Blitz
Data: 16 - 31 octombrie 2014
- Un institut de cercetare de 40 de milioane de euro va fi construit la UPB. Un institut de cercetare cu 41 de laboratoare, in valoare de 40 de milioane de euro, in care vor lucra peste 200 de cercetatori, va fi finalizat, pana la sfarsitul lui 2015, la Universitatea Politehnica din Bucuresti (UPB), a declarat prof. dr. ing. Ecaterina Andronescu, presedintele Senatului UPB. Aceasta a precizat ca este vorba despre un proiect finantat cu bani europeni, care presupune construirea unui institut care va functiona intr-o cladire cu spatiul util de 8000 de metri patrati. „Va asigur ca suntem cu ochii pe cei care se afla acum in scoala in programele de studii doctorale si post doctorale pentru ca la sfarsitul anului 2015, cand ar trebui sa incepem activitatile de cercetare, sa putem face o selectie“, a mai spus Ecaterina Andronescu.
- Dacia, 3 milioane de autovehicule vandute din 2004 pana in prezent. Dacia a ajuns la 3 milioane de masini vandute din 2004 pana in prezent, cheile automobilului cu numarul 3 000 000, un model Dacia Sandero Stepway, fiind inmanate unui client din Spania de catre Nicolas Wertans, directorul de Vanzari al grupului Renault. Atingerea cifrei de 3 milioane de autovehicule vandute in ultimii zece ani a fost marcata in cadrul Salonului Auto de la Paris, se arata intr-un comunicat al grupului. Vanzarile Dacia la nivel mondial au crescut in primul semestru cu 24,4%, in timp ce in Europa, principala piata a marcii, livrarile au avansat cu 36,2%. In bazinul mediteranean, Dacia si-a crescut cota de piata in toate tarile din regiune, in ciuda unor contexte economice mai putin favorabile, conform comunicatului. De asemenea, Dacia a anuntat ca va incepe sa comercializeze autovehicule si pe piata din Israel, inainte de sfarsitul anului. In 2013, Dacia s-a lansat in sase tari - Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Norvegia, Cipru si Malta.
- Baterii mult mai eficiente. O echipa de cercetatori de la Institutul Italian de Tehnologie a reusit sa produca o noua baterie de tip litiu-ion, care este cu 25% mai eficienta decat cele aflate acum pe piata, informeaza Yoda.ro. Oamenii de stiinta au reusit sa exploateze conductivitatea electrica a grafenului, pus la anodul bateriei, la o scara fara precedent. Reamintim ca grafenul deriva din grafit si a fost izolat prima data in 2004 de fizicienii Andre Geim si Konstantin Novoselov, care au obtinut Premiul Nobel in 2010 pentru descoperirea lor. De atunci, cercetatori din lumea intreaga au incercat sa vada in ce feluri poate fi folosit grafenul. Si alti oameni de stiinta au mai folosit grafenul in baterii, insa nimeni pana acum n-a mai avut un rezultat atat de bun, performante crescute cu 25%. Secretul a stat in modul de obtinere a grafenului. Italienii l-au combinat cu o solutie organica folosind ultrasunete. Ei au obtinut intr-un final un fel de cerneala de grafen, care poate fi aplicata usor pe cupru, fara sa necesite un tratament suplimentar.