Exploatarea zacamintelor aurifere in Romania

1. Introducere
Teritoriul Romaniei are o structura geologica foarte complexa. Majoritatea teritoriului face parte din zona orogenului Alpin cu vulcanism tertiar si actual, este alcatuit din munti tineri, dealuri, podisuri si campii intercalate in depresiuni tectonice, continand, in ansamblul sau, bogate si variate zacaminte de substante minerale utile, exemplificate prin: combustibili minerali, minereuri de metale pretioase, minereuri de metale feroase, neferoase si rare, substante nemetalifere etc.
Prezenta numeroaselor zacaminte de substante minerale utile pe teritoriul Romaniei a influentat mult starea economica a tarii. Activitatea de extragere si prelucrare a minereurilor metalifere a cunoscut in timp perioade de dezvoltare sau de regres, dar niciodata de stagnare totala, asa cum s-a intamplat in urma cu cativa ani.
Intre zacamintele metalifere din Romania, exploatate si valorificate, un loc aparte l-au detinut zacamintele auro-argentifere. De-a lungul timpului, pe teritoriul Romaniei au fost descoperite si conturate mai multe zone cu mineralizatii, dintre care unele au fost exploatate si epuizate cu multi ani in urma, iar altele au fost in exploatare pana in anul 2006, cand, din ratiuni economice, s-a trecut la inchiderea tuturor minelor de minereuri metalifere de pe teritoriul Romaniei, (figura 1).
De departe, cele mai importante zone aurifere ale Romaniei sunt: regiunea aurifera Baia Mare si Poligonul Aurifer al Muntilor Apuseni.
Zacamintele metalifere din Regiunea Baia Mare apartin provinciei metalogenetice a eruptivului neogen. Acestea se extind intre Ilba si Botiza, pe o zona cu o lungime de 60 km si cu o latime de maximum 12 km. Zacamintele metalifere ale acestei regiuni sunt constituite din doua tipuri principale: zacaminte de sulfuri polimetalice si zacaminte de aur nativ.
Principalele zacaminte de sulfuri polimetalice se intalnesc la: Ilba, Nistru, Herja, Baia Sprie, Cavnic, Varatic si Baiut.
Zacamintele de aur nativ sub forma de filoane aurifere, de la Baita, Sasar, Valea-Rosie, Dealul Crucii si Suior sunt situate in partea centrala a ariei mineralizate, fiind legate de eruptiile de ande-zite, riolite si dacite, care au avut loc in zona.
Filoanele din regiunea Baia-Mare au grosimi minime de 0,4 - 1,0 m, medii de 1,5 - 3,0 m si maxime de 5,0 - 10 m, se extind pe adancimi care pot sa ajunga la sute de metri si au lungimi de la 200 - 300 m pana la 1000 - 2000 m. Continutul de aur variaza de la 1,5 - 2,2 g Au/t pana la 4,0 - 4,5 g Au/t.
Zacamintele de aur cantonate intre raurile Mures, la sud, si Aries, la nord, sunt localizate intr-o subunitate, bine individualizata din punct de vedere structural, petrografic si morfologic, cunoscuta sub numele de Muntii Metaliferi, in cadrul carora este delimitat asa numitul „Poligon aurifer al Muntilor Apuseni“ care are varfurile in localitatile Baia de Aries, Zlatna, Sacaramb, Toplita si Caraci [1], [4].
Privitor la tipurile de zacamant din Poligonul Aurifer al Muntilor Apuseni se disting urmatoarele forme: filoane simple, retele de filoane, volburi, lentile, stocuri si impregnatii.
Filoanele cu telururi de aur sau de aur si argint se gasesc mai ales in zacamintele de la periferia poligonului aurifer din Muntii Apuseni, in timp ce filoanele cu aur nativ sunt prezente mai frecvent la zacamintele din interiorul poligonului.
Aurul nativ se prezinta in cuiburi impregnate in ganga sau in sulfuri. In unele locuri se gasesc cuiburi si vinisoare de aur sub forma de foite, placi, fire sau chiar cristale octaedrice, alteori sub forma de mici cristale cu latura de 3 - 4 mm, asociate cu pirita, blenda si galena sau cu alte minerale ca si cuartul, calcitul si rodocrozitul, (foto. 1). In alte zacaminte, impregnatia de aur se prezinta sub forma de particule fine cu dimensiuni atat de reduse incat, dupa spalarea minereului, rezulta un praf de aur abia vizibil cu ochiul liber.
Filoanele din poligonul aurifer al Muntilor Apuseni au grosimi de 0,2 - 2,0 m, inclinari variabile care pot ajunge pana la 70° - 80°, adancimi pana la 450 m si lungimi de la zeci de metri pana la 800 - 1000 m. Continuturile variaza intre un minim de 1,0 g aur /t si ajunge la maximum 5,0 g aur/t.
In cadrul Poligonului aurifer al Muntilor Apuseni se gasesc si multe zacaminte de tipul Porphyry copper, care reprezinta corpuri subvulcanice, cel mai adesea andezitice, de forma cilindrica, care strabat formatiunile andezitice-cuartifere din fundament, formatiunile sedimentare si sedimentele detritice de la suprafata [5].
In majoritatea corpurilor, spre margine si la partea superioara a mineralizatiei Porphyry copper, se dezvolta filoane auro-argentifere care sunt insotite de alteratii argilice (caolinit, montmorillonit, illit) si filice (cuart, sericit si minerale argiloase).

