Jurnal de bord Premise pentru evolutiile economico-sociale din anul viitor
Data: 16-31 ocotmbrie 2017 2017
Temele economico-financiare de actualitate - în centrul cărora se află, firesc, proiecţia bugetară pe anul viitor - oferă date şi fapte concludente pentru comunitatea inginerească în ansamblu, dar şi pentru fiecare inginer în parte, deoarece este vorba despre spaţiul în care este exercitată profesia la nivel individual şi de echipă. Din această perspectivă, prezintă cel mai mare interes premisele soluţiilor care se adoptă şi se vor adopta la nivel macroeconomic. Aşadar, de unde pornim?
La recente manifestări publice s-au adus în atenţia participanţilor numeroase date macroeconomice de unde decurg principalele tendinţe de evoluţie cel puţin la nivelul anului viitor. Le selectăm dintr-un document al BNR. Să ne gândim, în primul rând, la referenţiale. Cum bine se ştie, procesul de aderare a României la Uniunea Europeană a avut o serie de etape succesive, începând cu anul 1991, când au intrat în vigoare mai multe acorduri de asociere cu organizaţia numită atunci oficial Comunitatea Economică Europeană şi, într-un limbaj mai puţin oficial, Piaţa Comună. Această structură, preponderent economică, aşa cum îi spunea şi numele, avea, în 1991, 15 state membre. În ce poziţie sau, mai bine zis, în ce postură se afla atunci ţara noastră? Ne vom limita la consemnarea produsului intern brut pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare. În 1991, ne aflam la cota de 26% faţă de media Uniunii Europene cu 15 state membre (UE 15). Până şi Bulgaria avea o situaţie mai bună, cota acesteia fiind de 29,8% raportată la respectiva medie a UE 15. Nu mai vorbesc despre Polonia, care atinsese 32,3% şi Ungaria 44,7%.
Au trecut, de atunci, 26 de ani, o perioadă complicată, cu multe suişuri şi coborâşuri, o perioadă care a însemnat şi pentru un număr considerabil de ingineri parcurgerea unor trepte esenţiale ale devenirii profesionale. Pe ansamblu, însă, influenţa evoluţiilor crescătoare macroeconomice a fost şi este indiscutabilă şi la nivel individual. Prin urmare, avem ca reper iniţial anul 1991. Cum am stat în 2016 (respectiv, anul cel mai recent pentru care există date omologate oficial) la indicatorul menţionat? Faţă de media UE 15, situaţia se prezintă astfel: 54,5% în cazul României, 44,5% pentru Bulgaria, 63,6% pentru Ungaria şi 64,1% pentru Polonia. Este evident că ţara noastră a progresat cel mai mult, dublându-şi, practic, nivelul PIB/locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare în raport cu media UE 15.
Dinamica evocată are numeroase elemente componente, care merită să fie examinate, majoritatea lor fiind de ordin calitativ. Am mai avut prilejul să relevăm raportul dintre creşterea economică şi dezvoltarea economică, raport care vizează, până la urmă, corelaţia dintre nivelul de trai şi calitatea vieţii, cel de-al doilea concept privind tocmai gradul, măsura în care nevoile atât de diverse ale semenilor noştri, nu numai de ordin material, sunt satisfăcute la un moment dat. Rezumându-ne, însă, la creşterea economică, nu putem să nu reamintim că, în pofida progreselor evidente, România continuă să fie ultima sau penultima, la scara UE 28, la majoritatea indicatorilor economico-financiari relevanţi. Nu este cazul să detaliem aceste aspecte, întrucât multe evoluţii sectoriale au fost analizate în comentarii precedente.
În momentul în care luăm în considerare parcursul amintit, avem la dispoziţie instrumente fundamentale de analiză. Ele ne ajută să evaluăm şi să proiectăm politici de firmă în consonanţă cu tendinţele care se afirmă la nivel macroeconomic, să corelăm individualul cu generalul, astfel încât deciziile să fie concordante cu cea mai realistă viziune posibilă. Aşa că ne întoarcem de unde am pornit: nevoia de a asigura, în abordările noastre, locul care se cuvine spiritului ştiinţific, ceea ce ne va permite să limităm la dimensiuni optime şi impactul factorului emotiv.
Alte articole


