Contributii romanesti la imbogatirea culturii si stiintei universale: Stefan Lupascu (Stephane Lupasco; 1900 - 1988)

După cum am mai informat, în deschiderea Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România, manifestare desfășurată online, președintele ASTR, Mihai Mihăiță, a prezentat o comunicare consacrată ilustrului om de știință și cultură român Ștefan Lupașcu. În continuare, prezentăm această comunicare.

 

Ştefan Lupaşcu a fost un filosof român cu o operă vastă, care a uimit lumea academică a unei întregi epoci. El estompa liniile care marcau granițele dintre domeniile științei, scopul său constituindu-l lărgirea continuă a orizontului cunoașterii. Rămâne, însă, puțin cunoscut în țara noastră, deoarece s-a făcut prea puțin de-a lungul anilor pentru a se informa publicul larg despre contribuția sa deosebit de importantă la îmbogățirea patrimoniului cultural-științific universal.

Se cuvine, deci, să ne aducem propria contribuție la cunoașterea activității sale, începând cu datele biografice esențiale.

 

Anii formării pentru viață și știință

Ştefan Lupaşcu s-a născut la 11 august 1900, la Bucureşti, fiind urmaşul unei vechi familii boiereşti moldovene. Părinţii săi, Alexandru Lupaşcu, avocat şi deputat liberal, şi Alexandrina Ciculescu s-au bucurat de apreciere și prestigiu încă de la începutul secolului precedent. Cei doi au avut doi fii, pe Henri şi pe Ştefan. Doar al doilea va avea o viaţă lungă în care îşi va putea urmări și împlini mai ales interesele academice, în vreme ce primul, Henri, va muri la 27 de ani de tuberculoză, în timpul studiilor la Paris. Bunicul pe linie paternă al lui Ştefan Lupaşcu a fost liberalul Alexandru Lupaşcu, preşedinte al Curţii de Conturi, prieten apropiat al lui Ion C. Brătianu.

Pe linie maternă, Ştefan Lupaşcu provine dintr-o familie greacă cu nume romanizat, Alde Lupasco-Massot, după cum scrie Mihai Sorin Rădulescu într-o lucrare dedicată filosofului, Strămoşii lui Stephane Lupasco, din volumul Genealogii.

Fraţii Lupaşcu, Henri şi Ştefan, au studiat la început cu profesori particulari, pentru ca mai apoi să fie daţi la şcoală. Între 1913 și 1915, urmează liceul Sfântul Gheorghe din Bucureşti, iar verile şi le petrec la Ţibana, pe proprietatea familiei Ghica, alături de Lili Teodoreanu şi fiicele lui Delavrancea.

 Se pare că, încă de la 14 ani, tânărul Ştefan Lupaşcu ar fi început să îi citească pe Kant, Spinoza, Bergson, Aristotel, Schopenhauer.

 În 1916, din cauza condiţiilor ce se impuneau în Primul Război Mondial, familia ajunge la Paris, după un drum anevoios prin Sankt Petersburg, Finlanda, Norvegia şi Anglia. Aici, mama celor doi băieţi va da lecţii de pian în particular; fusese eleva celebrului muzician César Franck, după cum scrie Oana Soare în volumul „Infinitul şi experienţa. Stéphane Lupasco şi corespondenţii săi".

Ştefan Lupaşcu se înscrie la Liceul Buffon din Paris, unde, în 1920, susţine bacalaureatul.

Doi ani mai târziu, în 1922, tatăl său moare.

Începând cu 1920, Ştefan Lupaşcu va urma, în paralel cu cursurile Facultății de Litere de la Sorbona, și cursurile unei facultăți de științe exacte.  Între 1924 şi 1927, obține certificate de absolvire a cursurilor de psihologie, estetică şi ştiinţa artei, morală şi sociologie, filosofie generală şi logică, precum şi de matematică, fizică şi biologie. În 1928, își ia licența în litere, după cum notează Oana Soare, în acelaşi volum.

Debutează în poezie în 1926, cu volumul Dehors, iar trei ani mai târziu se căsătoreşte cu Georgette Ghica, soră vitregă a vărului său primar, Gregoire Ghica.

 În 1935, Lupaşcu  îşi susţine doctoratul în litere la Sorbona, în domeniul logică şi epistemologie, avându-l ca profesor pe Abel Rey. Lucrarea sa, Du devenir logique et de l affectivite, este publicată la scurt timp după susţinere, la Editura Vrin, fiind foarte apreciată de fizicianul Louis de Broglie şi de filosoful Emile Brehier.

În acelaşi an, mama sa, Alexandrina, moare în România.

În vara anului 1937, participă la cea de-a noua ediţie a Congresului Internaţional de Filosofie Descartes, prezidată de Henri Bergson, unul dintre cele mai mari congrese de acest tip, unde Lupașcu va susţine o comunicare despre dubla cauzalitate la Descartes, ideile sale impresionând asistenţa.

