Un veac de lectura publica Biblioteca „I. G. Bibicescu“

S-a împlinit un veac de la înființarea uneia dintre primele biblioteci publice din arealul românesc, la Turnu Severin, grație unei personalități marcante, Ioan G. Bibicescu. Evenimentul a trecut aproape neobservat; motivul: era un act de excepție în domeniul cultural-educativ și nicidecum unul politic sau de cancan de proastă calitate. În România, cartea nu mai este privită ca un prieten (idee expirată și dăunoasă!), ci ca un dușman. N-ai carte, ai parte de funcții mari, de miniștri sau parlamentari. În județul Mehedinți, bibliotecile comunale au fost desființate! Probabil că și în alte județe există același fenomen sau în cazul bibliotecilor școlare.

Și, atunci, de ce să nu-i omagiem pe înaintașii noștri, cărturari și patrioți deopotrivă, care au lăsat, pe lângă creația lor, o avere culturală inestimabilă?

Între aceștia, Ioan G. Bibicescu se înscrie cu cinste în această galerie cu care ne mândrim, alături de un alt concetățean, Teodor Costescu, ctitorul Palatului Culturii din Turnu Severin, care adăpostește și biblioteca donată.

Ioan G. Bibicescu s-a născut la 8 noiembrie 1848, într-un an revoluționar și într-o localitate, Cerneți, vechea capitală a Mehedințului.

Era fiul moșneanului Gheorghe  Bibicu și al Ioanei Ionescu din satul mehedințean Bâltanele. Părinții l-au înscris la școala primară din satul natal sub numele de Bibicescu, unde urmează primele două clase, următoarele două clase la Turnu Severin, finalizate la Liceul craiovean „Carol I". La București se înscrie în 1870 la Facultatea de Drept, studii continuate la Paris. Întors în țară, își începe cariera ca simplu copist la Primăria Capitalei, unde are ocazia să cunoască doi mari liberali: C. A. Rosetti și I. C. Brătianu (ce oameni politici aveam!). Cu studii solide și vocație administrativă, promovează ajutor de primar al Capitalei, prim ajutor de primar.

S-a remarcat și ca un strălucit publicist, înființând publicațiile Dorobanțul, Renașterea, Unirea, Telegraful, colaborând la vestita revistă Românul, oficiosul Partidului Liberal, publicație condusă de renumitul C. A. Rosetti. Deși Românul lui C. A. Rosetti polemiza cu Timpul lui Eminescu, I. G. Bibicescu milita, ca și autorul Luceafărului, pentru „cucerirea Plevnei economice", după câștigarea neatârnării politice la 1877/1878: „Industria națională a ajuns o ficțiune - semnala el atunci, dar avertismentul este valabil și azi. Nu e oare o pagubă și morală și materială pentru o țară agricolă de a consuma făina măcinată în țările vecine, când ea are atâtea râuri care i-ar putea servi la înființare de mori? Nu e o rușine de a aduce din țările străine funii din tei și de cânepă când avem atâtea păduri și când cânepa reușește atât de bine pe pământul nostru? Nu e o rușine de a importa diferite uleiuri, care se pot extrage din produsele noastre agricole și chiar se extrag, dar apoi ni se înapoiază din străinătate? Nu e o rușine de a importa miere și ceară când țara noastră a fost renumită pentru asemenea produse? [...] Nu e păgubitor de a importa cărbuni, de a importa plumb pentru oștire, argint și aur pentru a bate moneda zisă națională, când sânul pământului românesc conține tezaur de cărbune, de minerale de tot felul și metale prețioase?" (I. G. Bibicescu, Mișcarea poporațiunii în România, Tip. Românul, 1880). Cât de actuale sunt aceste ziceri!

Numele și renumele său sunt legate de Banca Națională a României, înființată în 1880 de Eugeniu Carada (pe al cărui soclu din Craiova stă scris: „Pentru o Românie unită, oricând, oriunde, împotriva oricui" - aviz contemporanilor!). În 1895, a devenit director al acestei instituții fundamentale, viceguvernator în 1914 și guvernator din 11 decembrie 1916 până în 1921, fiind ales guvernator de onoare pentru tot restul vieții (a decedat la 2 mai 1924). Și în acest domeniu, meritele sale sunt incontestabile, finanțând statul prin Banca Națională în condiții de război. El a fost unul dintre cei care au dorit ca tezaurul BNR să fie transportat la Londra sau în Suedia, nicidecum la Moscova.

Ioan G. Bibicescu a rămas în posteritate mai ales prin opera sa de mecenat. „Mecenatul era o investiție de suflet, un frumos ideal (pe atunci se credea lucid în idealuri). Gestul filantropic era unul firesc în acea vreme (dar azi!?) Mulți dintre îmbogățiții României moderne, cum și mulți dintre moștenitorii de averi (ab antiquo) nu puteau fi fericiți văzând sărăcie în jur", definesc acest act Ileana Roman și Tudor Rățoi, scriitori și istorici, cu pertinente contribuții la istoria locală și națională.

I. G. Bibicescu intenționa încă din 1913 să doneze severinenilor biblioteca sa, cum ne încredințează Teodor Costescu (care-i mulțumește pentru „neprețuitul dar ce ați promis conjudețenilor și concetățenilor Domniei Voastre"). El a mai sprijinit financiar revistele Familia (Oradea), Tribuna (Cluj), Gazeta de Transilvania (Brașov), Șezătoarea (Fălticeni), Cuvântul românesc (Basarabia), dar și memorialiștilor și altor ardeleni.

Astăzi, Biblioteca Județeană „I. G. Bibicescu" din Drobeta Turnu Severin are peste 500 000 de unități de bibliotecă (carte și periodice), bucurându-se de prestigiu național prin fondul de carte veche, bibliofilă, manuscrise. În 1951, a funcționat ca bibliotecă raională, apoi județeană, din 1968.

Ioan G. Bibicescu, un om al timpului său, dar și al nostru, un om al faptelor împlinite și nu al vorbelor, un patriot în marginile adevărului, cu care ne mândrim și pe care-l omagiem cu sinceritate.