Progres profesional prin dezvoltarea competentelor-cheie in era digitala
Data: 16-31 Ianuarie 2018
Comisia Europeană (CE) a adoptat, la 17 ianuarie a.c., trei inițiative privind îmbunătățirea competențelor-cheie în era digitală ale cetățenilor europeni, în scopul promovării valorilor comune și al sensibilizării elevilor cu privire la modul de funcționare a UE. „Propunerile au ca obiectiv reducerea inegalităților socio-economice, susținând, în același timp, competitivitatea, pentru a construi o Europă mai unită, mai puternică și mai democratică", precizează CE, într-un comunicat.
90% dintre viitoarele locuri de muncă necesită competenţe digitale
„Noile inițiative vizează responsabilizarea cetățenilor pentru ca ei să-și poată folosi potențialul la maximum și pentru a construi societăți și economii echitabile și reziliente. Trebuie să ne asigurăm că educația garantează formarea pentru toți, în întreaga Europă, astfel încât oricine să poată să se adapteze la schimbări și să beneficieze de acestea. Acest lucru este vital pentru creșterea durabilă și pentru competitivitatea Europei, mai ales în viitor. Suntem gata să sprijinim și să colaborăm cu statele membre pentru a realiza acest obiectiv", a declarat Jyrki Katainen, vicepreședintele CE pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate. La rândul său, Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a subliniat: „Sistemele de educație și formare europene trebuie să ofere cetățenilor din toate mediile sociale competențele adecvate pentru a progresa și prospera din punct de vedere profesional și, de asemenea, trebuie să le ofere condiții pentru a deveni cetățeni implicați. Trebuie să îmbunătățim potențialul educației de a stimula coeziunea socială și sentimentul de apartenență. Pentru a realiza acest obiectiv, trebuie să ne bazăm pe valorile noastre comune și să ne asigurăm că educația oferă elevilor și studenților șansa de a profita de identitatea lor europeană în toată diversitatea sa și de a învăța mai mult despre Europa, despre alte țări de pe continentul nostru și despre ei înșiși".
„Era digitală se extinde în toate domeniile vieții noastre, și nu doar cei care lucrează în domeniul IT vor trebui să fie la curent în ceea ce privește transformarea digitală. Deficitul de competențe digitale este real. Deși 90% dintre viitoarele locuri de muncă necesită deja un anumit nivel de competențe digitale, 44% dintre europeni nu dețin competențe digitale de bază. Planul de acțiune în domeniul educației digitale pe care îl propunem acum va ajuta cetățenii europeni, instituțiile de învățământ și sistemele de educație să se poată adapta mai bine la viața și munca în societăți din ce în ce mai digitale", a relevat Mariya Gabriel, comisarul UE pentru economie digitală și societate digitală.
Cele trei iniţiative propuse de CE sunt următoarele:
▪ o propunere de recomandare a Consiliului UE privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, ce prezintă actualizări importante ale celor opt competenţe-cheie stabilite în 2006 la nivel european, în concordanță cu evoluțiile rapide ale procesului de predare și învățare care au avut loc între timp;
▪ un Plan de acțiune în domeniul educației digitale care evidențiază modul în care UE poate ajuta cetățenii, instituțiile de învățământ și sistemele de educație să se adapteze mai bine la viața și munca într-o eră a schimbărilor digitale rapide. Printre aceste inițiative se numără sprijinirea școlilor prin asigurarea de conexiuni în bandă largă de mare viteză, precum și o campanie de sensibilizare a publicului privind siguranța online, alfabetizarea mediatică și „igiena" cibernetică;
▪ o recomandare a Consiliului UE privind promovarea valorilor comune, a educației favorabile incluziunii și a dimensiunii europene a predării, având ca obiectiv consolidarea coeziunii sociale și combaterea creșterii mișcărilor care instigă la dezbinare și a răspândirii știrilor false; în acest sens, CE urmează să ia măsuri pentru intensificarea schimburilor virtuale între școli, prin rețeaua de succes e-Twinning, și sporirea mobilității școlare, prin programul Erasmus+.
Accent pe dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale şi pe gândirea orientată spre inovare
Prima dintre cele trei iniţiative - proiectul de recomandare a Consiliului UE privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții - prezintă, pe baza Recomandării privind cele opt competențe-cheie adoptată în 2006, actualizări importante care reflectă evoluțiile rapide ale procesului de predare și învățare care au avut loc între timp. Scopul urmărit este de a îmbunătăți competențele-cheie în cadrul sistemelor de educație, ale oamenilor de toate vârstele pe tot parcursul vieții și de a oferi îndrumare statelor membre cu privire la modul în care pot realiza acest obiectiv. „Este un aspect important în a-i ajuta mai mult pe oameni să se pregătească mai bine pentru piețele forței de muncă aflate în schimbare și pentru cetățenia activă în societăți mai diversificate, mai mobile, digitale și globalizate", precizează CE, într-un comunicat. În acest scop, recomandarea pune un accent deosebit pe dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale și pe gândirea orientată spre inovare, în vederea afirmării potențialului personal, a creativității și a inițiativei.
