A XVI-a editie a Zilelor Academiei de Stiinte Tehnice din Romania (ASTR), cu tema „Inter si Transdisciplinaritate in stiintele ingineresti si in tehnologie“
Data: 16-31 octombrie 2021 2022
În perioada 21 - 22 octombrie a.c., s-au desfășurat manifestările specifice unui eveniment tradițional, Zilele Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR). Condițiile extrem de dificile din perioada celui de-al patrulea val al pandemiei COVID-19 au impus, din nou, folosirea mijloacelor specifice erei digitale, și anume o comunicare online derulată pe platforma ZOOM. În pofida limitărilor comunicării în conjunctura dată, reuniunea s-a desfășurat cu succes, reconfirmând, astfel, locul și rolul ASTR în viața științifică a țării, pe ansamblul societății românești actuale.
Teme de actualitate, deschidere spre viitorul previzibil
Este de remarcat că, în comunitatea noastră inginerească, în pofida dificultăților perioadei pe care o străbatem, preocupările incluse în tematica reuniunii, respectiv INTER ȘI TRANSDISCIPLINARITATE ÎN ȘTIINȚELE INGINEREȘTI ȘI TEHNOLOGIE, au continuat să reprezinte o prioritate, fapt reflectat, deosebit de convingător, de întreaga desfășurare a manifestărilor caracteristice Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR). Practic, s-au promovat, în continuare, modalitățile de desfășurare a manifestării, cu particularitățile impuse de respectarea regulilor din actuala fază a pandemiei. Remarcăm că, în linii generale, s-a înregistrat o participare similară reuniunilor precedente, respectiv membri ai ASTR, ai AGIR, cadre didactice din universități, cercetători, doctoranzi și masteranzi, specialiști din toate domeniile științelor tehnice.
Potrivit tradiției, a avut loc o conferință plenară. În deschiderea acesteia, președintele ASTR, prof. univ. as. dr. ing. DHC EurIng Mihai Mihăiță, a susținut o comunicare referitoare la Ștefan Lupașcu, personalitate de marcă a ingineriei românești, al cărui exemplu constituie un reper pentru generațiile actuale și viitoare ale comunității noastre profesionale.
În continuare, prof. univ. dr. ing. Alexandru Woinaroschy a prezentat comunicarea intitulată Interdisciplinaritate: Inteligența artificială și ingineria chimică.
În acest mod, s-a oferit participanților o deschidere largă spre abordarea unor teme specifice într-o viziune unitară, subordonată imperativelor creației științifico-tehnice, în prezent și în perspectiva abordărilor teoretice și practice determinate deopotrivă de evoluțiile economico-sociale la scară națională și globală.
Abordări la obiect, de la concepte la practica nemijlocită
Tot potrivit tradiției, manifestarea despre care relatăm a continuat cu lucrările pe secțiuni. Dată fiind importanța temelor abordate, considerăm util să ne referim - cel puțin enunțiativ - la dezbaterile din fiecare secțiune, profilate pe elementele componente ale conceptului de INTER ȘI TRANSDISCIPLINARITATE ÎN ȘTIINȚELE INGINEREȘTI ȘI TEHNOLOGIE.
♦ Astfel, în Secțiunea I - Transdisciplinaritate, moderată de prof. univ. dr. ing. Nicolae Iliaș și dr. ing. Florin Munteanu, s-au prezentat următoarele comunicări:
▪ Valorificarea potențialului inovator al mecatronicii pentru dezvoltarea gândirii transdisciplinare în practica și educația inginerească, de Mătieș V., Rusu C.;
▪ Biosemiotics; transdisciplinary approach to environmental quality, de dr. ing. Florin Munteanu;
▪ A Possible Unification of the Gravity (Newton) and Electrical (Coulomb) Forces, de Corneliu Berbente, Sorin Berbente, Marius Brebenel;
▪ Transdisciplinaritatea prin teoria categoriilor, de dr. ing. Ioan Cuncev;
▪ Abordări transdisciplinare ale mobilității, de dr. ing. Ioan Cuncev.
