Perspective tehnice si economice in judetul Mehedinti
Data: 1 – 15 noiembrie 2016 2016
Orice proiecţie care vizează viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat nu este posibilă fără o diagnoză adecvată. Un asemenea demers implică, desigur, luarea în considerare a ceea ce au reprezentat Drobeta Turnu Severin şi judeţul Mehedinţi, în ansamblu, înainte de 1990, din punct de vedere industrial. Sigur, mai proaspete în memorie sunt o serie de evenimente recente, cum ar fi falimentul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, insolvența de la Hidroelectrica, problemele de la Termocentrala Halânga. Pentru o analiză mai aprofundată, este util să recurgem la unele statistici elocvente. Astfel, numărul mediu de salariaţi din judeţ a involuat în felul următor (conform datelor oferite de Direcția Județeană de Statistică): anul 1995 - 71 800 persoane; 2000 - 50 500; 2005 - 46 900; 2010 - 40 400; 2015 - 41 600.
Un alt indicator care reflectă activitatea industrială din județul Mehedinți este câștigul salarial nominal mediu net lunar pe ramuri în 2015, consemnat tot de Direcția Județeană de Statistică Mehedinți: industria extractivă - 2621 lei; industria prelucrătoare - 1380 lei; producția, furnizarea energiei electrice, termice, gaze, apă caldă - 2705 lei; distribuție apă, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare - 1505 lei; construcţii - 1262 lei; transport şi depozitare - 1380 lei; informaţii şi telecomunicaţii - 1816 lei; activități profesionale, științifice și tehnice - 1794 lei.
În circumstanţele menţionate, o mare problemă o constituie șomajul. Situaţia de la RAAN, Termocentrala Halânga și Hidroelectrica și diminuarea activității majorităţii firmelor din judeţ atestă o creştere alarmantă, în 2016, a numărului celor care se află în căutarea unui loc de muncă. S-a înregistrat, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, următoarea evoluţie a numărului de şomeri şi, cum menţionez între paranteze, a ratei şomajului: anul 1995 - 8949 şomeri (6,2%); 2000 - 14 570 (10,3%); 2005 - 11 737 (7,5%); 2010 - 12 219 (8,7%); 2013 - 12 295 (8,5%); 2014 - 11 464 (8,5%); 2015 - 12 219 (9,0%).
Mai este de reţinut că rata șomajului este mult mai mare în rândul tinerilor. O influenţă negativă asupra ratei de ocupare a forţei de muncă a avut desființarea sucursalei Porțile de Fier a SC Hidroconstrucția SA, care a construit hidrocentralele Porțile de Fier I și Porțile de Fier II (realizări tehnice cu totul remarcabile), această entitate având, în 1980, între altele, o autobază cu 800 de mașini și utilaje, precum şi aproximativ 10 000 de angajați la Ostrovul Mare.
În ultimii ani, singura investiție semnificativă care a determinat o anumită creştere a activității industriale în Drobeta Turnu Severin este cea a concernului Sumitomo, în domeniul cablurilor auto. S-au mai înregistrat angajări, în ultimii 2 - 3 ani, la Întreprinderea de Vagoane și la Șantierul Naval din Drobeta Turnu Severin, dar acestea sunt de cel mult 150 - 200 de persoane fiecare.
O speranță ar putea veni de la firmele private de IT și de la microîntreprinderile din județ. De asemenea, un potenţial tehnic îl reprezintă în Drobeta Turnu Severin angajaţii din fostele firme industriale existente în anii 1990 - 1995, care şi-au redus mult activitatea în respectivul interval.
Pentru un eventual investitor, un factor încurajator ar fi potențialul tehnic al absolvenţilor Facultăţii de Mecanică a Universității din Craiova, care are o filială la Drobeta Turnu Severin.
Din punctul de vedere al activității de cercetare, merită amintită activitatea științifică a cadrelor didactice din Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin. Tot în ceea ce privește cercetarea din domeniul tehnic, este de remarcat organizarea, la Drobeta Turnu Severin, a Conferinței Internaționale Advances in Engineering and Management, care se află la a patra ediție. Anul acesta, conferința este programată pentru perioada 17 - 18 noiembrie, cu participarea unor membri ai AGIR. Menţionez că, în municipiul nostru, s-au înregistrat rezultate notabile ale cercetării inginerești în domeniile: ştiința materialelor, mecanică teoretică și inginerie navală. Toate acestea au fost relevate în ultimii zece ani cu prilejul numeroaselor manifestări ştiinţifice care au avut loc la Drobeta Turnu Severin. În acest sens, sunt de subliniat contribuţiile deosebite ale Sucursalei AGIR Mehedinţi.
În concluzie, se poate afirma cu certitudine că judeţul nostru are un potenţial tehnic important, care poate fructifica o tradiţie industrială valoroasă, precum şi calificarea tehnică a unui număr semnificativ de locuitori. De asemenea, dispunem de un potenţial tehnic deosebit. Drobeta Turnu Severin este un oraș curat, cu multe obiective demne de a fi vizitate, iar populaţia - de aproximativ 92 000 de locuitori - s-a remarcat totdeauna a fi o gazdă deosebit de ospitalieră. Valorificarea acestui potenţial ar determina şi diminuarea exodului tinerilor din judeţ spre ţările unde pot obţine câştiguri salariale mult mai mari.
Deocamdată, speranța vine de la întreprinderile mici și mijlocii, care pot beneficia de potențialul tehnic al locuitorilor, precum și de potenţialul turistic. Bineînţeles, văd toate acestea doar ca o etapă pentru un progres şi mai mare economico-social al judeţului, care ar putea fi anticipat de o strategie adecvată racordată, la rândul ei, la ceea ce ne propunem a fi România în anii care vin.
Alte articole


