POLITICA INOVARII
Data: 1-15 noiembrie 2008
In ultimii ani, procesul inovarii a devenit unul dintre cele mai importante procese. Acum este larg recunoscut ca realizarea atat a unei competitivitati de frunte, cat si a altor obiective social-economice, este dependenta de desfasurarea cu succes a procesului inovarii. Un alt aspect larg recunoscut este faptul ca initiativele de a inova nu se intemeiaza numai pe rezultatele obtinute in cercetare-dezvoltare. Programele de inovare se pot constitui sub diferite forme, urmarindu-se dezvoltarea acelor parti ale sistemului de inovare care pot avea o varietate de obiective care sa puna in valoare o multitudine de metode si instrumente.
Dezvoltarea unei culturi a inovarii nu depinde numai de existenta unor intreprinzatori inovatori. Companiile inovatoare, pentru a putea sa dezvolte programe de inovare de succes, trebuie ca in mediul economic sa se faca simtita o cerinta de inovare, sa existe o piata a noilor bunuri si servicii inovante. De asemenea, este necesar ca oamenii politici sa devina perfect constienti de problematica inovarii si de faptul ca este necesar aportul lor in dezvoltarea unei culturi a inovarii care sa stimuleze atat companiile producatoare inovatoare, cat si consumatorii si utilizatorii noilor bunuri si servicii.
Crearea unor noi piete si acceptarea de catre ultimii utilizatori a noilor produse si servicii sunt de o importanta deosebita pentru desfasurarea cu succes a procesului inovarii. Impactul pietei asupra desfasurarii procesului inovarii trebuie sa se faca simtit din ce in ce mai mult si trebuie sa se astepte ca piata sa devina din ce in ce mai receptiva la noile produse si servicii. Cererile sofisticate ale consumatorilor trebuie sa devina un factor determinant in conceperea noilor produse si servicii in cadrul procesului inovarii.
In intreaga lume, dezvoltarea de programe de inovare este o problema de prim ordin in gandirea asupra viitoarei prosperitati si calitati ale vietii. In prezent, este pe larg acceptat ca performanta economica nu depinde numai de accesul la resurse materiale si la o buna piata de desfacere si chiar si de faptul ca dispune de ingineri cu o deosebita calificare. Toti acesti factori sunt deosebit de importanti, dar, in ultimii ani, cele mai importante realizari din domeniul cresterii economice si bunastarii nu ar fi putut fi obtinute daca nu se dezvoltau procese de inovare. Noi procese de inovare au facut posibila formarea de piete de masa pentru produse care anterior erau rezervate numai elitelor, creandu-se posibilitatea ca oamenii sa atinga un inalt nivel de trai. Companiile inovatoare se dezvolta si prospera; tarile si regiunile economice care au creat un mediu inovator se dezvolta dinamic si promoveaza bunastarea cu succes.
(Continuare in nr. viitor)