♦ În Secțiunea II - Inter și transdisciplinaritate, moderată de prof. univ. dr. ing. Nicolae Iliaș și dr. ing. Florin Munteanu, s-au prezentat următoarele comunicări:
▪ Aplicarea cunoștințelor în domeniul proiectării și selecției materialelor de la reactoarele sub presiune mari la reactoare modulare mici, de Dumitra Lucan, Șerban Constantin Valeca, Gheorghița Jinescu;
▪ Analiza riscurilor în contextul activităților de salvare în medii nefavorabile, de George Artur Găman, Emilian Ghicioi, Daniel Pupăzan, Izabella Kovacs;
▪ Interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate in domeniul ştiinţei şi ingineriei materialelor metalice (Subdomeniul tratamentelor termochimice), de M. O. Cojocaru, L. Drug, M. Branzei;
▪ Automatele mecanice și roboții umanoizi - interdisciplinaritate și transdisciplinaritate aplicate în inginerie, de prof. dr. ing. Ionel Starețu;
▪ Trans și interdisciplinaritate în domeniul de ingineria mediului - studiu de caz la Universitatea Babeș-Bolyai - Mediul ca risc și urgență, de Alexandru Ozunu;
▪ Analiza provocărilor de integrare a disciplinelor pentru realizarea proiectelor de cercetare în biotehnologii, de Carmen Mateescu;
▪ Geoștiința - Inter și transdisciplinaritate în ştiinţele miniere, de prof. univ. dr. ing. Nicolae Iliaș, prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, dr. ing. Iulian Offenberg, prof. univ. dr. ing. Iosif Andraș, prof. univ. dr. ing. Victor Arad.
♦ În Secțiunea III - Interdisciplinaritate (1), moderată de prof. univ. dr. ing. Ion Vișa și prof. univ. dr. ing. Nicolae Țăpuș, s-au prezentat următoarele comunicări:
▪ Tehnologia Informației, factor important în interdisciplinaritatea cercetării inginerești, de prof. univ. dr. ing. Nicolae Țăpuș;
▪ Planul național integrat energie - schimbări climatice, exemplu de abordare interdisciplinară a problemei tranziției energetice, de Virgil Mușatescu, Nicolae Golovanov;
▪ Suprapunerea și/sau cumularea solicitărilor în cazul comportării liniare a materiei, rezolvate prin abordare monodisciplinară sau interdisciplinară, de Valeriu V. Jinescu, Ionela-Mihaela Roșu (Marin), Cosmin Jinescu;
▪ Aspecte privind integrarea conceptelor Industry 4.0 în companiile din domeniul construcțiilor de mașini, de Damian Claudiu Petru, Octavian Bologa, Radu-Eugen Breaz, Sever-Gabriel Racz;
▪ Dezvoltare de Produse prin Programul Interdisciplinar de studii Ingineria Sistemelor de Energii Regenerabile, de Macedon Moldovan, Ion Vișa;
▪ Digitizarea modelelor structurale și dinamice ale lemnului din construcția viorilor vechi și actuale, de Mariana Domnica Stanciu, Mircea Mihălcică, Florin Dinulică, Alina Maria Nauncef, Robert Purdoiu, Radu Lăcătuș, Ghiorghe Vasile Gliga, Rodica Marc, Adriana Savin, Silviu Năstac;
▪ De la material la produs - o structură de cercetare care susține dezvoltarea de noi produse și tehnologii, de Ion Vișa, Anca Duță;
▪ O perspectivă arhitecturală pentru nZEB, de prof. univ. dr. arh. Ana-Maria Dabija;
▪ Necesitatea cercetărilor interdisciplinare în modelarea mobilității, de Șerban Raicu, Dorinela Costescu;
▪ The use of the radiofrequency field in Mössbauer measurements, de dr. ing. Ion Bibicu;
▪ Metale prețioase recuperate prin minerit urban, de Georgeta Alecu, Wilhelm Kappel;
▪ Investigation of technological parameters influence on AWJ machining of biopolymeric parts, de Daniel Mărguță, Eugen Herghelegiu, Cătălin Tâmpu, Simona-Nicoleta Mazurchevici, Constantin Cărăușu, Ramona Iuliana Popa, Dumitru Nedelcu.