2. Scurt istoric. Continutul in aur al zacamintelor si productiile realizate in diferite perioade
Aurul continut in zacamintele cantonate in subsolul Romaniei a reprezentat una dintre principalele bogatii ale tarii. Aceste bogatii au fost exploatate cu mult timp inaintea erei noastre de catre sciti, agatarsi, daci si, ulterior, de romani [1].
Vechi documente istorice mentioneaza faptul ca o ramura a grecilor din secolul al VII-lea i.e.n. detinea informatii despre aurul din aceasta zona a Europei si, ca urmare, au venit in zona Muntilor Apuseni, unde s-au ocupat de exploatarea si valorificarea organizata a zacamintelor aurifere.
La inceput, aurul, datorita culorii lui atragatoare, s-a extras prin simpla colectare a pepitelor si foitelor de aur din aluviunile raurilor sau prin simpla spalare (concentrare) a aluviunilor mai sarace, cu ajutorul unor unelte simple cum ar fi hirlostea, hurca si saitrocul (foto. 2).
In regiunile aurifere ale Transilvaniei, pe Aries, Olt, Mures, Bistrita Aurie si pe afluentii lor au existat bastinasi si zlatari a caror principala ocupatie a fost, ani de-a randul, spalarea nisipurilor aurifere.
Mai tarziu, aurul a fost gasit in filoanele aurifere care apareau la suprafata si erau usor de extras. Cu aceasta incepe faza a doua a extractiei aurului - faza mineritului. Filoanele de cuart aurifer au inceput sa fie exploatate primitiv prin santuri, puturi de mica adancime si apoi prin galerii. Minereul extras era zdrobit in piua si apoi macinat cu rasnita, (foto. 3).
Cuartul si caolina, care constituie partea sterila a minereului, fiind mai usoare, erau indepartate cu ajutorul apei care forma cu materialul macinat o tulbureala, iar firisoarele de aur, fiind mai grele, cadeau la baza vaselor in care se aduna materialul macinat, de unde, cu ajutorul saitrocului, se puteau separa de celelalte minerale.
Procedeele de preparare a minereului aurifer au inceput sa se perfectioneze din ce in ce mai mult, ajungand ca minereul sa fie zdrobit in instalatii speciale numite steampuri, (foto. 4). Aceste instalatii erau actionate la inceput de bratele oamenilor, apoi de forta animala si pe urma de forta apei in cadere. Doar in ultimul secol antrenarea steampurilor s-a facut cu ajutorul energiei dezvoltate de motoarele cu aburi si mai pe urma cu cea a energiei electrice.
La steampuri, firisoarele de aur se colectau la inceput pe mese acoperite cu tesaturi de lana, iar mai tarziu prin amalgamare, cu ajutorul mercurului, pe mese de cupru.
