UPB - Demersuri pentru imbunatatirea calitatii resurselor umane in ingineria aerospatiala
Data: 16-31 ocotmbrie 2017 2017
La 16 octombrie a avut loc semnarea acordului de colaborare între Universitatea Politehnica din București (UPB) și EUROCONTROL, una dintre cele mai importante organizații interguvernamentale din domeniul managementului traficului aerian.
Acordul de colaborare vizează atât instruirea de profesioniști în domeniul traficului aerian, cât și dezvoltarea de proiecte de cercetare în sectorul transportului aerian, în cadrul centrelor de cercetări ale universității. „Acordul este o soluție pentru îmbunătățirea calității resurselor umane în ingineria aerospațială prin concentrarea educației pe latura practică a managementului traficului aerian", precizează UPB, într-un comunicat.
„Prin acord, universitatea contribuie - cu resurse umane înalt specializate și proiecte de cercetare - la siguranța și eficiența aviației civile la nivelul Uniunii Europene. Beneficiile sunt multiple. Concret, studenții vor putea participa în cadrul Programului de Instruire Practică al Agenției EUROCONTROL, vor avea acces direct la instrumentele EUROCONTROL, vom putea coordona proiecte de diplomă în cotutelă, iar studenții vor avea oportunitatea de a efectua vizite de studiu în centrele EUROCONTROL. Pentru a ne putea sincroniza mai bine cu acest domeniu de nișă vom implica în mod direct experți ai EUROCONTROL în elaborarea curriculei din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială. Este o abordare fără precedent la nivelul țării noastre", a declarat Mihnea Costoiu, rectorul UPB. El a adăugat și că EUROCONTROL și UPB au în plan proiecte de cercetare privind livrarea de soluții concrete pentru îmbunătățirea managementului traficului aerian. Totodată, acordul vizează și identificarea de oportunități de finanţare pentru proiecte comune.
Alte articole


