Facultatea de Inginerie din Galati Program revolutionar pentru dezvoltarea inteligentei spatiale la copii
Data: 1 – 15 noiembrie 2016 2016
Inteligenţa spaţială este una dintre cele mai importante trei abilităţi cognitive specifice pentru dezvoltarea cunoştinţelor într-o gamă extrem de variată de domenii precum ştiinţele fizice, ingineria, matematica, informatica, artele, designul, arhitectura, medicina sau biotehnologiile. Inteligenţa spaţială sau „gândirea în spaţiu" este cea care permite localizarea şi dezvoltarea, atât a propriei persoane, cât şi a obiectelor din jurul nostru, mental, dar şi fizic. Inteligenţa spaţială nu este o simplă abilitate sau un simplu proces. Cuprinde concepte, instrumente şi procese: conceptele referitoare la spațiu și structuri construite și funcţionale în acesta, instrumente de reprezentare şi procese de gândire. Mai mult, inteligenţa spaţială este indispensabilă înţelegerii relaţiilor din şi între diferite structuri spaţiale şi, prin desen, modelare sau proiectare asistată, reprezintă posibilitatea de a comunica despre aceste structuri şi despre relaţiile dintre ele sau cu spaţiul înconjurător.
Un copil care uneşte cartonaşe compuse dintr-o serie de hexagoane, potrivindu-le unele lângă altele, îşi foloseşte inteligenţa spaţială pentru a rezolva un puzzle doar în două dimensiuni. Când acelaşi copil îndoaie cartonaşele pentru a crea o prismă, începe să înţeleagă ce înseamnă cea de-a treia dimensiune. El începe să descopere relaţiile dintre componentele care alcătuiesc structura tridimensională. Înţelege relaţiile dintre structurile spaţiale componente și primește, totodată, intuitiv, informaţii matematice diverse şi complexe. De aici, copilul va parcurge drumul pe care merg şi adevăraţii matematicieni sau cercetători când analizează modele reale sau virtuale, iar apoi fac paşii pentru dezvoltarea lor. După prima etapă de antrenare a inteligenţei spaţiale, copilul ajunge să comunice despre structurile, etapele şi procesele experimentate. Întâi reprezentând mental tot ceea ce până atunci i-a fost obiect de joacă. Apoi, reface relaţiile dintre structurile imaginate realizând câteva construcţii simple, într-un program de proiectare asistată de computer. Iar ca utilitate practică, va putea învăţa despre imprimarea 3D şi va pleca acasă cu obiectul geometric proiectat de el şi materializat la o imprimantă 3D. Un astfel de program de antrenament pentru copiii din două grupe de vârstă: 8 - 10 ani şi, respectiv, 11 - 14 ani, desfăşurat sub patronajul Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, este acum propus de Facultatea de Inginerie şi Centrul de Excelenţă - Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, împreună cu Algorithm+ şi XColony EDU Programs. Programul se numeşte Space IT Real, este alcătuit din cinci sesiuni, fiecare compusă din şase work-shop-uri de trei ore (în total, 90 de ore). La final, lucrările realizate de copii vor fi expuse pentru câteva zile în Spaţiul Expoziţional Deschis Nicolae Mantu al Facultăţii de Inginerie.
Pentru detalii, accesaţi site-urile www.xcolony.eu şi www.doitreal.ro şi pagina de Facebook Jocuri Xcolony. Pentru înscrieri, trimiteţi e-mail la adresa mioara@x-colony.com.