Propunerea reprezintă și o parte din răspunsul la necesitatea de a spori calitatea sistemelor de educație din întreaga Europă pentru a trata mai bine diferitele provocări evidențiate de cel mai recent studiu PISA, care a indicat performanțele slabe din UE în ceea ce privește competențele de bază.
Noua recomandare răspunde principalelor probleme întâmpinate până în prezent în procesul de introducere a educației, formării și învățării concentrate pe dobândirea de competențe: sprijinul insuficient acordat de personalul din sectorul educației, dezvoltarea limitată a unor metode și instrumente care să permită evaluarea și validarea competențelor și nevoia de a introduce moduri noi de învățare pentru a consolida dezvoltarea competențelor.
Comisia Europeană s-a angajat să sprijine punerea în aplicare a recomandării și utilizarea Cadrului european de referință al competențelor-cheie, ajutând statele membre să învețe unul de la altul. Comisia va elabora totodată materiale de referință și instrumente în cooperare cu statele membre, precum cursuri online deschise și în masă (MOOCs), instrumente de evaluare, rețele incluzând eTwinning, cea mai mare rețea de cadre didactice din lume, și Platforma electronică pentru educația adulților în Europa (EPALE). De asemenea, Comisia va monitoriza și dobândirea de competențe în statele membre.
Demersuri pentru creşterea atractivităţii carierelor în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei
şi matematicii (STIM)
Cele opt competente-cheie stabilite în 2006 la nivel european pentru învăţare de-a lungul întregii vieţi sunt: ▪ aptitudini şi competenţe lingvistice, în limba maternă; ▪ aptitudini şi competenţe lingvistice, în limbi străine; ▪ aptitudini şi competenţe matematice; ▪ aptitudini şi competenţe ştiinţifice şi tehnologice; ▪ aptitudini şi competenţe de învăţare (learning to learn); ▪ aptitudini şi competenţe civice, interpersonale, interculturale şi sociale; ▪ aptitudini şi competenţe antreprenoriale; ▪ aptitudini şi competenţe de exprimare culturală. Potrivit noii iniţiative, actualizările acestor competenţe-cheie includ:
▪ Un accent mai puternic pe competențele de bază (abilitatea de a citi și de a scrie, învățarea limbilor străine și competențele digitale de bază), precum și pe competențele orizontale precum creativitatea, soluționarea problemelor, gândirea critică și comunicarea. Aceste competențe îi ajută pe oameni să fie rezistenți, să se adapteze la piețe ale forței de muncă mai volatile și la societăți în schimbare rapidă;
▪ Un accent special pe promovarea educației și a experienței antreprenoriale la toate nivelurile de educație. Comisia recomandă statelor membre să ofere cel puțin o experiență antreprenorială în cursul învățământului obligatoriu. Comisia încurajează, totodată, platformele care reunesc școlile și întreprinderile, formări corespunzătoare pentru cadrele didactice și directori și crearea unor mini-întreprinderi în școli;
▪ Concentrarea pe stimularea dobândirii de competențe în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STIM) și pe sporirea atractivității carierelor în aceste domenii;
▪ O definiție actualizată a competențelor digitale care include programarea, securitatea cibernetică și aspecte legate de cetățenia digitală;
▪ Consolidarea cetățeniei, a valorilor democratice și a drepturilor omului în cadrul competenței civice și evidențierea aptitudinilor interculturale în cadrul competenței legate de sensibilizare și expresia culturală.
Utilizarea eficace a tehnologiei în procesul de educaţie
A doua propunere vizează un Plan de acțiune în domeniul educației digitale, care stabilește o serie de inițiative prin care să sprijine oamenii și organizațiile să facă față schimbărilor rapide din universul digital. Planul de acțiune se concentrează pe dezvoltarea competențelor digitale (competențe, cunoștințe și atitudini) necesare pentru a putea lucra și participa la societate în sens mai larg, pe utilizarea eficace a tehnologiei în procesul de educație și pe folosirea datelor și a previziunilor pentru a ameliora sistemele de educație. Măsurile vor include sprijinirea școlilor pentru ca acestea să aibă acces la conexiuni de mare viteză în bandă largă, folosirea mai intensă a SELFIE, un nou instrument de autoevaluare elaborat de Comisie pentru a ajuta școlile să utilizeze mai bine tehnologia destinată predării și învățării și o campanie de sensibilizare a publicului cu privire la siguranța online, la „igiena" cibernetică și la educația în domeniul mass-media.
