COLOCVIUL AGIR DOLJ 2020: Gradina Botanica din Craiova - „opera inginereasca“
Data: 1-15 noiembrie 2020
♦ Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Filiala Craiova a Comitetului Român de Istoria Științei și Tehnicii
Despre Colocviile AGIR
Prima ediție a Colocviilor AGIR Dolj a început la 24 februarie 2011. Apoi, până în 2018, s-au organizat câte două ediții în fiecare an: una în luna februarie și una în luna mai. La fiecare ediție a fost evocată câte o personalitate care, prin activitatea profesională, a fost asociată cu Oltenia: Gogu Constantinescu, Radu Voinea, Ilie Mugulescu, Ștefan Odobleja, Plauțius Andronescu, Alexandru Buia, Constantin Belea, Silviu Pușcașu, Emil Cernăianu, Mihai Buculei, Marius Preda, Nicolae Vasilescu Karpen, Corneliu Ambrozie.
La fiecare ediție s-a inclus o secvență intitulată „Ingineria și arta", la care a fost invitată o persoană care a avut legătură cu cele două domenii. Am vrut să demonstrăm că ingineria este frumoasă atât prin conținutul ei, cât și prin aptitudinile artistice ale unora dintre cei care au practicat-o.
Temele din 2018 au reprezentat o schimbare de conținut. Tema Școala de Mașini și Transformatoare electrice din Craiova: învățământ, cercetare, producție a fost un prilej să ne întâlnim cu mulți dintre cei care au clădit „cetatea electrotehnicii de la Craiova". Apoi, prin tema din luna mai UNIREA CERCETĂTORILOR - Împreună pentru cercetare științifică eficientă, am marcat, în Anul Centenar, importanța UNIRII.
Deși ediția din 2019 s-a încadrat în nota generală a Colocviilor, evocarea unei personalități, 220 de ani de la naşterea lui Petrache Poenaru, pionier al ingineriei din România, ea s-a desfășurat sub forma unei deplasări la Benești-Bălcești, locul unde s-a născut acesta. A fost un succes, așa că, pentru 2020, ne-am propus o desfășurare asemănătoare, dar neprevăzutul, pandemia, ne-a dat planul peste cap.
Și totuși, vremea bună din octombrie, întâmplarea, dar mai ales determinarea noastră de a nu renunța la întâlnirile colegiale prin care ne punem în valoare apartenența la comunitatea inginerească, ne-au adunat în Grădina Botanică din Craiova. A fost evocat Alexandru Buia, ctitorul Grădinii Botanice, apoi, cu ajutorul gazdelor noastre, am redescoperit că în spatele unei asemenea instituții, grădina botanică, se află știință. În plus, în secvența obișnuită a Coloviilor AGIR Dolj, Ingineria și arta, am pășit, inginerește, în... „Botanica fractală".
Alexandru Buia - ctitorul Grădinii Botanice din Craiova
Alexandru Buia s-a născut la data de 23 martie 1911, în localitatea Sângeorz-Băi. A urmat Liceul din Năsăud, pe care l-a absolvit în 1929. Profesorii l-au remarcat, l-au îndemnat să se înscrie la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj.
La terminarea studiilor universitare, în 1934, a obţinut diploma de inginer agronom cu distincţie şi a fost numit asistent la catedra de Botanică şi Fitopatologie, condusă de profesorul Iuliu Prodan. Sub îndrumarea acestuia îşi elaborează teza de doctorat cu titlul „Cercetări asupra Cuscutelor din România", susţinută în 1938 şi publicată un an mai târziu, în 1939. O lucrare valoroasă, continuată mai apoi în cercetările sale, în cadrul căreia a descoperit mai multe unităţi sistematice noi pentru ştiinţă şi care îi poartă numele. Iată numai câteva: Cuscuta basarabica Buia, Cuscuta prodani Buia. Această lucrare îl situează printre puţinii monografi din lume ai genului Cuscuta, dar l-a recomandat, ştiinţific vorbind, pentru ocuparea, în 1940, a postului de profesor suplinitor la Catedra de Botanică sistematică, anatomie şi fiziologie vegetală, iar apoi, în 1943, ca profesor titular. În acea perioadă a elaborat şi publicat, în 1948, cursul de „Botanică sistematică".
