Investitii prioritare: parcurile industriale
Data: 1 - 15 noiembrie 2012
Atat bilanturile care se intocmesc, de regula, spre finalul anului, cat si topurile investitorilor de marca, dau un plus de substanta dezbaterilor deosebit de actuale si strict necesare referitoare la reindustrializarea Romaniei. Un aspect deseori neglijat vizeaza parcurile industriale.
Tema prezinta un interes special din doua puncte de vedere. Pe de-o parte, a avut loc (nu discutam acum gradul de indreptatire, de justificare economica si sociala) un proces mai mult sau mai putin accelerat de inchidere a unui numar considerabil de capacitati industriale situate in mijlocul oraselor si municipiilor. Orientarea moderna, atestata de experienta celor mai dezvoltate state ale lumii, indica, fara urma de indoiala, scoaterea entitatilor industriale din orase. Pe de alta parte, proximitatea localitatilor urbane, in special considerentele economice legate de infrastructura, a constituit si constituie un factor favorizant pentru amplasarea unor importante capacitati de productie in zona de influenta a fostelor mari centre industriale.
Din pacate, un deficit de informatie nu permite marelui public sa cunoasca realizarile inregistrate intr-un numar semnificativ de parcuri industriale. Nu ne propunem sa le prezentam, ci doar sa tratam unele teme de ordin conceptual si practic. Pentru multi conctateni, notiunea de parc industrial s-a limitat si se limiteaza la comuna Jucu, aflata in apropierea municipiului Cluj-Napoca. Este vorba despre ecoul pe care l-a avut incetarea activitatii unei fabrici din concernul Nokia, o lovitura puternica data economiei tarii, in special in ceea ce priveste exportul cu valoare adaugata mare. Sigur, noile investitii straine la Jucu - intre care firmele Bosch si DeLonghi - nu compenseaza, integral, pierderea suferita prin plecarea Nokia, dar gradul de interes fata de respectiva zona nu s-a diminuat in urma socului de la sfarsitul anului trecut.
Remarca de fond, adica posibilitatile pe care le ofera localitatile din apropierea marilor orase pentru investitii industriale importante, este valabila si in cazul altor parcuri industriale, cum sunt cele de la Ploiesti, Oradea, Campulung (si enumerarea este departe de a fi completa). Practic, functioneaza, pe intreg teritoriul tarii, circa 40 de parcuri industriale, cu dimensiuni diferite si cu un profil productiv, la randul lui, divers. Nici rezultatele nu sunt, peste tot, predominant pozitive, dar cele care functioneaza in conditii acceptabile confuirma si reconfirma viabilitatea acestei modalitati de fructificare a potentialului de care dispune economia romaneasca.
Bineinteles, o tema presanta vizeaza insuficienta folosire a acestui potential. Exista, neindoios, cauze - sa le spunem - obiective, subsumate efectelor crizei globale. Nu avem in vedere numai capitalul strain, ci si pe cel autohton, ambele afectate de caderea de ansamblu a economiilor nationale, in conexiune cu pietele regionale, comunitare si mondiale. In acelasi timp, sunt factori interni, de aceasta data de natura subiectiva, care se constituie in surse de franare a procesului de dezvoltare si consolidare a parcurilor industriale. In special autoritatile locale, care au obligatia sa asigure un minimum de conditii favorabile, de la infrastructura pana la facilitati fiscale, nu manifesta suficient interes fata de parcurile industriale, chiar daca ele reprezinta si o sursa extrem de importanta de sporire a veniturilor, prin taxele si impozitele aferente, dar mai ales prin crearea locurilor de munca.
Sunt, toate acestea, teme majore, iar insuficienta fructificare a modalitatilor eficiente de declansare si intarire a procesului de reindustrializare s-ar cuveni sa fie o unitate de masura a competentei si responsabilitatii tuturor celor care se afla implicati in demersul decizional la scara locala si nationala.
Alte articole




