Blitz
Data: 1-15 noiembrie 2021
● Ministerul Energiei a prezentat la Expo Dubai conceptul Sistem Integrat Staţie de Pompare Epurare (SISPE). România îşi propune să aducă în atenţia publicului internaţional o abordare profund conectată la viitor, centrată pe un sistem energetic independent, au menționat reprezentanții Ministerului Energiei. SISPE reprezintă o soluţie de dezvoltare urbană inteligentă fiind destinat comunităţilor locale, unităţi administrativ-teritoriale (UAT) şi se integrează cerinţelor viitorului. Sistemul este autonom energetic folosind trei surse de alimentare energie electrică în cascadă: energie solară/eoliană + mediu stocare + generator pe bază de GPL. Proiectul este dezvoltat de un consorţiu şi conţine: sistem hibrid de producere energie electrică (panouri fotovoltaice + microturbină eoliană); mediu de stocare (9 kW - 35 kW); staţie de pompare/epurare.
● Deficit de experţi tehnici în diverse domenii. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat recent că țara noastră se confruntă cu un deficit considerabil de experți tehnici. „Din totalul de experţi tehnici, atestaţi în prezent, peste 50% au peste 70 de ani. În plus, în acest moment, în 24 de judeţe din ţară nu există niciun expert specializat pe securitatea la incendiu şi sunt foarte puţin experţi în securitatea clădirilor la cutremur", a menționat ministrul. În acest context, ministerul de resort va organiza o sesiune de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici, în perioada 18 - 21 decembrie 2021. Examenele se vor susţine conform calendarului şi regulilor sesiunii de atestare tehnico-profesională 2021, publicat pe site-ul oficial al MDLPA (https://bit.ly/3bBVymn). Lucrările candidaților vor fi evaluate de alte comisii decât cele care vor organiza susţinerea testelor.
(Imaginea din articol)
● Eurostat: 5,9% dintre locuitorii UE nu beneficiază de suficientă lumină naturală în locuinţa lor. Anul trecut, 5,9% dintre locuitorii UE au declarat că nu beneficiază de suficientă lumină naturală în locuinţa lor, ceea ce înseamnă că locuinţa era mult prea întunecoasă, aceasta fiind considerată o problemă pentru o gospodărie, arată datele publicate de Eurostat. Potrivit acestor informații, în 2020, peste 10% dintre locuitorii Spaniei considerau că locuinţa lor este mult prea întunecoasă (10,6%), acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat de o ţară membră a UE. Spania este urmată de Franţa (9,5%), Malta (9,4%) şi Ungaria (7,7%). La polul opus, ţările membre unde cei mai puţini locuitori consideră că locuinţa lor este mult prea întunecoasă sunt Slovacia (2,6%), Italia (2,6%), Cipru (2,8%). România este aproape de media din UE, astfel că, în 2020, 5,2% dintre români apreciau că nu beneficiază de suficientă lumină naturală în locuinţa lor. Accesul la lumina naturală în locuinţă îmbunătăţeşte starea de sănătate şi, de asemenea, poate ajuta la îmbunătăţirea eficienţei energetice prin reducerea nevoii de lumină artificială.
Alte articole