Calităţile sale profesionale şi de bun organizator l-au propulsat, de asemenea, din 1945, în funcţia de decan al Facultăţii de Agronomie din Cluj.
Era o personalitate cunoscută în lumea botaniştilor când, în 1948, a fost solicitat de Ministerul Învăţământului Public să vină la Craiova pentru organizarea Institutului Agronomic şi dezvoltarea învăţământului botanic, a învăţământului agronomic în Oltenia. Acum, după mai bine de şaizeci de ani de la începuturile învăţământului agronomic la Craiova, se poate spune că profesorul Alexandru Buia şi-a îndeplinit cu brio misiunea de apostolat.
A editat monografia Flora Olteniae Exsiccata. A publicat, în 1961 şi 1962, Elemente de morfologie vegetală, cursul de Morfologia plantelor, a participat la elaborarea mai multor monografii, apărute după decesul său. Este vorba despre tratatul de Botanică agricolă, apărut în 1965, despre cursul Botanică apărut în 1967 sub coordonarea lui Mihai Răvăruţ, despre Flora mică a României, lucrare coordonată de magistrul său, Iuliu Prodan, şi care a apărut în trei ediţii: 1958, 1961 şi 1966.
Din 1955 şi până la 4 octombrie 1964, când a trecut în nefiinţă, a fost rector al Institutului Agronomic Tudor Vladimirescu din Craiova.
Una dintre realizările de primă importanţă ale profesorului Alexandru Buia a fost Grădina Botanică. Nu trebuie să uităm că a venit de la Cluj, unde şcoala de botanică are rădăcini puternice. Alexandru Buia, ca, de altfel, toţi marii botanişti, ştia că fără o grădină botanică şi un herbar ştiinţific nu se poate asigura un învăţământ superior de nivel mondial.
La 13 martie 2002, Colegiul Senatului Universităţii din Craiova, ca dovadă de apreciere postumă a activităţii profesorului Buia, a hotărât ca Grădina Botanică din Craiova să poarte numele ctitorului său, „Alexandru Buia".
Grădina Botanică din Craiova, operă inginerească
Înfiinţarea Grădinii Botanice din Craiova a fost rezultatul implicării mai multor persoane cu putere de decizie din Craiova şi din regiunea Oltenia, a fost rezultatul implicării afective a cadrelor didactice, a studenţilor şi a salariaţilor Institutului Agronomic, dar persoana catalizatoare a acestor energii a fost profesorul Alexandru Buia. Mai întâi, s-a obţinut aprobarea Ministerului Agriculturii, care a asigurat şi finanţarea iniţială a lucrărilor de amenajare. Apoi, administraţia locală, prin Decizia din 29 august 1952 a repartizat Institutului Agronomic terenul Parcului „7 Noiembrie - Fântâna Jianu".
În documentul menționat se releva:
„Art.1. Se trece în folosința Institutului Agronomic cu începere de la 1 septembrie 1952 întreg terenul parcului «7 noiembrie» situat în Craiova str. Jianu fost în folosința Întreprinderii Progresul pendinte de Sfatul Popular al Orașului Craiova.
Art.2. Terenul de mai sus va servi pentru crearea unei grădini botanice publice pe cheltuiala și răspunderea directă și exclusivă a Institutului Agronomic Craiova".
Procesul verbal de predare și primire a terenului a fost semnat din partea Institutului Agronomic de prof. I. Lungu - directorul instituției, prof. I. Maxim - decanul Facultății de Agronomie și președinte al Colectivului Grădinii Botanice și Al. Buia - responsabilul Grădinii Botanice.
În data de 21 octombrie 1952, echipa formată din profesorii Al. Buia, I. Gr. Mihăilescu, I. Safta, N. Opreanu, Patega Brumaru și V. Juncu a depus un Memoriu privind organizarea Grădinii Botanice în care se aduceau argumente privind necesitatea Grădinii Botanice și atribuțiile acesteia. Printre altele, se menționa:
„Trebuie să cultive toate plantele de care au nevoie laboratoarele și catedrele de la Institut pentru orice fel de lucrări cu studenții, astfel ca pregătirea lor să fie mult înlesnită și cât mai complectă... Fiind o grădină a învățământului superior agricol, trebuie să sprijinească toate curentele agricole și naturaliste și să ajute în acest sens toate școlile de orice fel din regiunea Craiova".