Dintre stramosii nostri care s-au ocupat intens de mineritul aurifer, trebuie sa-i amintim aici pe daci. Faima bogatelor mine de aur detinute de daci il determina pe Traian, imparatul Imperiului Roman, sa porneasca razboi impotriva lui Decebal, regele Daciei. In urma razboiului din 105 - 106 e.n., romanii ocupa cea mai mare parte a teritoriului Daciei si transforma aceasta tara in provincie a Imperiului Roman.
Odata cu ocuparea Daciei de catre romani, mineritul aurului cunoaste o mare dezvoltare. Sunt adusi mineri priceputi din Dalmatia, Asia Mica si alte regiuni ale imperiului, care au perfectionat metodele de exploatare si cele de preparare a minereurilor aurifere.
Zacamintele aurifere cele mai intens exploatate in cei 166 ani de stapanire romana au fost cele de la Rosia-Montana, Bucium, Zlatna, Almas, Stanija, Ruda si Caraci.
In timpul romanilor, exploatarea subterana a capatat o amploare deosebita, lucrarile miniere ajungand in unele cazuri pana la adancimi de 300 m. Sistemul de galerii romane din masivul Carnic de la Rosia-Montana (Muntii Apuseni) insumeaza circa 2,5 km lungime si se dezvolta pe 7 niveluri. Uneltele miniere gasite si galeriile sapate cu dalta si ciocanul sunt o dovada de necontestat privind exploatarea intensa ce s-a practicat in acele vremuri.
Productia de aur realizata in perioada ocuparii romane a fost de aproximativ 3000 kg aur curat pe an si aproape dublu de argint. Deci, in cei 166 ani de ocupatie, se estimeaza ca romanii au scos din Dacia o cantitate de circa 500 tone de aur si 950 tone de argint.
Inceputul mineritului aurifer in tara noastra se impleteste cu istoria poporului roman. De atunci si pana astazi mineritul aurului a continuat fara incetare, uneori mai intens, alteori intr-un ritm incetinit din cauza vitregiei veacurilor.
In perioada imediat urmatoare retragerii stapanirii romane din Dacia, timp de peste 100 de ani (272 - 395), productia de aur a scazut foarte mult, ajungand doar la 100 kg/an. Aceasta activitate incepe sa se revigoreze la inceputul mileniului al II-lea e.n. si sa capete o dezvoltare mare in Europa incepand cu anul 1320, cand incepe in mod serios exploatarea minelor aurifere din Transilvania.
Productia de aur, in perioada indelungata a Evului Mediu (396 - 1492) se apreciaza, in medie, la cca. 450 kg/an. Dupa anul 1500 incepe o dezvoltare sustinuta a activitatii miniere pentru extragerea aurului si, astfel, asistam la cresterea si mentinerea unor productii ridicate, care se cifrau la peste 1000 kilograme aur pe an.
In mod succint se poate arata ca, de la inceputurile exploatarii aurului pe teritoriul Romaniei si pana astazi, au fost extrase si valorificate peste 2200 tone aur curat, productiile variind functie de perioadele luate in considerare, dupa cum reiese din tabelul nr.1.

