Centrul de inovare digitala initiat de ULBS, selectat pentru a face parte din reteaua europeana a centrelor de profil
Data: 1-15 noiembrie 2020
Leveraging Administration and Business for a Smart Community (LAB4COM), centrul de inovare digitală iniţiat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (ULBS), a fost selectat de către Autoritatea pentru Digitalizarea României ca Centru European de Inovare Digitală ce va reprezenta ţara noastră alături de alte 11 iniţiative regionale în competiţia la nivel european, a anunţat instituţia de învăţământ superior. Câştigătorii ce vor fi selectaţi de Comisia Europeană în cadrul reţelei europene a centrelor de inovare digitală vor putea accesa un buget propus de 9,2 miliarde euro prin programul Europa Digitală pentru îmbunătăţirea competitivităţii UE la nivel internaţional prin investiţii importante în dezvoltarea capacităţilor strategice ale Uniunii, susţinând dezvoltarea unor domenii-cheie precum inteligenţa artificială (2,5 miliarde euro), calculul numeric de înaltă performanţă (high-performance computing - HPC) (2,7 miliarde euro), securitate cibernetică (2 miliarde euro), competenţe digitale avansate (700 milioane euro), digitalizarea administraţiei publice şi interoperabilitate (1,3 miliarde euro).
LAB4COM îşi propune sprijinirea transformării digitale în regiunea Centru pentru o mai bună competitivitate internaţională având la bază colaborarea cu toţi actorii comunităţii locale şi regionale interesaţi, atât din mediul de afaceri, cât şi din cel public. În prezent, LAB4COM reprezintă un ecosistem format din 27 de organizaţii din judeţele Sibiu, Alba şi Braşov, provenind din domenii diverse, precum: industrie, clustere şi asociaţii, instituţii de cercetare şi educaţie, centre de competenţe, incubatoare, acceleratoare, administraţie locală şi judeţeană, investiţii, brokeraj financiar, expertiză contabilă sau consultanţă de business, consultanţă juridică şi proprietate intelectuală.
LAB4COM se numără printre iniţiativele strategice ale ULBS pentru sporirea capacităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniul Internetului Viitorului.