„Fiecare din disciplinele botanice de la Institut, Sistematica vegetală, Fiziologie vegetală, Genetică, Fitotehnice, Legumicultură, Pășuni și Fânețe, Microbiologie, vor putea pune probleme spre rezolvare în legătura cu producția plantelor. Profesorii și Asistenții de la toate aceste catedre vor avea posibilitatea să execute cercetări și să aducă contribuțiile lor la progresul științei și practicei agricole".
În zilele noastre, vorbim mult despre protecția mediului și avem „convingerea" că...
Și totuși, în memoriul menționat se spunea același lucru, dar cu alte cuvinte.
„Protecția naturii:
Trebuie să participe activ (Grădina Botanică), să dirijeze chiar mișcarea pentru ocrotirea naturii, a peisajului natural, a peșterilor de însemnătate științifică, a speciilor rare de plante și animale".
Poate e bine să spunem că schimbând vorbele nu schimbăm realitatea.
Profesorul Buia s-a implicat direct în elaborarea proiectului de amenajare a Grădinii şi a prevăzut toate sectoarele unei grădini botanice universitare. Terenul iniţial era plat, iar pentru crearea condiţiilor ecologice a fost necesară amenajarea unui microrelief specific cu înălţimi cuprinse între 1,5 m şi 30 m. Mai mult, folosind apa colectată din izvorul fântânii Jianu, construită de Hagi Stan Jianu în jurul anului 1800, s-au amenajat trei lacuri, cu o suprafaţă totală a luciului de apă de 0,3 ha. Această amenajare a permis cultivarea de specii autohtone şi exotice, erbacee şi lemnoase.
Grădina Botanică a fost deschisă pentru public în 1953, fiind, cronologic, a patra grădină botanică universitară din România. Amenajările au continuat și în perioadele care au urmat, construindu-se câteva sere, cu suprafața de 750 m2, centrala termică cu coș de fum, rețele termice, un castel pentru apă de 130 m3, instalația de udare, instalația de iluminat, împrejmuirea etc.
Serele, în număr de patru, sunt cele mai mici comparativ cu serele altor grădini botanice universitare. Deși au o suprafață foarte mică, în raport cu cerințele unei grădini botanice, acestea adăpostesc o colecție bogată de specii exotice de mare valoare științifică și ornamentală. Spațiul insuficient nu permite gruparea speciilor exotice, erbacee și lemnoase, pe criterii strict științifice sau descongestionarea unor compartimente ale serelor, pentru a se crea condiții de vegetație corespunzătoare plantelor pe care le adăpostesc.
„Opera inginerească" a fost concepută ca o instituție științifică și culturală, cu relief, climă și sol variate care oferă condiții pentru cultivarea unui sortiment bogat de plante autohtone și exotice.
O componentă importantă o reprezintă Herbarul, care poartă numele de „Herbar prof. dr. Al. Buia", ca un omagiu adus ctitorului Grădinii botanice craiovene. S-a început cu herbarul cumpărat de la familia Borza, format din 10 000 de coli editate, şi a fost completat cu herbarul profesorului Buia, compus din circa 20 000 de coli cu plante presate, colectate din aproape toate regiunile ţării şi determinate de acesta. Pe aceste coli a rămas, ca mărturie, scrisul holograf al profesorului Buia. La aceste două herbare de referință se mai adaugă un număr mare de coli de herbar cu specii colectate de-a lungul timpului din flora spontană de către botaniștii craioveni și specii cultivate în sectoarele Grădinii botanice, presate și identificate de șefii de sectoare.
În Memoriul de înființare se menționa:
„Conducerea grădinii va fi unică. Profesorul de Botanică sistematică de la Institutul Agronomic Craiova împreună cu alți profesori delegați de Rectorat vor asigura bunul mers al grădinii din punct de vedere științific, didactic, practic și administrativ".
Și așa a fost. Grădina Botanică a fost condusă de Alexandru Buia (1952 - 1964, director), Ion Gr. Mihăilescu (1952 - 1964, director adjunct; 1964 - 1967, director), Mircea Oprean (1967 -1970, director), Marin Păun (1970 - 1974, 1975 - 1977, 1984 - 1985).
