Uniunea Europeana, mai eficienta in sustinerea cercetarii si inovatiei
Data: 16 - 30 octombrie 2012
GE a publicat recent rezultatele celei de-a doua editii a Barometrului GE privind inovatia in UE, un studiu independent realizat in randul unui numar de 260 de formatori de opinie din Bruxelles, completat cu interviuri si o recenzie a prezentei in mass-media si a rapoartelor publice privind inovatia in UE. Studiul a fost prezentat in cadrul unui eveniment care a avut loc la sediul Parlamentului European din Bruxelles, gazduit de Sean Kelly (Irlanda), membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regionala din cadrul Parlamentului European.
„Europa traverseaza in continuare o mare criza. Desi, in mod evident, trebuie sa ne concentram pe redobandirea stabilitatii si pe gasirea unei solutii, trebuie sa ne axam si pe viitoarea crestere, reinnoire si competitivitate a Uniunii Europene. Comisia Europeana a desemnat inovatia drept una dintre platformele cheie ale Strategiei 2020 si, in opinia mea, acesta poate fi catalizatorul care va stimula cresterea durabila si ocuparea fortei de munca. Scaderea brusca inregistrata de sectoarele aflate pana acum pe primele locuri evidentiaza nevoia de diversificare a surselor alternative de prosperitate. Avem oportunitatea de a extinde baza viitoarei cresteri economice - energie verde, agricultura si alimentatie, stiinte ecologice, biotehnologie, sanatate - toate acestea vor fi importante si se vor baza pe inovatie. Trebuie sa ne asiguram ca realizam in Europa un ecosistem al inovatiilor care sa faciliteze inovatia pe parcursul intregului proces, de la formarea ideii la comercializare. Acest Barometru al inovatiei identifica in mod clar unele bariere, precum si modelul inovatiei, aflat in continua schimbare. Principala forta motrice pentru realizarea tuturor acestor obiective este colaborarea. As incuraja institutiile ca atunci cand discuta urmatorul buget multianual, sa protejeze cele 80 de miliarde euro alocate cercetarii si inovatiei in cadrul programului Orizont 2020“, a declarat Sean Kelly cu ocazia prezentarii studiului.
Rezultatele studiului reconfirma faptul ca inovatia este perceputa drept principalul motor al viitoarei competitivitati a Uniunii Europene. Cu toate acestea, UE se confrunta cu dificultati serioase in ceea ce priveste comercializarea inovatiilor sale si stimularea cresterii si ocuparii fortei de munca.
Editia din 2012 a Barometrului indica o crestere cu 8% fata de 2010 a numarului celor care considera ca UE a fost mai eficienta in alocarea politicilor, resurselor si bugetului pentru sustinerea cercetarii si inovatiei. Probabil ca impactul crizei economice si financiare este cel care a generat asteptari mari privind transformarea inovatiei in principalul element care va readuce Europa pe calea spre o crestere economica durabila. De altfel, 93% dintre respondenti - cu 7% mai mult fata de 2010 - considera ca investitiile in inovatii reprezinta una dintre cele mai bune modalitati de creare de noi locuri de munca in Europa. Mai mult, studiul releva ca sunt tot mai mari avantajele unei politici bine definite privind inovatia pentru industria energetica si cea medicala - fiind inregistrata o crestere de 6% a sustinerii respondentilor pentru industria medicala.
Exista in continuare bariere care trebuie depasite, iar Barometrul GE arata ca 64% dintre respondenti considera ca reducerea birocratiei in cazul companiilor care incearca sa acceseze fondurile europene pentru inovatie ar trebui sa fie o prioritate pe care sa se concentreze politica UE in acest domeniu din anii urmatori.
Respondentii s-au aratat ingrijorati de problema accesarii mecanismelor de finantare pentru inovatie, 92% dintre acestia considerand ca suplimentarea finantarii pentru cercetare si inovatie in UE este esentiala pentru sustinerea inovatiei. Folosirea fondurilor structurale pentru accelerarea adoptarii produselor si serviciilor inovatoare este considerata un aspect important pentru sustinerea inovatiei in UE de 90% dintre participantii la studiu. Totodata, 91% dintre cei chestionati au apreciat ca incurajarea investitorilor privati si a fondurilor private de investitii care sustin proiecte inovatoare este o prioritate inalta spre medie pentru politica UE in domeniu, iar 85% considera ca incurajarea stimulentelor fiscale pentru companiile inovatoare ar trebui sa fie un aspect important pe care sa se bazeze politica europeana.
Respondentii au semnalat necesitatea unor eforturi sustinute pentru a stimula si favoriza inovatiile. Acestia au formulat sugestii legate de modul in care pot fi depasite astfel de bariere, in special prin dezvoltarea unui cadru comun pentru comercializarea inovatiilor (82%), consolidarea protectiei si aplicarii legislatiei privind proprietatea intelectuala (76%), o utilizare mai eficienta a fondurilor existente, incurajarea antreprenoriatului si creativitatii in randul studentilor si promovarea unei cooperari stranse intre actorii publici si privati.
Respondentii percep cultura europeana ca fiind un element de descurajare a inovatiei, mentionand in mod repetat cultura si educatia atunci cand vorbesc despre problemele care trebuie abordate in vederea deblocarii potentialului de inovatie al Europei. Cei intervievati au spus ca asteapta un angajament clar din partea UE privind contributia sa la promovarea valorii inovatiei in randul studentilor din Uniune. Pe de alta parte, 45% dintre respondenti au declarat ca promovarea apetitului pentru inovatie si antreprenoriat in randul studentilor ar trebui sa fie un aspect important pe care sa se axeze politica UE privind inovatia in anul urmator. Pe teritoriul Europei, unele state membre, in special Germania, Suedia si Finlanda, sunt percepute ca fiind mai eficiente in ceea ce priveste crearea unui cadru care incurajeaza inovatia. Aceasta evaluare pozitiva realizata de formatorii de opinie din Bruxelles poate fi explicata partial de o mai mare capacitate de a introduce inovatiile pe piata, sume mai mari alocate de catre stat si companii private pentru cheltuielile de cercetare si dezvoltare, precum si de o colaborare buna intre mediile academice si industrie.
Alte articole