♦ În Secțiunea IV - Interdisciplinaritate (2), moderată de prof. univ. dr. ing. Sorin Vlase și prof. univ. dr. ing. Ioan Vida-Simiti, s-au prezentat următoarele comunicări:
▪ Acoperiri termice pe bază de aliaje auto-fluxante rezistente la coroziune și uzare, de Viorel-Aurel Șerban, Ion-Dragoș Utu, Ioan Vida-Simiti, Norbert Kazamer, Petru Vălean;
▪ Un Nou Algoritm Bazat pe Numere Întregi pentru o Implementare VLSI Eficientă a Transformatei DST utilizând Obfuscation Technique, de Doru Florin Chiper;
▪ Regenerative and anti-lock braking unified control of an electric vehicle, de prof. dr. ing. Corneliu Lazăr;
▪ Eficientizarea energetică a sistemelor de pompare cu debit variabil, de Ion Boldea, Nicolae Muntean, Lucian Tutelea, Aurel Mașca;
▪ Analiza sistemică a utilizării surselor regenerabile de energie pentru încălzirea electrică, de Nicolae Vasile, Ioan Corneliu Sălișteanu, Otilia Nedelcu;
▪ Asamblarea cu versus fără retopire în packaging-ul electronic, de Mihai Brânzei, Paul Mugur Svasta, Ioan Plotog, Gaudentiu Vărzaru, Mihai Ovidiu Cojocaru;
▪ Modelarea matematică și simularea reactoarelor chimice operate în regim nestaționar, de Grigore Bozga;
▪ Noi aliaje pe bază de titan utilizate în aplicațiile medicale, tendințe și progrese recente - Review, de Iustinian Bălțatu, Doru Dumitru Burduhos-Nergis, Andrei Victor Sandu, Petrică Vizureanu, Mădălina Simona Bălțatu;
▪ Dinamica structurilor suport rezemate elastic pentru echipamente optoelectronice, de conf. dr. ing. Nicușor Drăgan, ing. George Nicolae;
▪ Analiza modală a platformei suport ELI Măgurele în condiții date de rezemare elastică și amortizare, de prof. dr. Sorin Vlase, conf. dr. ing. Nicușor Drăgan, conf. dr. ing. Călin Itu, ing. Samir Iacovescu.
♦ În Secțiunea V - Mono și multidisciplinaritate (1), moderată de prof. univ. dr. ing. Nicolae Golovanov și prof. univ. dr. ing. Mihail Minescu, s-au prezentat următoarele comunicări:
▪ Teoria sistemelor și studiul produselor cosmetice, de Adela Elena Manea, Maria Delia Perju, Andra Tămaș;
▪ Algoritm de autentificare a utilizatorului bazat pe analiza modului de a scrie la tastatură pentru platforme educaționale, de Augustin-Cătălin Iapa, Vladimir-Ioan Crețu;
▪ Valorificarea, dezvoltarea și utilizarea energiei geotermale în context local și regional, de Valentin-Paul Tudorache, Lazăr Avram, Niculae-Napoleon Antonescu, Mihail Minescu;
▪ Investigaţii prin tehnici complementare ale reacţiilor alkali - agregate care afectează betoanele barajului Dridu, de Dan Stematiu și Constantin-Dorinel Voinițchi;
▪ Securizarea și monitorizarea fabricării explozivilor cu ajutorul SAP, de Marian Ticu, Victor Arad, Nicolae Iliaș, Susana Arad, Liviu Popa, George Teșeleanu, Veres Ioel Samuel;
▪ Alimentarea cu energie electrică a staţiilor de încărcare rapidă a vehiculelor electrice de încărcare, de prof. dr. ing. Nicolae Golovanov, prof. dr. ing. Andrei Marinescu, prof. dr. ing. Sorin Coatu;
▪ Asupra rezolvării numerice a ecuaţiilor LYAPUNOV complexe generalizate stabile, de dr. ing. Vasile Sima.
♦ În Secțiunea VI - Mono și multidisciplinaritate (2), moderată de dr. ing. Victor Popa și dr. ing. Doru Vladimir Pușcașu, s-au prezentat următoarele comunicări:
▪ Concepţia podurilor - activitate profund multidisciplinară, de dr. ing. Victor Popa;
▪ Material compozit rezistent la foc din sfere de sticlă și silicat de sodiu, de O. Mocănița, D. Chicet, I.Vida-Simiti, B. Istrate, C. Munteanu;
▪ Panorama industriei silicaților și a compușilor oxidici - 2021, de Doru Vladimir Pușcașu, Maria Georgescu, Jenică Paceagiu, Adriana Moanță;
▪ Rezultate în aproximarea fazei din eșantioanele câștigului pentru funcții de sistem de fază minimă, de Corneliu Rusu;
▪ Analiza statică și dinamică a barelor cotite cu diferiți parametri geometrici și structurali, utilizate ca instrumente muzicale de percuție, de Mariana Domnica Stanciu, Mihai Trandafir Mihălcică, Horațiu Drăghicescu Teodorescu, Mihaela Coșniță, Voichița Bucur, Silviu Năstac.
*
* *
Cu prilejul celei de-a XVI-a ediții a Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România, a mai avut loc un eveniment devenit, la rândul lui, tradițional: decernarea Premiilor ASTR pentru realizări deosebite în cele mai importante domenii ale creației științifico-tehnice. În acest mod, comunicările prezentate, de un nivel calitativ superior, au fost completate cu recunoașterea publică a unor contribuții de seamă la progresul economic și social al României.
