Romgaz: Ministerul Energiei a aprobat cofinantarea termocentralei de la Iernut din Planul National de Investitii
Data: 16-31 ianuarie 2017
Ministerul Energiei a aprobat cererea de finanţare a producătorului de gaze Romgaz din Planul Naţional de Investiţii (PNI) pentru termocentrala cu ciclu combinat cu turbine cu gaze pe care o construieşte la Iernut. Romgaz a anunţat, în decembrie 2016, că intenţionează să acceseze fonduri din Planul Naţional de Investiţii, pentru termocentrală, care pot susţine până la 25% din necesarul investiţiei de aproximativ 270 milioane euro.
„Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA anunţă comunicarea de către Ministerul Energiei în data de 18 ianuarie 2017 cu privire la aprobarea cererii de finanţare pentru investiţia «Ciclu combinat cu turbine pe gaz», depusă în vederea atragerii de fonduri pentru investiţii finanţate din Planul Naţional de Investiţii", se arată într-un comunicat transmis în ianuarie 2017 de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Romgaz a precizat că, în perioada următoare, se va derula procesul de negociere între compania de stat şi Ministerul Energiei cu privire la clauzele contractului de finanţare pentru investiţie şi graficul cererilor de rambursare, care include sumele estimate de rambursat şi data depunerii cererilor de rambursare.
Romgaz ar putea primi, astfel, o finanţare din PNI de aproximativ 68 milioane euro pentru acest proiect. Proiectul va fi finanţat din surse proprii ale Romgaz şi din Planul Naţional de Investiţii.
Reamintim că Romgaz a anunţat, în ultima parte a anului trecut, încheierea unui contract în valoare de 268,836 milioane euro cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro pentru construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze la Iernut, care ar urma să fie finalizată şi operaţională în anul 2019, după cum preciza în noiembrie 2016, directorul general al Romelectro, Cristian Secoşan. Proiectul va asigura creşterea randamentului CTE Iernut la minimum 56%, respectarea condiţionalităţilor de mediu prin limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelurile legale şi mărirea siguranţei de exploatare a termocentralei. Contractul prevede construirea a două grupuri energetice noi, în ciclu combinat şi o putere instalată totală de 430 MW, la termocentrala Luduş - Iernut. Proiectul este prevăzut să înceapă în luna ianuarie 2017 şi va avea o perioadă de implementare de 36 de luni. „Alături de partenerii noştri, Duro Felguera, specialiştii Grupului Romelectro vor construi la Iernut cel mai nou şi mai modern grup de producere a energiei pe gaze naturale din România, în ciclu combinat. Astfel, Transilvania, o zonă mai săracă în producerea de energie, va avea un producător nou, care va asigura energia electrică în zonă, la parametri superiori de eficiență și siguranță şi cu respectarea cerințelor de mediu", mai declara Cristian Secoşan. Echipamentele principale şi ingineria de bază vor fi furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro se va ocupa de lucrările de construcţii - montaj, de partea de inginerie de detaliu şi livrarea echipamentelor auxiliare.