PERIOADA (Ani)

CANTITATEA DE AUR (kg)
I
Antichitate

720 500
II
Evul Mediu
396 - 1492
492 750
III
Evul Mediu si Contemporan
1493 - 1943
746 827

1944 - 1947
28 300

1948 - 1960
70 000

1961 - 2005
215 384
TOTAL

2 273 761
Tabelul nr. 1. Productia de aur extrasa de pe teritoriul Romaniei

Este interesant de mentionat ca, pana in anul 1600, minele de aur din Muntii Apuseni si din zona Baia-Mare produceau aproximativ 20% din productia mondiala de aur, iar odata cu dominatia habsburgica in Transilvania, mineritul aurifer a luat o amploare deosebita.
Productia de aur a Romaniei in secolul al XX-lea s-a diminuat in mod continuu de la o perioada la alta. Astfel, daca in intervalul 1944 - 1947 s-au extras aproximativ 7,0 tone aur curat pe an, in perioada 1948 - 1960, s-au inregistrat 6,0 tone aur curat pe an, iar in perioada 1961 - 2000 productia a fost de aproximativ 5,0 tone aur curat pe an. Din anul 2000 pana in anul 2005 s-au obtinut aproximativ 2,5 tone aur curat pe an, iar din 2005 pana in 2010, productia s-a obtinut doar din resurse secundare.
Ca urmare a indelungatei exploatari a zacamintelor aurifere de pe teritoriul Romaniei, continutul in aur al minereurilor extrase a scazut mult de la o perioada la alta; involutia in timp a continuturilor industriale este aratata in tabelul nr.2:

Nr. crt.
Perioada de timp
Continuturi industriale
g /t Aur
1
1920 - 1940
10 - 20
2
1940 - 1960
4 - 10
3
1960 - 2006
1 - 3
Tabelul nr. 2. Continutul in aur al minereurilor extrase din zacamintele aurifere de pe teritoriul Romaniei

Costul de productie al minelor aurifere din Romania a ramas mare, ca efect al costurilor aferente fortei de munca si conditiilor geologo-miniere din ce in ce mai dificile, care au si impus exploatarea in subteran si la adancimi mari pentru majoritatea zacamintelor.
Avand in vedere continuturile medii ale zacamintelor noastre si rezervele estimate ale acestora, facute publice cu diverse ocazii de organele abilitate ale statului, se poate aproxima ca Romania detine inca peste 150 milioane tone de minereuri auro-argentifere pe teritoriu ei, care pot fi exploatate si valorificate in mod economic.

