S-a lansat platforma digitala a invatamantului profesional si tehnic din Romania, Meserii.ro
Data: 16-31 octombrie 2019
S-a lansat platforma digitală Meserii.ro - harta interactivă a învățământului profesional și tehnic (IPT) din România, care pune față în față, pentru prima dată, calificările elevilor din IPT și companiile cu obiect de activitate legat de aceste calificări. Conform datelor oficiale, în anul 2018 au fost înregistrate în ţara noastră aproape 60.000 locuri de muncă vacante, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Majoritatea job-urilor disponibile au fost în industria prelucrătoare, ramura economiei care are cea mai mare cerere de absolvenți ai învățământului tehnic și profesional. În momentul de față, nu există un instrument care să ofere o imagine de ansamblu asupra învățământului profesional și tehnic din România și care să permită corelarea dintre meseriile aflate în pregătire (conform distribuției elevilor în IPT) și economie (prin firmele care au activitate principală într-unul dintre domeniile din sfera meseriilor în formare). În prezent, din cele 920 de şcoli din IPT învaţă 284 832 elevi. Specializările cu cei mai mulţi elevi sunt: tehnician în activităţi economice (39 493 elevi, adică 13,87% din total); mecanic auto (17 519, 6,15%); tehnician în turism (16 611, 5,83%); tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului (11 770, 4,13%); tehnician în gastronomie (10 219, 3,59%).
În acest context, Meserii.ro este prima platformă digitală care conectează meseriile pregătite în școală cu potențialul de cerere din piața muncii, în diferite domenii de activitate. Platforma - lansată de organizaţia neguvernamentală CivicNet şi OMV Petrom - oferă informații utile pentru părinți și elevi, dar și pentru companii, instituții de învățământ și decidenți.
Astfel, elevii de gimnaziu și părinții acestora pot afla de pe Meserii.ro atât ce școli profesionale sau licee tehnologice se află în zona în care locuiesc și ce calificări au acestea în pregătire, cât și numărul de firme din domeniul căutat, oferind o idee asupra potențialului cererii din piața muncii pentru o anumită meserie.
Companiile pot afla în ce regiuni găsesc viitorii absolvenți în calificarea de care au nevoie, putând astfel defini mai bine planuri de extindere și dezvoltare. Instituțiile de învățământ și decidenții pot vedea numărul și distribuția companiilor care activează în domeniul de interes, datele de contact ale companiilor relevante (pentru a le propune parteneriate pentru sesiuni de practică sau pentru a primi echipamente și utilaje în scop didactic) și pot decide adaptarea programei și politici publice mai bune.
Informațiile din platformă au la bază datele furnizate de Ministerul Educației Naționale, în ceea ce privește cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2018 - 2019, și sunt actualizate anual. Datele privind companiile provin de la Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și vor fi actualizate anual.
„Am început dezvoltarea Meserii.ro uniți de un scop comun: ne-am dorit un produs digital ușor de folosit și util, care să ajute atât societatea civilă, cât și instituțiile statului; am crezut într-un proiect în care sectoarele public, civic și privat colaborează pentru prima dată în crearea unui instrument digital de vizualizare de date deschise (open data)", spune Claudiu Ceia, președintele CivicNet.
Alte articole




