Elocventa statisticilor

De-a lungul ultimelor luni, aşa cum am menţionat şi în precedentele jurnale de bord, s-au desfăşurat ample dezbateri pe tema tipului de creştere economică din acest an, România situându-se - cum bine se ştie - pe locul 1 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sporul de produs intern brut. Cele cinci procente de creştere din prima jumătate a anului vor fi - potrivit tuturor statisticilor sectoriale de până acum - menţinute şi în al treilea trimestru din 2016. De altfel, instituţiile naţionale şi internaţionale de prognoză anticipează o creştere economică pentru România tot în jurul a cinci procente.

În aceste condiţii, controversele pe tema factorilor care au contribuit şi contribuie la sporirea PIB păreau, cel puţin, inoportune. Într-o ţară în care nivelul de trai se situează sub media din Uniunea Europeană, criticarea faptului că principalul „motor" al creşterii economice era consumul părea chiar absurdă pentru publicul larg. N-a fost, însă, o gâlceavă de felul multor altora care ocupă spaţiul mioritic. Considerente de ordin ştiinţific au fost aduse în dezbatere în sensul că o creştere a consumului pe termen mediu şi, cu atât mai mult, pe termen lung nu este sustenabilă fără investiţii consistente, fără o creştere corespunzătoare a productivităţii muncii.

O analiză ceva mai atentă a statisticilor ne ajută să identificăm evoluţiile economiei în ceea ce le particularizează. Elementul mai interesant este, de departe, cel rezultat din comparaţia ritmului de creştere a consumului gospodăriilor populaţiei şi al investiţiilor. Ei bine, în trimestrul al doilea, plusul la primul indicator a fost de 9,5%, iar la al doilea de 10,7%. Cu alte cuvinte, investiţiile au sporit mai repede decât consumul populaţiei. Dar, când mergem mai departe cu analiza, constatăm că rezultatele ar fi fost mult mai bune dacă nu se diminuau investiţiile publice cu 9% pe primele trei trimestre din anul în curs comparativ cu intervalul similar din 2015, nivelul acestora fiind, de asemenea, scăzut. Investiţiile au fost „trase în sus" de sectorul privat, ceea ce reprezintă un semnal deosebit de bun, de încurajator. Totodată, investiţiile străine directe au însumat 2,17 miliarde de lei, acoperindu-se, în acest fel, şi deficitul de cont curent de 2,1 miliarde de lei, deficit determinat tocmai de creşterea consumului. Nu trebuie supraapreciate toate aceste evoluţii, dar nici subapreciate.

Şi pentru că tot vorbim despre statisticile-argument, se cuvine să mai reţinem că, după ce a înregistrat în acest an o serie de contracţii, industria dă semne evidente de revigorare. În luna septembrie, producţia industrială a crescut cu patru procente, iar portofoliul de comenzi noi s-a mărit cu 10%, ceea ce indică o tendinţă pozitivă, cel puţin, pentru ultimul trimestru al anului.

Este important să analizăm şi structura pe ramuri a sporului producţiei industriale, faptul că valoarea adăugată creşte mai repede în ramurile purtătoare de progres ştiinţifico-tehnic, economia românească asociindu-se, astfel, principalelor tendinţe înregistrate în Uniunea Europeană şi pe plan mondial. Aspectul cel mai semnificativ este reliefat de programele din domeniul IT&C, România situându-se - din acest unghi de vedere - în plutonul fruntaş din UE.

Suntem, desigur, departe de a avea structura industrială optimă, după cum nici pe ansamblul economiei ponderile diferitelor ramuri nu sunt consonante cu „tabloul" oferit de media pe Uniunea Europeană. Numai că lucrurile se cer examinate în dinamica lor, iar măsurile care vizează sporirea competitivităţii, pornind de la nivelul micro, creează premise favorabile pentru modificări de structură menite să consolideze economia românească pe ansamblu, în competiţia dură cu statele dezvoltate. Bineînţeles, nimic nu se poate realiza fără viziune, fără strategii, fără programe, fără efort creativ, însă statisticile confirmă că avem resurse să transformăm posibilul în real.