3. Deschiderea, pregatirea si exploatarea zacamintelor de minereuri auro-argentifere
In ultimele decenii, exploatarea rezervelor de minereuri auro-argentifere din Romania s-a facut prin lucrari miniere executate in subteran la minele din Brad, Baia de Aries, Zlatna, Certej-Sacaramb, Bolcana, Suior, Sasar, Baia-Sprie, Ilba, Nistru, Herja si Baiut, cat si prin lucrari miniere executate la suprafata, in carierele de la Rosia-Montana, Valea - Morii (EM Brad), Coranda - Hondol (EM Certej), Suior si Bolcana (EM Deva) [4], [5].
Varietatea deosebita a formelor de prezentare a zacamintelor din Romania, precum si relieful terenului inconjurator au impus pentru deschiderea zacamintelor in vederea pregatirii si exploatarii subterane, utilizarea galeriilor de coasta, a puturilor verticale sau a galeriilor de coasta si puturilor verticale in cele mai multe cazuri.
Majoritatea minelor au avut o retea dezvoltata si complicata de lucrari, cu o mare extindere in plan si repartizate pe mai multe orizonturi, ceea ce a dus la organizarea dificila a activitatilor si la cheltuieli mari pentru transport, aeraj, evacuarea apelor, intretinere si iluminat.
Deschiderea carierelor s-a facut cu transee si semitransee, cu trasee complexe cu bucle de intoarcere, in spirala sau pentru transport in sens unic, deoarece zacamintele se gasesc in zone montane, caracterizate prin relief accidentat, cu vai adanci si versanti abrupti.
Metodele de exploatare si tehnologiile de lucru din subteran, utilizate in minele noastre, au fost elaborate si implementate in raport cu conditiile tehnico-miniere, posibilitatile si resursele financiare existente pentru achizitionarea gamei de masini si utilaje necesare procesului tehnologic.
Daca metodele de exploatare au fost cele adecvate conditiilor de zacamant, echipamentele folosite la perforare, derocare, incarcare si transport nu au tinut pasul cu modernizarile care se impuneau si, ca urmare intreaga gama de masini si utilaje folosite a fost mult sub nivelul celor realizate si folosite pe plan mondial, de firme prestigioase in domeniu.
Varietatea deosebita a formelor de zacamant, concretizate prin acumulari de minereu pe fisuri sub forma de filoane cu grosimi de la 20 - 30 cm la cativa metri sau sub forma de stocuri si lentilele cu dezvoltare pe sute de metri pe orizontala si pe verticala, cat si natura si rezistenta rocilor inconjuratoare au determinat proiectarea si aplicarea in practica a unei game largi de metode de exploatare, astfel mai utilizate fiind cele prezentate in figura 2.
Bogatia in aur a minereurilor extrase din principalele zone aurifere ale Romaniei s-a diminuat mult, situandu-se de peste trei decenii sub limita de 2 g Au/t.
Deci, pentru continuarea exploatarii subterane a zacamintelor aurifere din Romania in conditii de economicitate, se impunea luarea la timp a unor masuri tehnice, economice si organizatorice corespunzatoare, care sa duca la diminuarea accentuata a costurilor de exploatare si preparare, la cresterea gradului de extragere a minereului din zacamant si a gradului de recuperare a metalului din minereu in uzinele de procesare.
In carierele de minereuri aurifere, s-a aplicat cu preponderenta metoda de exploatare cu transportul sterilului la halde exterioare.
Tehnologiile de lucru au constat in extragerea sterilului si utilului prin lucrari de forare-impuscare cu utilizarea explozivilor tip nitramon, amplasati in gauri de sonda cu diametru mare.
Incarcarea utilului si steriului impuscat se facea cu excavatoare cu actiune intermitenta, iar transportul se realiza cu autobasculante de tonaj mediu si mare de 27 t, 40 t si 55 t. Majoritatea utilajelor intrebuintate au fost de fabricatie indigena si din fosta URSS. Gradul de mecanizare a carierelor, performantele si fiabilitatea gamei de masini utilizate a permis obtinerea unor productivitati de maximum 50 - 80 t/post, nivel nesatisfacator, comparativ cu ceea ce se obtinea in strainatate in conditii similare de lucru.
Indicatorii tehnico-economici obtinuti in cariere au fost cei mai favorabili din intregul sistem productiv al unitatilor miniere pentru extragerea si valorificarea zacamintelor aurifere.
In cazul zacamintelor aurifere de mari dimensiuni, s-a folosit metoda de exploatare combinata, si anume exploatarea partii superioare a zacamantului prin lucrari miniere la zi (cariera) si exploatarea partii inferioare prin lucrari subterane, (figura 3, pag. 6).
Tehnologiile de preparare aplicate in Romania pentru minereurile auro-argentifere au avut ca procedeu de baza flotatia, aurul si argintul fiind legate preponderent de sulfuri. In cazul minereurilor in care a aparut si aur liber s-au aplicat tehnologii combinate. Pentru exemplificare se fac urmatoarele mentiuni [3]:
? La Brad - pentru minereul cu 1 - 2 g/t Au s-a aplicat amalgamarea pe mese, urmata de flotatie, produsele obtinute fiind amalgam cu 25 - 30 % aur si un concentrat de pirita aurifera cu 14 - 18 g/t Au;
? La Baia de Aries - flotatie urmata de cianurarea concentratului, cu obtinerea unui concentrat de pirita aurifera de 23 - 25 g/t Au si a unui precipitat (namol) de cianuratie, cu un continut de peste 2 g/t Au;
? La Rosia Montana - amalgamarea in tamburi a depunerilor de aur liber din circuitul de macinare - clasare, colectate periodic si flotatie in urma carora se obtinea un concentrat de pirita aurifera cu 23 - 24 g/t Au si un amalgam cu 20 - 35% Au.