Începând cu 1974, conducerea Grădinii Botanice a fost asigurată de un Consiliu Științific condus de un președinte.
În ultimii ani, Grădina a trecut prin perioade grele așa că, din 2015, s-a încheiat un Parteneriat cu Consiliul Local Craiova. Aspectul s-a schimbat în bine, deși partea științifică, didactică... suferă.
Colocviul a fost... colocviu!
Colocviul a fost colocviu, adică s-a discutat.
Gazdele noastre, dr. biolog Ioana Simion și dr. biolog Violeta Boruz, și-au început povestea de lângă Fântâna Jianu, de unde izvorăște... istoria acestor locuri. Din povestea lor, participanții au reținut că aici nimic nu este făcut la întâmplare. Că fiecare Sector, prevăzut încă din 1952, Ornamental, Provinciile floristice ale României, Sistematica plantelor. Provinciile floristice ale globului, Plante cultivate, Sere sau Sectorul Pepinieră - Rosariu, are logica lui, are locul lui, are știința lui.
Sectorul Ornamental îi „întâmpină", pe vizitatorii care intră în Grădina Botanică din strada Iancu Jianu, cu un covor de flori, mereu aranjate de cei care se ocupă de acest sector. O vreme, bustul lui Alexandru Macedonski străjuia primul dintre lacurile grădinii. Pe luciul apei plutesc, mai tot timpul, câteva lebede și rațe sălbatice. O bucurie pentru copii!
Gazdele ne conduc pe aleea din dreapta, care delimitează Sectorul Provinciile floristice ale României, amplasat în partea de nord, nord-est şi est a Grădinii Botanice, iar amenajarea terenului ne amintește de dealurile și munții din nordul Olteniei. La limita de nord a fost construit un castel de apă necesar, la început, pentru udarea plantelor din Grădină.
Ne oprim să admirăm lacul din partea centrală a Grădinii, ascultând explicațiile despre Sectorul Sistematica plantelor, unde taxonii sunt grupați după criterii științifice, iar denumirile lor, rostite cu ușurință de gazde, ne aduc aminte de vremea când eram elevi la liceu: pteridofite, gimnosperme, angiosperme.
În Memoriul din 1952 se menționa: „Această secție (Sistematică vegetală) fiind cea mai mare, trebuie să aibă o clădire în imediata vecinătate a grădinii. Una din clădirile de pe strada Comuna din Paris (în prezent, Constantin Lecca) sau Severinului ar putea fi destinată pentru aceasta". Și așa s-a întâmplat.
Mergem spre sud-vest unde, în Sectorul Provinciile floristice ale globului, parcă sunt aduse la Craiova aproape toate provinciile lumii: mediteraneană, caucaziană, central asiatică, sud-est asiatic şi nord-americană.
Deși gazdele noastre nu au pledat explicit pentru „limba latină în școli", lecția lor a fost convingătoare. Un om va înțelege agricultura, horticultura, floricultura, pomicultura dacă înțelege latina. Renunțând la limba latină, este posibil să închidem, pentru unii dintre tinerii de azi, fereastra către... frumusețea care ne încântă, dar ne și hrănește.
A fost un bun prilej ca unii dintre participanți să completeze discuția cu date despre istoria Craiovei, despre casa bunicilor poetului Alexandru Macedonski, construită cândva pe acest loc, despre pictorul Corneliu Baba, despre inginerul Gogu Constantinescu, despre marele diplomat Nicolae Titulescu, despre inginerul Nicolae Vasilescu Karpen, născuți în case situate la câteva sute de metri de aceste locuri.
O participantă ne-a amintit despre Rondelurile lui Macedonski, care i-au deschis calea spre profesia ei: filologia.
Un bun prilej pentru un alt participant, geolog, să ne dea amănunte despre ce se ascunde sub aleile pe care oamenii se plimbă adesea.
Printre participanți s-a numărat și un farmacist, conferențiar la Universitatea de Medicină din Craiova, care, prin discursul său, a proiectat o altă lumină asupra rolului Grădinii Botanice din Craiova.