Planul de acțiune indică o serie de inițiative pe care le va implementa Comisia, în parteneriat cu statele membre și părțile interesate, până la sfârșitul anului 2020. Planul va fi implementat în contextul procesului Educație și formare profesională 2020 (ET 2020), cadrul UE pentru cooperarea dintre statele membre în materie de educație și formare. „Comisia va colabora îndeaproape cu părțile interesate, inclusiv cu Grupul de lucru pentru ET 2020 referitor la competențele și aptitudinile digitale", se arată în comunicatul CE.
Planul de acțiune are trei obiective-cheie:
▪ o mai bună utilizare a tehnologiilor digitale pentru predare și învățare;
▪ dezvoltarea competențelor digitale necesare pentru a putea trăi și lucra într-o epocă a evoluțiilor digitale rapide;
▪ o educație de calitate superioară prin intermediul unei analize a datelor și a unor previziuni mai bune.
Măsuri în vederea sporirii gradului de interes al elevelor pentru domeniile TIC şi STIM
Studiile relevă că interesul pentru studii și cariere în domeniul STIM (științe, tehnologie, inginerie și matematică ) al elevelor scade adeseori până la vârsta de 15 ani. Fetele ar dori să aibă mai multe modele de sex feminin în domeniul STIM și să poată beneficia de mai multă experiență practică în ceea ce privește subiectele STIM. În planul de acțiune, Comisia se angajează să colaboreze cu sectorul, cu ONG-uri și cu sistemele de educație pentru a se asigura că elevele stăpânesc competențele digitale și au la dispoziție modelele și mentorii pozitivi de care au nevoie pentru a contribui la asigurarea participării în egală măsură la studiile și carierele din acest sector.
CE va încuraja organizarea unui număr mai mare de cursuri de programare pentru fete în contextul inițiativei Săptămâna UE a programării. De asemenea, va colabora și cu Coaliția pentru competențe și locuri de muncă în sectorul digital, precum și cu alte organizații din Europa pentru a promova activități prin care fetele și femeile să fie încurajate să își dezvolte competențele digitale. Comisia va recurge la conlucrarea cu întreprinderile și societatea civilă în scopul de a elimina stereotipurile și de a se asigura că fetele sunt mai bine informate în legătură cu posibilitățile de a găsi locuri de muncă în sectorul TIC. CE va porni, de asemenea, de la inițiative de succes promovate de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), de exemplu ateliere destinate elevilor din învățământul secundar.
Un alt aspect important este modernizarea benzii largi de mare viteză în școli. Există o diferență clară între țările UE în privința domeniului digital: în unele state, școlile sunt deja conectate la banda largă de mare viteză, iar în altele, școlile înregistrează deficiențe la acest capitol. Una dintre cauzele pentru care școlile nu sunt conectate este că o serie de instituţii de învăţământ și autorități locale nu sunt la curent cu opțiunile disponibile legate de serviciile de bandă largă, nici cu sursele posibile de sprijin și finanțare. Comisia Europeană va depune eforturi pentru ca acest lucru să se schimbe, de exemplu, prin Rețeaua UE a birourilor cu competențe în materie de bandă largă, recent înființată.
În plus, Comisia va analiza modalitățile în care poate sprijini conectivitatea de mare viteză în școli, și anume printr-un sistem de servicii publice gratuite axat pe zonele dezavantajate.
Cadru pentru calificările certificate digital
CE propune, de asemenea, un cadru pentru calificările certificate digital. Tehnologiile digitale oferă modalități noi de sporire a credibilității și transparenței calificărilor și de protecție împotriva falsificării documentelor. Calificările digitale sunt mai mobile decât certificatele „pe suport de hârtie" și pot fi stocate pe mai multe servere sau în mai multe instituții. Acestea pot include metadate cuprinzătoare, pot fi mai ușor de afișat în CV-uri, pe platforme de comunicare socială și pe pagini web personale și pot fi văzute de părțile interesate.
Crearea unui Spațiu european al învățământului înseamnă că și calificări obținute de la prestatori de mici dimensiuni sunt recunoscute și pot fi fiabile, în special într-un context transfrontalier. „Un cadru pentru calificări semnate digital va permite o mai mare coerență și va oferi sprijin pentru asigurarea calității, va spori transferabilitatea și comparabilitatea și va veni în sprijinul mobilității, al cooperării și al realizării de schimburi", spun autorităţile de la Bruxelles.