Premiile Academiei de Științe Tehnice din România pentru anul 2020
♦ 1. Secţia MECANICĂ TEHNICĂ
▪ Premiul „Constantin C. Teodorescu" - Prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache, pentru lucrarea - Algebră hipercomplexă în studiul cinematicii de ordin superior a sistemelor multicorp
Lucrarea se remarcă prin originalitate în ceea ce privește constituirea bazei algoritmice și pentru fundamentarea mișcării roboților cu conexiune operațională. Se aplică în tehnologia specifică proceselor de producție automatizate, informatizate și cu comunicare digitală în sensul revoluției industriale 4.0.
♦ 2. Secția INGINERIE MECANICĂ
▪ Premiul „Gheorghe Manea" - Acad. Ion Bostan, pentru lucrarea - Transmisii precesionale, vol. I și II
Lucrarea se remarcă prin ținută academică și originalitate. Aduce în ingineria mecanică un tip nou de angrenaj mecanic, și anume transmisia precesională, ca rezultat al cercetărilor efectuate de autor în decursul a 40 de ani. Primul brevet de invenție în domeniu a fost obținut de autor în 1983, iar, până în prezent, au fost brevetate peste 200 de inovații în această sferă de preocupări.
Transmisiile planetare precesionale cinematice pot fi folosite la elaborarea mecanismelor de acționare cu transmitere a mișcării și a sarcinii în spații etanșe având aplicabilitate în tehnica cosmică, industria atomică, chimică etc.
▪ Premiul „Gheorghe Manea" - Prof. univ. em. dr. ing. Iulian Popescu, prof. univ. dr. ing. Xenia Călbureanu, conf. univ. dr. ing. Alina Duță, pentru lucrarea - Problems of Locus Solved by Mechanisms Theory (Probleme de locus - locuri geometrice - rezolvate prin teoria mecanismelor)
Lucrarea evidențiază avantajul folosirii teoriei mecanismelor la rezolvarea problemelor de locuri geometrice.
▪ Premiul „Gheorghe Manea" - Prof. univ. em. dr. ing. Iulian Popescu, prof. univ. dr. ing. Liliana Luca, prof. univ. dr. ing. Mirela Cherciu, prof. univ. dr. ing. Dan Marghitu, pentru lucrarea - Mechanisms for Generating Mathematical Curves (Mecanisme pentru generarea curbelor matematice)
Această lucrare, cu caracter de originalitate, aduce contribuții importante la generarea curbelor spațiale, cum sunt: elice cilindrice, elice conice, elice cu diametre și cu pași variabili etc. Autorii au studiat multe curbe din geometrie și le-au găsit mecanismele generatoare.
♦ 3. Secția ELECTROTEHNICĂ - ENERGETICĂ
▪ Premiul „Remus Răduleț" - Prof. univ. dr. ing. Ion Vișa, prof. univ. dr. ing. Anca Duță, prof. univ. dr. ing. Macedon Moldovan, conf. univ. dr. ing. Bogdan Burduhos, prof. univ. dr. ing. Mircea Neagoe, pentru lucrarea - Solar Energy Convertion Systems in the Build Environment (Sisteme de conversie a energiei în mediul de construcție)
Lucrarea se adresează profesioniștilor din domeniul ingineresc care activează în dezvoltarea de sisteme eficiente și fezabile de conversie a energiei solare implementate în mediul construit, aducând, astfel, contribuții importante la promovarea pe plan internațional a școlii românești de sisteme de energii regenerabile.
♦ 5. Secția TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI COMUNICAȚII, CALCULATOARE ȘI TELECOMUNICAȚII
▪ Premiul „Sergiu Condrea" - Dr. ing. Ionuț Brândușoiu, prof. univ. dr. ing. Gavril Toderean, pentru lucrările: ● How to Fine-tune Neural Networks for Classification (Cum se reglează fin rețelele neuronale pentru clasificare); ● How to Fine-tune Support Vector Machine for Classification (Cum să reglați cu precizie mașina vectorială de sprijin pentru clasificare); ● How to Fine-tune Bayesian Networks for Classification (Cum se reglează fin rețelele bayesiene pentru clasificare)
Aceste trei cărți din domeniul științei calculatoarelor pun accentul pe algoritmii de învățare automată, respectiv: rețele neuronale, mașini cu vector suport, rețele bayesiene și multe altele, prezentate concis, și fac parte din domeniul de cercetare al inteligenței artificiale, cu aplicații în business, în special în industria financiară.
