Despartirea de un prieten, ing. Ioan Avram
Data: 16-31 octombrie 2020
Ne știam de o viață. Eu proaspăt director în Departamentul Căilor Ferate în Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, el tânăr director general la Uzinele Vulcan din București. Era în primăvara anului 1962 când am fost aleși în biroul Consiliului Național al Inginerilor și Tehnicienilor (CNIT), constituit prin transformarea Asociației Inginerilor şi Tehnicienilor (ASIT), el președinte al Comisiei de Construcții de Mașini, iar eu președinte al Comisiei de Transporturi și Telecomunicații. Eram aproape de aceeași vârstă (eu cu nouă luni mai în vârstă decât el).
În toamna aceluiași an, eu am fost promovat ministru adjunct și Şeful Departamentului de Cale Ferată, iar el, puțin mai târziu, a fost transferat la Uzina Constructoare de Mașini de la Reșița (UCMR) care înregistrase rămâneri în urmă la livrările de utilaje și echipamente destinate modernizării căii ferate. Era vorba, mai ales, despre o întârziere cu circa doi ani și jumătate în privinţa îndeplinirii programului de asimilare a motorului pentru locomotiva Sulzer diesel electrică importată din Elveția. Conlucrarea noastră s-a concretizat în eliminarea unor restanţe şi în creşterea ritmului livrărilor.
După circa doi ani, a fost promovat în București în funcția de ministru adjunct la Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini.
Ioan Avram a gestionat două decenii din viață procesul complex de extindere şi modernizare a construcţiilor de maşini din ţară noastră, ca importantă parte componentă a procesului mai larg de industrializarea a României, a avut o contribuţie de seamă la conceperea și fabricarea unui nomenclator de produse de mare diversitate și performanțe ridicate, în timp ce a ocupat, pe rând, funcțiile de prim-adjunct al ministrului, ministru, viceprim-ministru al Guvernului.
În prima perioadă a activității în fruntea Ministerului Construcţiilor de Maşini, am colaborat fructuos cu ing. Ioan Avram în calitate de beneficiar al materialului rulant de cale ferată - locomotive de toate tipurile (diesel electrice, diesel hidraulice și electrice) și vagoane noi de marfă și de călători, de mare capacitate, începând, după caz, cu asimilarea, realizarea prototipului și fabricația.
În continuare, în condiţiile bine cunoscute ale regimului antedecembrist, a fost trimis „să dreagă" lucrurile la Ministerul Energiei. În această calitate, stârnind, prin poziţia sa obiectivă, nemulţumirile „stăpânirii", a fost retrogradat ca director al Șantierului Naval din Oltenița și, apoi, „parţial reabilitat" ca director general la Uzina 23 August - de unde s-a pensionat în 1990.
Eu am trecut în alte sectoare de activitate și nu am mai avut o colaborare directă cu el.
În anii din urmă, după Revoluția din 1989, eu mi-am continuat activitatea civică; a renăscut Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) și s-a înființat Academia de Științe Tehnice din România (ASTR) - forum la nivel național, format din personalități ale comunităţii inginereşti din ţara noastră, principal promotor al cercetării ştiinţifico-tehnice şi al perfecţionării învăţământului ingineresc.
În cadrul ASTR s-a creat un colectiv pentru scrierea lucrării Pagini din istoria dezvoltării industriei României din care, până în prezent, s-au editat nouă volume, la elaborarea cărora Ioan Avram a avut un rol important.
L-am cunoscut bine și ca om, remarcându-se în împrejurări nu totdeauna faste ca slujitor devotat al meseriei pentru care a optat și pe care a onorat-o cu pasiune şi răspundere în funcțiile încredințate. A ținut la prestigiul profesiei pe care a practicat-o, aşa cum am mai subliniat, într-un mod în care a câştigat prestigiul şi respectul celor cu care a colaborat. Avea o energie puternică, s-a afirmat ca un bun organizator, cunoscător al realităţilor din teren, implicat în elaborarea strategiilor ce aveau să determine, inclusiv prin acţiunile sale, atingerea scopurilor dorite.
Sunt foarte bucuros că la insistențele mele a scris cartea Mărturisiri. O viață trăită în industrie, din seria Oameni și locuri, apărută în Editura AGIR, cu cinci zile înainte de a înceta să-i bată inima.
Inginerul Ioan Avram (1931 - 2020) nu mai este printre noi. Îl asigur că toţi cei care l-am cunoscut şi l-am apreciat îi vom păstra o neștearsă amintire.