Discuțiile despre „frontiera" dintre Grădina Botanică - spațiu de studiu și Grădina Botanică - spațiu de recreere s-au „aprins" pășind pe pistele moderne pentru atletism. A fost un prilej pentru gazdele noastre să ne reamintească un alt pasaj din memoriul întocmit de Alexandru Buia în 1952 în care se menționa:
„Terenuri pentru sport.
În grădină se va destina un teren pentru sportul universitar".
Încet-încet am ajuns în zona Serelor, unde multitudinea de plante, de flori, care își etalau atrăgător culorile, ne-a captivat pur și simplu.
Multe s-ar putea spune!
Tema Grădina Botanică din Craiova - „operă inginerească" a adunat ingineri de diverse specialități, biologi, istorici, farmaciști, filologi, geologi, profesori în licee sau universități.
La final: Ingineria și arta, cel mai „proaspăt" membru al AGIR
Născut în 1953 la Craiova, dar trăind din 1990 în Maroc, timp de 30 de ani, Valentin Gorunescu, inginer automatist de meserie, s-a dedicat artei digitale târziu, după ce a cochetat mai multă vreme cu poezia, și asta pentru a se stabili într-un lirism poate mult mai complet decât cel al versurilor, cel al imaginilor, un lirism mult mai evaziv în același timp.
O mare parte dintre lucrările sale, chiar dacă fac parte dintr-un abstract „realist" și digital, reflectă bucuria de a trăi în Maroc: soare, lumină, umbre, lumină, nisip, lumină, mare, lumină, lumină peste tot. Plasată la răscrucea între artă, știință, tehnologie și emoții, creația digitală s-a dezvoltat ca gen artistic în lume de la începutul anilor 1960. Lucrările oferite de Valentin publicului sunt rezultatul unui gen special de artă generativă, arta fractală. Arta fractală este rareori desenată sau pictată manual deoarece este creată folosind ordinatoare capabile să calculeze funcțiile fractale și să genereze imagini ale acestora. De fapt, fractalele nu sunt limitate doar la imagini, ci ele pot modela structuri complexe, fenomene temporale sau chiar sunete. Conștient de absența limitelor și de infinitele posibilități de compunere pe care le permit fractalele, artistul a hotărât să-și creeze propriile lumi personale în care obiectele pot aduce cu ceva cunoscut, dar nu sunt chiar acel ceva. Fiecare imagine reprezintă o emoție personală, o reflecție sau o căutare, un „peisaj" sau chiar un semn de recunoaștere făcut unor artiști îndrăgiți.
Place această abordare artistică? La această întrebare se poate răspunde doar prin after-effect-ul expunerii realizărilor în fața ochiului public. Valentin Gorunescu a participat la expoziții colective în mai multe orașe din Maroc, dar și în Italia, la Bologna, cu ocazia lansării unui album de pictură și a unui roman colectiv de către grupul cultural italo-maroco-român Lo Specchio di Alice (Oglinda lui Alice) din care face parte, și unde lucrările sale au stârnit interes.
Subliniind nevoia de a construi un dialog între mijloacele artistice tradiționale (pictură, sculptură, desen etc.) și noile mijloace, care și-au întors spatele în mod abuziv mult timp de la întâlnirea lor, Hervé Fischer, artist și sociolog canadian, el însuși un explorator al artei digitale, și-a propus să explice ce ar putea fi „artele frumoase digitale" și „să pună capăt gândirii binare, adesea agresivă, a unei rupturi finale între artele frumoase și artele digitale".
„Noul Naturalism: Imaginea și sentimentul naturii s-au schimbat: de acum ele sunt științifice, financiare, ecologice, digitale. Iconurile erei digitale cer o revenire paradoxală la pictură. Artele digitale de astăzi, ca și fotografia în secolul al XIX-lea, nu înseamnă sfârșitul picturii, ci sugerează inventarea artelor frumoase digitale... Cu timpul, optez din ce în ce mai mult pentru o artă filosofică". (Hervé Fischer)
Vechea întrebare filosofică a Greciei Antice rămâne mereu valabilă: „Este frumusețea în privire sau în obiectul privit?" Sau și mai mult - pentru privitor este mai importantă tehnica întrebuințată sau lucrarea în sine? Timpul o va spune, poate.
Expoziţie virtuală Facebook:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.140699065972871&type=3