♦ 6. Secția CONSTRUCȚII ȘI URBANISM
▪ Premiul „Mihai Hangan" - Prof. univ. dr. ing. Dan Constantinescu, pentru lucrarea - Tratat de inginerie termică. Termotehnica în construcții, vol. I și II
Lucrarea prezintă elemente de noutate în analiza și dimensionarea energetică a spațiilor ocupate și include în detaliu soluția de elaborare a Alertei de Risc de Regim Termic Excesiv (ARRTE).
▪ Premiul „Mihai Hangan" - Prof. univ. dr. arh. Ana-Maria Dabija pentru lucrarea - Energy Efficient Building Design (Proiectare a clădirilor eficiente energetic)
Ca noutate sunt prezentate oportunități pentru proiectarea și integrarea sistemelor fotovoltaice în clădiri pentru îmbunătățirea condițiilor de confort.
♦ 7. Secția INGINERIA TRANSPORTURILOR
▪ Premiul „Elie Carafoli" - Prof. univ. dr. ing. Corneliu Berbente, dr. ing. Marius Brebenel, pentru lucrarea - Lumină, Univers și Gravitație
O lucrare originală privind evoluția Universului imediat după naşterea acestuia marcată de faimosul Big Bang. Autorii îndrăznesc să vină cu câteva ipoteze noi, compatibile cu legile Fizicii acceptate în prezent şi cu observaţiile astronomice.
♦ 8. Secția INGINERIE CHIMICĂ
▪ Premiul „Emilian Bratu" - Dr. ing. Costel Vînătoru, ing. Bianca Mușat, ing. Camelia Bratu, pentru lucrarea - Tratat de legumicultură
O carte originală și complexă, care tratează peste 135 de specii de plante, de la cele mai cunoscute și utilizate plante legumicole până la unele noi, aclimatizate în țara noastră, contribuind astfel la salvarea și menținerea biodiversității. Fiecare specie în parte a fost structurată și prezentată pe subcapitole pentru a direcționa cititorul spre informația dorită. Lucrarea se adresează unui public larg, incluzând cultivatori, procesatori, consumatori, precum și tuturor celor care se instruiesc în diverse forme de învățământ de specialitate.
▪ Premiul „Emilian Bratu" - Dr. ing. Dumitra Lucan, pentru lucrarea - Advances in Composite Materials Development (Progrese în dezvoltarea materialelor composite)
Lucrarea prezintă o sinteză a rezultatelor cercetărilor privind obținerea, caracterizarea și modelarea matematică a materialelor cu proprietăți superioare, care vor avea o dezvoltare mare în viitor.
♦ 9. Secția ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MATERIALELOR
▪ Premiul „Traian Negrescu" - Prof. univ. dr. ing. Victor Geantă, prof. univ. dr. ing. Ionelia Voiculescu, pentru lucrarea - Tratat de obținere a materialelor biocompatibile
Cartea se remarcă prin caracterul științific, având un impact deosebit în progresul din tehnica chirurgicală, care a permis implementarea unor noi tehnologii mai puțin invazive la nivel tisular, organic și de sistem.
▪ Premiul „Traian Negrescu" - Prof. univ. dr. ing. Maria Petrescu, prof. univ. dr. ing. Mircea Ionuț Petrescu, pentru lucrarea - Structuri cvasicristaline și nanocristaline în materiale metalice
Este o lucrare remarcabilă, complexă, de informare tehnică valoroasă despre materiale avansate cvasicristaline și nanocristaline, precum și o a doua categorie de materiale metalice, aliaje masive cu structură nanocristalină de dimensionalitate 3D. Sunt prezentate studii de determinare prin difracție de raze X și prin microscopie electronică de transmisie a dimensiunii grăunților nanometrici și alte metode.
♦ 10. Secția INGINERIA PETROLULUI, MINELOR ȘI GEONOMIEI
▪ Premiul „Iulian Gavăt" - Dr. ing. Iulian Offenberg, prof. univ. dr. ing. Nicolae Iliaș, prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, pentru lucrarea - Geoecologie și Geotehnologii
Este o lucrare deosebită, cu o viziune holistică privind activitățile industriale, respectiv percepția asupra mediului generată de activitățile antropice. Cartea sintetizează un ansamblu de cunoștințe și informații practice de bază menite să contribuie la îmbunătățirea înțelegerii efectelor industriei extractive (geotehnologii) și prezintă o analiză a legăturii dintre aceste geotehnologii și managementul mediului geografic (geoecologie).