Traditiile, bun comun pentru prezent si viitor

Cu 58 de ani in urma, doi fosti colegi de clasa in cursul inferior al Colegiului National Carol I din Craiova, pe atunci CN Nicolae Balcescu, dupa o despartire de 3 ani, s-au reintilnit candidati la Politehnica Bucuresti, Facultatea de Mecanica. Amindoi absolvisem ultimele doua clase intr-un an si tot amindoi am picat la examenul de admitere. Apoi drumurile s-au despartit, fiecare in alta parte. Unul a intrat la Facultatea de Electrotehnica infiintata la acea data la Craiova, celalalt la Facultatea de Automecanica din Brasov. Au lucrat in domenii si orase diferite. Unul a parasit tara in 1989. În ultima scrisoare primita din SUA, datata 28 decembrie 2003, a prezentat o serie de lucruri care cred ca prezinta interes pentru mai multi ingineri; de aceea, redau urmatorul fragment:
„Ma intrebi daca i-am cunoscut pe Novitchi, Rado, Cosereanu, ?ilimon. Nu numai ca i-am cunoscut, dar am si lucrat cu ei. Pe domnul Cosereanu l-am avut profesor de Rezistenta, citiva ani, la Institutul Politehnic din Brasov, iar pe domnul ?ilimon, asistent, apoi dupa citiva ani domnului ?ilimon i-am comandat sa-mi faca sasiul vehiculului pe perna de aer din tevi sudate, in sistemul scheletului din fuselajul unui avion (prietenul meu, fostul aeromodelist, participant la mai multe concursuri de aeromodele, diplomat al Facultatii de Tractoare si Automobile, facea parte din conducerea Combinatului de Celuloza si Hirtie Tulcea). Calculele au fost facute de domnul Cosereanu, iar domnul ?ilimon l-a executat la ICA Ghimbav. Domnul Rado a calculat propulsoarele folosind elice cu patru pale intubate in toruri. Tot domnul Rado a calculat si dimensionat derivele, iar domnul Novitchi a executat la Reghin propulsoarele. Ventilatoarele (pentru sustentatie) au fost unicat in Romania, le-a calculat domnul Petre Poni de la Fabrica Ventilatorul Bucuresti si le-am executat din fibra de sticla la Fabrica de prototipuri MICh din Fagaras (UPRUC). A rezultat un vehicul pe perna de aer pentru recoltarea stufului cu fuste circulare, cu doua propulsoare si doua ventilatoare cu patru iesiri pentru a se asigura stabilitatea.
Eu si cu un tinar pilot am fost primii romani care am glisat pe Dunare de la Tulcea la Maliuc si apoi peste mlastina cu acest vehicul.
Tu scrii in scrisoare ca ai aflat ca intre 1958 si 1960 s-a realizat un vehicul pe perna de aer pentru recoltarea stufului. Este adevarat ca s-a realizat un model rectangular 4m×4m care se deplasa usor pe uscat, dar pe apa si, mai ales, in mlastina nu a mers. Vehiculul nostru avea aproximativ 6m×12m si putea transporta o tona de stuf pe orice teren; era prevazut cu doua motoare Carpati pentru sustentatie si doua motoare Walter-Minor pentru propulsie.
Poate te intrebi de ce nu s-a extins in productie. Au fost mai multe motive: costul benzinei depasea costul stufului transportat; racirea motoarelor de propulsie nu a dat satisfactie – am «prajit» citeva seturi de motoare si de aici alti bani, alta cercetare; vehiculul a dat rezultate foarte bune pentru deplasari pe apa si mlastina, nu si pentru recoltarea si transportul stufului. Aceste impedimente presupuneau, pentru rezolvare, alte eforturi si alte fonduri.
Atunci am reinventat roata, dar nu roata clasica, ci pneul de foarte joasa presiune, pe care am brevetat-o ca roata-zbat si am facut vehicule amfibii cu 6 si 8 roti motoare, cu transmisii hidrostatice la fiecare roata-zbat. Aceste vehicule au putut sa se deplaseze pe orice fel de teren cu un consum acceptabil. Le botezasem BROASCA 6 – BROASCA 8.
Directia tehnica MECh a considerat ca dispune de motive suficiente pentru sistarea finantarii cercetarii.
Asa s-a terminat istoria vehiculului IS-27 (numele prietenului meu este Ioan Seserman) pentru recoltarea stufului in Delta Dunarii, iar eu am ramas cu amintirea de neuitat a glisarii pe Dunare cu peste 100 km/h.“
Prietenul meu mai lucreaza ca inginer proiectant in SUA. A fost si a ramas, la 76 de ani, la fel de avid de nou, curios si plin de initiativa ca in tinerete.