4. Restructurarea mineritului aurifer din Romania
Incepand cu anul 1990, in Romania au fost formulate si concretizate o serie de concepte strategice privind restructurarea de fond a sistemului industriei miniere aurifere, care au constat, intre altele, din :
? Restructurarea tehnologica si a productiei;
? Restructurarea organizatorica si manageriala;
? Restructurarea personalului;
? Restrangerea sau sistarea activitatii productive.
Ca efect al caracteristicilor geologo-miniere grele ale zacamintelor in exploatare, a continuturilor scazute de metale in minereu si fiabilitatii reduse a utilajelor tehnologice din dotare, costurile totale de productie a celor mai multe produse miniere au fost, dupa 1989, mai mari decat preturile de vanzare ale metalului obtinut, astfel incat statul roman, pentru a mentine aceste activitati, a fost obligat sa sprijine prin subventii de natura financiara, productia de minereuri cu continut de metale pretioase. Subventia acordata de statul roman unitatilor miniere pentru aurul produs se calcula astfel incat pretul obtinut din vanzarea produselor plus aceasta subventie trebuia sa acopere integral costurile de productie de la vremea respectiva.
In scopul cresterii eficientei economice a productiei miniere de metale pretioase coroborata cu reducerea alocarilor de fonduri bugetare, din anul 1997 a inceput procesul de inchidere a unor sectoare miniere sau chiar a unor mine cu rezultate economice nefavorabile. Astfel, treptat a fost inchis un numar important de sectoare miniere si chiar mine din regiunea aurifera Baia Mare si Poligonul Aurifer al Muntilor Apuseni, convenind ca cele ramase in functiune sa fie eficientizate rapid, prin aplicarea unor programe de rentabilizare a activitatii si initierea unor investitii minim necesare.
La aparitia momentelor nefavorabile din sectorul minier a contribuit in mod decisiv si Banca Nationala a Romaniei care, din anul 2000, a refuzat sa mai cumpere aurul produs de minele romanesti pe motiv ca nu poate detine o rezerva mai mare de metal pretios decat maximum 15% din totalul rezervei valutare a tarii. Cum exploatarile miniere, la acel moment, nu aveau voie sa vanda metalul extras decat Bancii Nationale, deoarece primeau subventie de la stat, si pana cand s-au creat noi parghii legislative si de marketing, acestea au intrat in dificultate si au mers cu pasi repezi spre sistarea productiei.
In opinia noastra, decizia de inchidere totala a minelor de minereuri din anul 2006 s-a luat la repezeala, fara o analiza temeinica a fiecarui obiectiv in parte fiind facuta de oameni si foruri care nu au avut prea multe in comun cu mineritul. Ca urmare, consideram ca aici s-a facut cea mai mare greseala, deoarece s-a trecut direct la inchiderea si lichidarea minelor si nu la conservarea acestora pentru a se putea relua activitatea lor in perioade mai bune pentru mineritul aurifer.
Si pentru ca lucrurile sa se finalizeze total defavorabil pentru statul roman, instalatiile si toata baza materiala de la suprafata a unitatilor miniere a fost instrainata si dezafectata, iar lucrarile miniere principale (carierele si retelele de lucrari miniere subterane) au intrat in procesul ireversibil de inchidere si asa-zisa refacere a mediului inconjurator.

