783 de localitati din zonele rurale defavorizate vor fi conectate la Internet in 2015
Data: 16 - 31 ianuarie 2015
783 de localitati din zone rurale defavorizate vor avea acces la Internet pana la finele acestui an, prin conectarea acestora la reteaua RO-NET, care va fi construita de Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) si Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote Romania). Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI) deruleaza proiectul „Ro-NET: Construirea unei infrastructuri nationale de broadband in zonele defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale“ in calitate de aplicant-beneficiar incepand din luna decembrie 2014. Proiectul este cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala si are o valoare totala de 377,84 milioane lei, din care asistenta financiara nerambursabila (FEDR) este de 252,28 milioane lei. Derulat pe parcursul a unsprezece luni, proiectul vizeaza construirea unei infrastructuri nationale de comunicatii de banda larga in scopul furnizarii de servicii de comunicatii electronice in zone rurale defavorizate, care, in acest moment, nu au acoperire pentru servicii de Internet de mare viteza. RO-NET va acoperi 783 din cele 2268 de localitati identificate in urma unui studiu de fezabilitate ca „zone albe“, cu esec de piata, in care operatorii nu aveau planuri sa investeasca. Proiectul va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urban si rural, aducand Internetul in banda larga mai aproape de aproximativ 130 000 de gospodarii cu circa 400.000 de locuitori, in jur de 8500 de intreprinderi si 2800 de institutii publice. Noua retea de distributie va avea aproximativ 4843 km.
„Prin extinderea retelei de broadband, promovam cresterea economica in localitatile vizate de proiect. Nu putem vorbi de reducerea decalajului digital dintre zonele urban si rural, de alfabetizare digitala, de o mai buna penetrare a serviciilor de e-guvernare decat in stransa legatura cu dezvoltarea proiectului de broadband, RO-Net. Este un proiect de maxima importanta al Ministerului pentru Societatea Informationala si, totodata, o prioritate a Comisiei Europene, care a aprobat acest proiect la finalul anului trecut“, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul pentru Societatea Informationala.
MSI a concesionat companiilor castigatoare dreptul de utilizare a infrastructurii construite, pentru o perioada de 18 ani. In acest interval, cele doua companii vor asigura, de asemenea, operarea si mentenanta infrastructurii. Infrastructura va ramane in proprietate publica si va fi disponibila la nivel wholesale pentru orice operator interesat sa furnizeze servicii de Internet broadband pentru utilizatorii finali.
Alte articole

