Prof. univ. dr. doc. ing. Stefan Covaci, la 95 de ani
Data: 16-31 octombrie 2016
În zilele de 14 și 15 octombrie a avut loc, la Universitatea din Petroșani, cea de a 7-a ediție a Simpozionului Internațional Multidisciplinar Universitaria Simpro 2016. În prima zi a manifestării a avut loc deschiderea festivă, precum şi prezentarea lucrărilor în plen și pe secțiuni. Între cele două momente ale simpozionului s-a desfăşurat, în prezenţa participanților la eveniment - cadre didactice, studenți, cercetători, specialiști din producție, invitați din țară și de peste hotare - sărbătorirea a 95 de ani de viață ai prof. univ. dr. doc. ing. Ştefan Covaci. (Imaginea din articol)
Profesorul Ștefan Covaci s-a născut la 9 octombrie 1921, în orașul Petrila, și, prin tradiție, a urmat aceeași meserie ca predecesorii săi, dar a ajuns pe cele mai înalte culmi ale carierei profesionale printr-o muncă susținută, seriozitate și perseverență. După absolvirea studiilor liceale și a școlii de subingineri, s-a înscris la Institutul Politehnic din Timișoara, Facultatea de Mine și Metalurgie, pe care a absolvit-o în 1949, obținând titlul de inginer cu mențiunea CUM LAUDE. În continuare, şi-a desăvârşit pregătirea profesională prin studii de doctorat la Academia de Mine din Sankt Petersburg. În anul 1953 a obţinut titlul științific de doctor în ştiințe cu teza „Prevenirea și combaterea focurilor endogene în condițiile exploatării stratelor groase de cărbune din bazinul Văii Jiului" .
La revenirea în țară, vocația i-a îndrumat pașii spre îmbrăţişarea carierei universitare până în anul 1990, când a atins vârsta de pensionare. A activat o scurtă perioadă ca profesor la Catedra de exploatarea zăcămintelor de cărbune și ca prorector al fostului Institut de Mine din București. În anul 1956 a fost numit director al Institutului de Mine din Petroșani, iar în 1957, prin contopirea acestuia cu Institutului de Mine din București, a devenit primul rector al Institutului de Mine din Petroșani.
În perioada cât a fost rector și şef de catedră a luptat pentru modernizarea învățământului superior minier, dezvoltarea științei și tehnicii miniere, crearea și dezvoltarea contactelor Institutului de Mine din Petroșani cu prestigioase școli superioare de profil din străinătate.
Profesorul Ștefan Covaci a creat și dezvoltat o Școală minieră nouă, modernă prin introducerea în planurile de învățământ de noi discipline pe care le-a încredințat pentru pregătirea profesională a tinerelor cadre didactice. De asemenea, a fost cel care a elaborat și a tipărit primele manuale și tratate în domeniul „Exploatărilor miniere subterane", lucrări din care au învățat și învață studenți, doctoranzi și specialiști din producție, cercetare și proiectare. Totodată, a contribuit la dezvoltarea materială a Institutului de Mine, în ansamblu, și în special a laboratoarelor de pe lângă catedre, pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării procesului de învățământ și activității de cercetare științifică a studenților și cadrelor didactice.
Distinsul profesor Ștefan Covaci a fost un pedagog și cadru didactic de excepție, dar și un om de știință de mare notorietate în domeniul mineritului. A elaborat în activitatea sa numeroase lucrări de mare valoare științifică, lucrări ce au fost publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate și susținute la diferite conferințe și congrese internaționale.
În anul 1960, profesorul Ștefan Covaci a fost ales membru al Comitetului Internațional Minier, calitate în care a contribuit la organizarea mai multor Congrese Mondiale Miniere. Activitatea sa în acest organism s-a evidențiat cu ocazia organizării și desfășurării la București, în anul 1972, a celui de al 7-lea Congres Mondial Minier, la care au participat peste 2000 de specialiști din peste 50 de țări. În anul 1989, profesorului Ștefan Covaci i s-a conferit titlul de Membru de Onoare al Comitetului Internațional Minier pentru contribuții deosebite aduse la dezvoltarea științei și tehnicii miniere naționale și mondiale. Din anul 1967, a coordonat peste 20 de specialiști din domeniul minier pentru obținerea titlului de doctor în ştiințe tehnice.
În cei peste 40 de ani de activitate în învățământul superior minier a elaborat o vastă operă didactică și științifică de o valoare deosebită, dar, înainte de toate, a lăsat în urma sa omenia, căldura sufletească, sfaturile părintești, exemplul profesional pe care mulți dintre noi l-am urmat.
Cu ocazia sărbătoririi vârstei de 95 de ani i s-a oferit profesorului Ștefan Covaci o diplomă și o plachetă aniversară din partea Senatului, colectivului de cadre didactice și studenților Universității din Petroșani.
Pentru tot ceea ce am învățat și realizat împreună, colaboratorii prof. univ. dr. doc. ing. Ștefan Covaci, ctitorul învățământului superior minier modern din țara noastră, îi suntem recunoscători și îi dorim, din suflet,
La Mulți Ani cu Sănătate!
Alte articole