5. Concluzii
Avand in vedere conjunctura economica actuala, cand premisele dezvoltarii sectorului minier aurifer sunt favorabile, consideram ca exploatarea si valorificarea zacamintelor de aur detinute de Romania trebuie regandita, in sensul asigurarii de catre statul roman a conditiilor legislative, tehnice, organizatorice si economice pentru reluarea cercetarii si exploatarii.
Cele mai importante aspecte ale momentului sunt urmatoarele:
? Pretul aurului a cunoscut cresteri spectaculoase, in ultimii 12 ani. Astfel, daca in anul 2000 acesta era de 280 dolari/uncie, in anul 2011 a atins chiar valoarea de 1900 dolari/uncie, dupa care, pana in momentul de fata, a fluctuat undeva in jurul valorii de 1650 dolari/uncie;
? Consumul mondial de metal galben se ridica in prezent la aproximativ 4500 tone/an, comparativ cu realizarile de numai 2500 - 2600 tone/an;
? Tehnologiile de exploatare si prelucrare s-au modernizat foarte mult, asigurand exploatarea la suprafata in mod rentabil a unor zacaminte cu continuturi de sub 1,0 gram aur pe tona de minereu. De asemenea, utilizarea unor tehnici moderne si eficiente de preparare a minereurilor aurifere, ca de exemplu cianurarea minereului in circuit inchis, a permis scaderea simtitoare a costurilor. Actualmente, procesul tehnologic de cianurare a minereurilor aurifere este foarte sigur si bine pus la punct, astfel incat se utilizeaza cu succes la majoritatea exploatarilor aurifere din lume.
? Cererea este tot mai mare pentru acest metal pretios in diverse sectoare de activitate ale economiei nationale. Aici se poate arata ca tarile din Uniunea Europeana consuma anual aproximativ 145 tone aur, dar produc doar 15 tone de aur, deci importa circa 90% din necesar.
? Necesitatea unei stabilitati economice si bancare pentru fiecare tara in parte, la care contribuie in mare masura si rezervele de aur din bancile centrale nationale, fiind o tinta permanenta pentru fiecare natiune.
Pentru conditiile Romaniei, se pot organiza si cristaliza doua sectoare principale in sectorul minier aurifer, si anume unul de stat, iar cel de-al doilea privat, prin infiintarea si dezvoltarea unor companii puternice si stabile economic, care vor trebui sa aiba, ca preocupare principala, realizarea unor unitati miniere de capacitate mare si practicarea unui minerit modern.
Este de preferat incurajarea proiectelor in sistem de parteneriat de tip ,,joint venture“, respectiv asocierea statului cu sectorul privat, unde cele doua entitati isi unesc fortele astfel incat riscul asociat marilor investitii din mineritul aurifer va fi mai usor de suportat de catre stat. Din acest motiv si pentru ca nivelul investitiilor se ridica la sute de milioane de dolari, practica a dovedit ca este mai intelept ca statul sa se asocieze cu un partener privat cu experienta in acest domeniu, unde managementul activitatii sa fie lasat in sarcina acestuia pentru a obtine succesul scontat.
Investitiile private pot avea efect pozitiv, in sectorul extractiei si valorificarii resurselor minerale, astfel incat principalele beneficii vor fi urmatoarele [1]:
? continuarea activitatii miniere in zonele cu traditie;
? exploatarea profitabila a unor zacaminte inchise;
? crearea unor noi locuri de munca;
? plata impozitelor, a taxelor si redeventelor miniere conform legislatiei in vigoare;
? dezvoltarea socio-economica a zonelor miniere;
? practicarea unui minerit responsabil atat pentru protejarea mediului inconjurator si a sanatatii populatiei, cat si a patrimoniului geologic al tarii.
Trebuie mentionat ca exploatarea miniera aurifera la scara mare a fost intotdeauna apanajul societatilor puternice, deoarece aceasta activitate necesita mari eforturi tehnice, organizatorice si mai ales financiare. In multe tari in care mineritul este bine dezvoltat, exploatarea acestor zacaminte este facuta, in exclusivitate, de catre companii private, unde statul s-a impus categoric printr-un sistem de taxe si impozite, bine ancorat in realitate, astfel incat practicarea activitatii de minerit sa fie eficienta pentru acesta si comunitatile miniere si atractiva pentru investitori.
In concluzie, mineritul sigur si durabil este posibil si in sectorul aurifer din Romania, iar acesta poate aduce, cu siguranta, multe beneficii din punct de vedere al veniturilor, locurilor de munca si al dezvoltarii regionale.

Bibliografie
1. Fodor Dumitru: ,,Pagini din istoria mineritului“, Editura INFOMIN, Deva, 2005;
2. Haiduc Ilie: ,,Industria Aurului din Romania“, Imprimeriile „Adevarul“ S.A. Bucuresti, 1940;
3. Kheil O., Fodor D., Rusu D.: ,,Asupra viitorului industriei miniere aurifere“ - Revista Minelor nr. 2/2000;
4. I. Lazarescu si V. Brana: ,,Aurul si Argintul“, Editura Tehnica, Bucuresti, 1972;
5. Popescu Gheorghe, s.a.: ,,Geologia economica a aurului“, Editura Aeternitas - Alba Iulia, 2007;
6. Vedinas Ioan Calin: ,,Contributii privind exploatarea zacamantului de la Magura-Faerag din perimetrul minier Certej in conditii de eficienta economica“, Teza de doctorat - Universitatea din Petrosani, 2009.