Stabilitate si schimbare

Modul in care a demarat anul 2015 a mentinut, cel putin la nivelul de la finele anului precedent, increderea majoritatii populatiei tarii ca am pasit intr-o perioada de stabilitate. Un prim si foarte important argument este acela ca, pentru 2015, nu este prevazuta vreo confruntare electorala. Sigur, nimeni nu poate garanta ca nu vor interveni evenimente (evident, dorite de unii) care sa zdruncine actuala stare de spirit dominanta din societate. Tocmai de aceea, sondajele de opinie efectuate in randurile concetatenilor nostri, in primul rand ale intreprinzatorilor, exprima mai degraba dorinte (sperante) decat certitudini. Direct si indirect, clasei politice (inainte de toate parlamentarilor) i se solicita constientizarea faptului ca anul 2015 ofera numeroase sanse de crestere economica sanatoasa, care nu trebuie sub nicio forma irosite prin manevre reprobabile ale luptei pentru putere.
Ceea ce intereseaza in cea mai mare masura este stabilitatea macroeconomica. A fost cucerita greu prin sacrificiile impuse de efectele crizei globale, asa ca orice atentat la trendul pozitiv de crestere economica se cere prevenit si, daca nu este posibil, combatut cu toate mijloacele legale existente. Cum este normal, cand vorbim despre stabilitate nu avem in vedere si mentinerea si, cu atat mai putin, agravarea unor vulnerabilitati. Aici intervine (sau trebuie sa intervina) schimbarea. S-a promis ca vom avea un nou Cod fiscal, ca se vor reduce arieratele, ca activitatile inovative vor fi stimulate tot mai puternic s.a.m.d. Mult mai putin se vorbeste despre ceea ce impune costuri - materiale, financiare, sociale. Exemplul cel mai concludent il constituie continuarea si aprofundarea restructurarii economiei. Aici nu este vorba despre ceea ce se intelege, de regula, prin restructurare, si anume disponibilizari de personal, ci modificari de esenta care incep cu baza tehnologica, cu extinderea proceselor novatoare, cu incorporarea in toate domeniile de activitate a rezultatelor creatiei stiintifico-tehnice. De fapt, este vorba despre o schimbare de mentalitate, mai ales la nivel managerial, pentru ca asimilarea noului este imposibila fara combaterea reala a ceea ce este perimat.
De regula, cand se vorbeste despre restructurare se arata cu degetul la entitatile cu capital public, fie integral, fie majoritar. Incontestabil, in acest sector s-au inregistrat cele mai mari ramaneri in urma in materie de restructurare. Cauzele sunt numeroase, nu in ultimul rand inertia manageriala „altoita“ pe trunchiul copacului numit coruptie. In acelasi timp, nu se poate face abstractie de faptul ca sectorul public din economie detine domenii vitale pentru intreaga societate, incepand cu capacitatile energetice dominante. Trebuie, insa, spus direct ca oricat de viabile ar fi considerentele expuse, nimic nu justifica eludarea necesitatii de a se restructura si sectorul privat. Cand acest sector are o pondere de peste 70% in produsul intern brut, ar fi un non-sens sa se considere ca in aceasta sfera nu este nevoie de restructurare in viziunea mentionata.
Sublinierea existentei celor doua sectoare - public si privat - nu inseamna, in niciun caz, opunerea lor, crearea unei falii si, deosebit de grav, promovarea unor politici preferentiale (sa le spunem doar atat). Prin aceasta abordare relevam implicit si explicit o modalitate nu de divizare, ci de unire a fortelor, si anume parteneriatele public-privat. Tocmai asemenea parteneriate au potentialul necesar, inclusiv financiar, de a desfasura o restructurare de substanta atat in sectorul public, cat si in cel privat. Identificarea interesului comun este de natura a atenua asperitatile, de a schimba mentalitatile pentru ca, in ultima instanta, daca ambele sectoare vor avea de castigat, avantajele restructurarii ar fi atat de evidente incat acest proces va fi conceput si derulat in maniera cea mai eficienta.