Ingineria este creatie multi si interdisciplinara

Convorbire cu prof. univ. dr. ing. Alexandru Mihail Morega, membru corespondent al Academiei Romane

Absolvent al Facultatii de Electrotehnica a Universitatii Politehnica din Bucuresti ca sef de promotie (1980), Alexandru Mihail Morega detine doua titluri de doctor in domeniile electrotehnica (1987, Universitatea Politehnica din Bucuresti) si inginerie mecanica (1993, Duke University, Durham, NC, USA). A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, ajungand profesor si coordonator de doctorate in domeniul ingineriei electrice. Intre 1995 - 1996 a fost profesor asociat la Universitatea Yamaguchi, Ube, Japonia. A fost invitat in SUA, Japonia si in mai multe tari europene pentru desfasurarea unor cercetari comune. Rezultatele obtinute in domenii interdisciplinare - materiale compozite in-situ, organizare structurala, constructala in sisteme ingineresti si naturale, stabilitatea termica a sistemelor electronice si electromecanice, fenomene convective dublu-difuzive, inginerie electrica pentru aplicatii medicale, conversia energiei si surse - s-au concretizat in sapte carti (autor, coautor sau editor), 81 de lucrari publicate in reviste internationale, aproape 180 de comunicari stiintifice prezentate la manifestari stiintifice internationale si nationale, trei brevete s.a. Prof. univ. dr. ing. Alexandru Mihail Morega a fost ales membru corespondent al Academiei Romane in anul 2012.

- Parcursul dvs. profesional, in care componenta stiintifico-tehnica se afla la loc central -, parcurs marcat, anul trecut, de alegerea ca membru corespondent al Academiei Romane - se constituie in repere pentru cei care imbratiseaza „meseria“ de inginer. Cum evaluati asemenea momente din viata si activitatea dvs.?
- Au fost momente unice. Asa, de exemplu, un asemenea moment l-a constituit acordarea Premiului Tudor Tanasescu al Academiei Romane pentru un set de lucrari intr-un domeniu foarte interesant - convectia dublu difuziva, adica transferul de caldura si masa in diverse sisteme fizice - de la mari si oceane pana la solidificarea materialelor. De asemenea, alegerea ca membru corespondent al Academiei Romane este o onoare, dar si o obligatie, o responsabilitate ce definesc si vor defini activitatea pe care o desfasor in continuarea si imbogatirea rezultatelor de pana acum.

- Vorbind despre activitatea dvs., nu putem omite consacrarea ca profesor la Politehnica bucuresteana, prestigioasa institutie de invatamant superior, cu bogate traditii si cu o prezenta activa in perioada actuala in amplul si complexul proces de formare a noilor generatii de ingineri.
- Statutul de cadru didactic la Universitatea Politehnica din Bucuresti indica un mod de a fi. La Politehnica, poti ajunge profesor provenind dintr-o anumita specialitate, apoi cunoasterea se largeste, se aprofundeaza, iar toate acestea se transmit viitorilor ingineri, ca o premisa a propriilor lor realizari in economie, in cercetare si invatamant.

- Este, cum ati spus, „un mod de a fi“ care presupune, inainte de toate, vocatie.
- Si vocatie, fara indoiala, dar si educatie. Este rezultatul unei experiente traite impreuna cu profesorii, colegii, studentii. Un angajament pe viata.

- Tocmai de aceea, experienta la care va referiti este semnificativa pentru drumul de la inginer la profesor...
- Nu mi-am propus de la bun inceput sa fiu profesor. La absolvire, in 1980, am avut sansa sa raman in invatamantul superior, dar am ales sa merg intr-o intreprindere. Am descoperit ca stilul de lucru, modul de abordare a problemelor imi erau prea putin potrivite, asa ca am revenit in facultate din convingere, fara a gandi insa ca voi ajunge profesor prea curand. Am lucrat cu personalitati de renume - acad. Alexandru Timotin, acad. Andrei Tugulea, prof. Constantin I. Mocanu, prof. Augustin Moraru, prof. Constantin Bala si, mai tarziu, prof. Adrian Bejan. Am inteles ca a fi profesor insemna si inseamna pregatire, experienta si anvergura. Atunci, prin anii ’80, era un tel foarte indepartat.

- Ati ales sa va consacrati si cercetarii, iar rezultatele obtinute v-au impus in comunitatea stiintifica.
- Educatia si cercetarea sunt doua componente definitorii ale comunitatii politehnice. Ingineria (a „ingenia“) este o creatie a mintii, imaginatiei si intuitiei, cu tot ceea ce inseamna resurse materiale si spirituale. Pentru prima data am auzit aceasta idee la acad. Remus Radulet, care, la acea vreme, nu mai preda, dar sustinea prelegeri, in calitate de invitat, in fata studentilor. Este credo-ul meu. Si alte stiinte sunt creative, inventive, inginerul insa trebuie sa si faca lucrurile sa „mearga“. Nu este neaparat primul care face o descoperire, nici nu este neaparat rostul lui sa o faca.

- Deduc, de aici, ca ingineria este aplicata intr-un domeniu concret si relativ bine delimitat.
- Cercetarea inginereasca porneste de la intelegerea fenomenelor care, nu odata, sunt multi sau interdisciplinare. Am amintit convectia dublu difuziva in camp magnetic. Abordarea ei presupune cunostinte de termodinamica, mecanica fluidelor si camp electromagnetic. Dubla mea pregatire, inginerie electrica si inginerie mecanica, a fost esentiala in exercitarea functiilor didactica si de cercetare. In timp, am cunoscut si interfata cu alte domenii.

