Sprijin UE pentru aparitia unei noi generatii de cercetatori de varf in Europa
Data: 16 - 31 ianuarie 2015
Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a selectat 328 de oameni de stiinta de nivel inalt (intre care si din Romania) care vor beneficia de prestigioasele sale granturi pentru cercetatori aflati la inceputul carierei. Suma alocata - 485 de milioane de euro - contribuie la sprijinirea, in Europa, a unei noi generatii de oameni de stiinta de elita, pentru a dezvolta asa-numita „cercetare fundamentala“: proiecte de cercetare ambitioase, cu grad ridicat de risc si rezultate concrete valoroase din orice domeniu.
Proiectele selectate acopera o gama larga de teme, printre care articolele de imbracaminte din textile electronice alimentate cu caldura corpului, „competenta in materie de toxicitate“ din industria petrochimica, originile rationalitatii umane, precum si optimizarea designului interfetelor cu utilizatorul.
„Cercetarea de varf este indispensabila pentru a crea inovarea si cresterea de maine. Prin granturile destinate cercetatorilor aflati la inceputul carierei, Consiliul European pentru Cercetare promoveaza generatia viitoare de oameni de stiinta de elita, oferindu-le posibilitatea de a-si pune in valoare curiozitatea stiintifica si de a-si asuma riscuri. Pentru a fi in avangarda, Europa (...) are nevoie sa investeasca in tinerele talente“, a declarat Carlos Moedas, comisarul pentru cercetare, stiinta si inovare.
Granturile s-au acordat unor cercetatori cu 38 de nationalitati diferite, care lucreaza in 180 de institutii din intreaga Europa. In ceea ce priveste institutiile gazda, Germania (70 de granturi) si Regatul Unit (55 de granturi) sunt in frunte, urmate de Franta (43) si ?arile de Jos (34). Ceilalti cercetatori lucreaza in Austria, Belgia, Republica Ceha, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Norvegia, Portugalia, Romania, Serbia, Spania, Suedia si Turcia, dar exista si un proiect CERN in Elvetia. Aproximativ 40 de cercetatori sunt de nationalitate neeuropeana (din America de Nord si de Sud, din Asia, din Australia, din Noua Zeelanda si din Rusia), multi dintre acestia fiind deja stabiliti in Europa. Varsta medie a cercetatorilor selectati este de aproximativ 35 de ani.
Aceasta a saptea editie a concursului de granturi pentru cercetatorii aflati la inceputul carierei este prima care se desfasoara in cadrul programului Orizont 2020 al UE. Concursul a atras 3273 de cereri, dintre care 10% au fost acceptate. Dintre beneficiarii granturilor, 143 activeaza in domeniul „stiinte fizice si inginerie“, 124 in domeniul „stiinte ale vietii“ si 61 in domeniul „stiinte sociale si umaniste“. In acest an, proportia femeilor in randul beneficiarilor a crescut la 33%, fata de 30% anul trecut. Finantarea le va permite beneficiarilor de granturi sa-si creeze propriile echipe de cercetare, angajand in total peste 1400 de doctoranzi si postdoctoranzi ca membri ai echipelor. CEC contribuie, astfel, la sprijinirea aparitiei unei noi generatii de cercetatori de varf in Europa.
Granturile CEC pentru cercetatori aflati la inceputul carierei sunt acordate cercetatorilor de orice nationalitate cu o experienta de 2 - 7 ani dupa finalizarea doctoratului (sau echivalent) si cu o evolutie foarte promitatoare a carierei lor stiintifice. Cercetarea trebuie sa se desfasoare intr-o organizatie de cercetare publica sau privata cu sediul intr-unul dintre statele membre ale UE sau in tarile asociate. Finantarea - maximum doua milioane de euro per grant- este furnizata pe o perioada de pana la cinci ani.
Creat in 2007 de catre UE, CEC este prima organizatie europeana de finantare a cercetarii de varf in domenii de frontiera. In fiecare an, se selecteaza si se finanteaza cei mai buni si mai creativi cercetatori indiferent de nationalitate si de varsta, pentru a desfasura in Europa proiecte de cinci ani. De asemenea, CEC se straduieste sa atraga in Europa cercetatori de nivel inalt din intreaga lume. Pana in prezent, CEC a finantat peste 4500 de cercetatori de nivel inalt aflati in diferite etape ale carierei lor.
Alte articole