Un alt obiectiv al CE este acela de a implica, până în 2020, cel puțin jumătate dintre școli în Săptămâna UE a programării. Aceasta este o acțiune dinamică la nivel local care urmărește să aducă programarea și alfabetizarea digitală în atenția tuturor europenilor într-un mod distractiv și antrenant, lăsându-i pe participanți să facă cunoștință cu programarea, hardware-ul, imprimarea 3D, roboții etc. Deoarece acest lucru se face prin intermediul școlilor, poate implica toți tinerii, fete și băieți în egală măsură. Totodată, întrucât cadrele didactice pot explora programarea în diverse domenii împreună cu elevii lor, acestea își îmbunătățesc competențele cu privire la utilizarea programării ca instrument pentru predarea competențelor digitale. Pentru a promova și mai mult programarea, CE va colabora cu ambasadorii Săptămânii UE a programării, cu statele membre, cu rețeaua eTwinning, cu Coaliția pentru competențe și locuri de muncă în sectorul digital, cu campionii digitali și cu alte organisme și organizații interesate.
Campanie de sensibilizare a publicului cu privire la siguranţa online, la „igiena" cibernetică
CE a relevat şi riscurile cu care se confruntă elevii atunci când folosesc tehnologiile, precum și modalităţile prin care UE îi poate proteja. Într-o lume tot mai conectată, riscurile includ vulnerabilitatea datelor personale, amenințările la adresa securității cibernetice și frauda, știrile false, hărțuirea online și radicalizarea violentă. „Trebuie abordate toate aspectele siguranței online și ale «igienei» cibernetice, iar oamenii trebuie să înțeleagă, de exemplu, cum să își gestioneze prezența online, să își țină conturile, informațiile și dispozitivele în siguranță", precizează reprezentanții CE.
„Este esențial să se stimuleze gândirea critică și să se sporească gradul de educație în domeniul mass-media ale copiilor și tinerilor. Tehnologiile digitale vor continua să se integreze în viețile fizice și mentale ale tuturor și cetățenii din toate generațiile trebuie să stăpânească competențele digitale, să poată profita de posibilitățile puse la dispoziție de tehnologia digitală și, totodată, să fie conștienți de riscurile implicate de digitalizare și să se protejeze de acestea", se subliniază în comunicatul CE.
UE va promova activitățile educative și de sporire a gradului de conștientizare care urmăresc să le ofere cetățenilor UE toate instrumentele necesare pentru ca aceștia să devină utilizatori activi, responsabili și critici ai tehnologiilor și care să fie în siguranță atunci când le folosesc. O astfel de acțiune va fi lansarea unei campanii la nivelul întregii UE pe tema „igienei" cibernetice, a educației în domeniul mass-media și al platformelor de comunicare socială și a unor modalități eficace de a aborda riscurile prezente online precum hărțuirea online, știrile false sau conținutul deranjant. Campania va include toate părțile interesate relevante și îi va avea ca public-țintă pe copii, pe tineri, pe părinți și pe educatori. Mai mult, acțiunea va sprijini educatorii din toată Europa să înțeleagă și să predea securitatea cibernetică prin crearea și predarea de cursuri online și față în față pentru profesori.
Intensificarea schimburilor virtuale între şcoli
A treia iniţiativă se referă la o recomandare a Consiliului UE privind promovarea valorilor comune, a educației favorabile incluziunii și a dimensiunii europene a predării. Această inițiativă propune moduri în care educația poate ajuta tinerii să înțeleagă importanța și să respecte valorile comune prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Acțiunile UE sunt deosebit de importante în cazul finanțării unor proiecte specifice. În special, prin finanțarea mobilității între școli și a schimburilor virtuale prin rețeaua eTwinning, UE poate ajuta școlile, cadrele didactice și elevii să se împrietenească cu colegi din alte țări și să facă schimb de loc cu aceștia, astfel încât să vadă, în urma propriei experiențe directe, ce înseamnă să fii european. Îndrumarea din partea UE poate ajuta și factorii de decizie și persoanele care își desfășoară activitatea în domeniu să identifice bune practici, să învețe de la colegii lor din alte țări și să se lase inspirați de practicile din alte părți care se ocupă de aspecte asemănătoare celor cu care se confruntă acasă.
Potrivit autorităţilor de la Bruxelles, CE va încerca să obțină o finanțare corespunzătoare pentru Erasmus+ în perioada de finanțare a UE de după 2020, pentru a se asigura astfel că un număr mai ridicat de persoane - studenți, ucenici, stagiari, dar în special mai multe cadre didactice și mai mulți elevi - pot beneficia de mobilitatea transfrontalieră prin intermediul Erasmus+. Comisia va dedica în 2018 până la 180 de milioane euro schimburilor între școli pentru anul acesta.
De asemenea, CE va depune eforturi pentru a include un milion de cadre didactice și de școli în rețeaua eTwinning în următorii 10 ani, pentru a le sprijini activitățile. Astfel, și mai mulți elevi și un număr mai mare de cadre didactice vor comunica și colabora și vor putea elabora proiecte prin intermediul acestei comunități de învățare.