- Exista si un revers al medaliei?
- Astazi, ingineria este considerata, probabil, ceva destul de comun. Este nevoie de ingineri - cum mai remarcam - pentru a face lucrurile sa „mearga“, fara a-i situa totdeauna pe acelasi podium cu ceilalti specialisti.

- De ce?
- Suntem multi, si destul de multi dintre noi desfasoara activitati mai putin creative.

- Dupa toate aceste consideratii, cred ca pot formula urmatoarea intrebare: ce calitati sunt definitorii pentru un inginer?
- Fata de cele amintite (educatie, creativitate, finalitate), se impune a adauga un element de mare importanta, si anume disciplina. In epoca moderna - ma refer la intervalul istoric inaugurat de Napoleon Bonaparte - inginerii au fost, la inceput si, apoi, pentru o vreme relativ indelungata, un corp de elita al armatei. Fara disciplina, care astazi inseamna mai degraba autodisciplina, este greu de gandit profesarea ingineriei. Este nevoie de pregatire matematica si fizica pentru ca ingineria presupune abstractizare si exprimare concisa, precisa. Sunt inca doua trasaturi foarte clare ce caracterizeaza ingineria: relatia cauza-efect si masura. Ceea ce nu se poate masura (fie si prin experiment mental - „Gedankenexperiment“) nu se poate pune intr-o ecuatie, deci nu se poate proiecta si este inca nevoie de studiat (de exemplu, de fizicieni, chimisti etc.).

- Calauzindu-va dupa toate aceste principii si criterii, dvs. ati reusit sa va impuneti, sa va consacrati in comunitatea stiintifica inca de tanar.
- Am lucrat cu cercetatori care m-au stimulat si am obtinut rezultate care, la vremea lor, au fost semnificative. Timpul merge, insa, inainte.

- Sunteti printre cei care ati infiintat Facultatea de Inginerie Medicala a Universitatii Politehnica din Bucuresti, precum si Societatea Nationala de Inginerie Medicala si Tehnologie Biomedicala. Este inca un aspect al activitatii dvs. care merita a fi evocat.
- In general, elemente de tehnologie biomedicala si inginerie medicala se pot regasi ca extensii ale ingineriei, fizicii, chimiei; mecanicii au ingineria lor medicala, la fel electronistii, fizicienii. Ma preocupa echipamentele si procedurile biomedicale bazate pe principii si procese proprii ingineriei electrice. Abordarea acestui domeniu necesita o educatie aparte, o pregatire de baza, daca se poate de spectru mai larg - in cazul meu, inginerie electrica si mecanica - dar si o perceptie a specificului aplicatiilor si restrictiilor ce tin de latura medicala. In acest sens, noua facultate este proiectata sa educe un nou tip de ingineri care primesc o educatie medicala consistenta.

- Cum v-ati apropiat de acest domeniu?
- Din perspectiva ingineriei electrice si a termodinamicii asupra unor interactiuni camp-substanta in medii biologice, in principal prin modelare. Am constatat ca ingineria electrica medicala este distincta, diferita, de exemplu, de electronica medicala (desi electricieni suntem si unii si altii), sau cu atat mai mult de biomecanica.

- In acest context, relatia cu invatamantul vine, ca sa zic asa, de la sine inteleasa.
- Este o necesitate. Invatamantul politehnic actual - ma refer la principiile „Bologna“ - este in sistemul patru ani licenta, doi ani masterat si trei ani doctorat. E greu de vorbit despre cercetare in anii de licenta, dedicati instruirii de baza. Masteratul ar trebui si ar putea fi mai orientat spre cercetare.

- De ce spuneti „ar trebui“?
- A existat un principiu al senioritatii. In grupurile mai mici, cei cu mai multa vechime au grija de noii veniti, transmitandu-le din experienta lor. Acum, acest principiu functioneaza mai greu. Este dificil sa lucrezi cu un grup de 20 de studenti, de multe ori cu pregatiri de baza diferite. Exista un raport instruit/instructor care, inaintand spre cercetare avansata, trebuie sa fie just acordat.

- Care este pretul?
- Efort mai mare din partea profesorului si a studentilor. La fel ca si pentru doctorat, poti sa comunici bine, sa interactionezi mai usor cu un numar mai restrans de studenti, sa le cunosti mai bine potentialul si sa-i orientezi corespunzator.

- Cum vedeti viitorul ingineriei?
- Cred ca tinerii isi pot da seama ca ingineria este o meserie de prezent si viitor. Depinde de ei cum aleg sa foloseasca timpul petrecut in scoala si apoi sa-si apere cauza. Mai exista si aceasta discrepanta dintre felul in care pregatim studentii si ceea ce asteapta angajatorii, dar cred ca asa a fost totdeauna. Sigur, insa, orice educatie este un castig daca este facuta serios, desi nu e garantat ca va folosi imediat sau in mod direct. M-am confruntat cu probleme destul de complexe si pot spune ca sunt prea putine domenii de pregatire a caror utilitate sa nu o recunosc.

- In ce fel anume v-a folosit?
- Stiti cum este, copacul cu cat creste mai inalt, cu atat radacinile lui sunt mai adanc infipte in pamant. Impreuna, radacini si trunchi, canalizeaza fluxurile si-i dau capacitatea de a rezista si de a rodi.