La scurt timp divorţează de Georgette pentru a se căsători, la Paris, cu pictoriţa Yvonne Bosc, editor şi, pentru o perioadă, coordonatorul Editurii Stock. Cei doi vor avea împreună o fiică, pe Alde Lupasco Massot.

Între 1937 şi 1939, Lupaşcu  va colabora cu diverse publicații literare din România, precum Revista Fundaţiilor Regale și Viaţa Românească. În 1939,  revine în țară şi își îndeplinește stagiul militar la Turnu Măgurele, în Regimentul 2 de Artilerie Uşoară. Îşi va obţine un document medical, datat - după cum scrie Oana Soare -  23 decembrie 1939, în care a fost prezentat drept suferind de o serie de boli imaginare. Documentul este aprobat în 1940, ceea ce i-a permis să evite participarea la război.

Între 1946 - 1956, Lupasco a fost  cercetător la  Centre National de la Recherche Scientifique (C.N.R.S.) la secţiunea de epistemologie. Cercetător principal nu a ajuns, însă, din cauză că lucrările sale nu au putut fi încadrate într-un anumit domeniu. Astfel, a părăsit C.N.R.S. în 1956.

O operă inter și multidisciplinară

„Influenţa lui Stéphane Lupasco asupra culturii franceze este considerabilă, dar, în majoritatea cazurilor, subterană. Inclasabil, Lupasco era considerat filosof de către fizicieni şi fizician de către filosofi, şi, mai grav încă în atmosfera franceză, de dreapta de către intelectualii de stânga şi de stânga de către cei de dreapta. La intersecţia culturii franceze cu cea română, a culturii ştiinţifice cu cea umanistă...", scrie fizicianul şi filosoful Basarab Nicolescu despre Lupașcu.

La 12 martie 1947, a primit cetăţenia franceză.

În 1960, Lupașcu are parte de debutul său internaţional, odată cu scrierea eseului Cele trei materii, care va fi publicat în spaniolă, franceză, italiană, portugheză. Conform lui Lupașcu, materia ar putea fi caracterizată în trei forme diferite şi distincte: materia microfizică, materia macrofizică şi materia biologică. Întreaga materie se prezintă sub forma unui sistem energetic care are diverse straturi (quark, proton, neutron, atom, moleculă, celulă...), după cum explică Paul Langevin.

Cercetarea ştiinţifică, în viziunea lui Lupașcu, nu se ocupă cu noţiunea şi natura energiei, iar tot sistemul energetic depinde de forţe antagonice, antagonismul fiind indispensabil în formarea sistemelor fizice.

Nimeni nu poate tăgădui faptul că Ştefan Lupaşcu a introdus un ferment revoluţionar în cadrele logicei omului. Gânditorul român a pus în lumină definitivă semnificaţia filosofică a evoluţiei ştiinţei moderne, între om şi univers, el a stabilit o legătură cu totul nouă, care obligă spiritul nostru să renunţe la obişnuinţele raţionale de odinioară pentru a le substitui unei mecanici intelectuale a contradicţiei şi a bătăliei logice.

„Ştefan Lupaşcu a dăruit acestei înnoiri un caracter de izbăvitoare evidenţă", spunea Ion Haralamb, la Radio Europa Liberă, în noiembrie 1960, despre filosofia lupasciană, citat de Oana Soare.

 

O personalitate complexă, un destin unicat

Conform fiicei sale, Lupașcu era obsedat de moarte şi metafizică, fiind iubitor de literatură şi muzică. Se pare că, în tinereţe, Lupașcu a scris opere de teatru, nuvele şi un roman, dar care nu s-au păstrat. Cât despre înfăţişarea sa fizică, fiica lui spunea că, în tinereţe, acesta era frumos, profund şi briliant, un senzualist, dovada fiind că în anii ʼ20, adaugă Alde, cântărea 90 de kilograme.

Pictorul Georges Mathieu este o altă personalitate a Parisului dintre multe altele care l-au admirat pe Lupașcu. Mathieu s-a întâlnit cu filosoful român într-o braserie, după ce i-a luat numărul de telefon de la Emil Cioran, prin anii ʼ50. Filosoful avea să îi expună pictorului ideile sale despre nevroză şi nebunie, Mathieu îl descrie ca pe un om binevoitor şi jovial, corpolent, care fuma adesea pipă.

O altă personalitate a Parisului care l-a respectat şi admirat pe Lupașcu a fost şi renumitul suprarealist André Breton, care a recunoscut rapid importanţa filosofiei românului pentru înţelegerea artei. Într-un interviu publicat în Madrid, în 1950, Breton face referire la una dintre cărţile lui Lupasco, și anume Logică şi contradicţie.

„În ochii artiştilor, această carte va fi de un imens interes pentru stabilirea şi clarificarea conexiunii «cele mai enigmatice» care există între valorile logice şi contradicţiile ei, pe de o parte, şi datele emoţionale, pe de altă parte", scria André Breton despre cartea lui Lupașcu, în Anthologie de l humour noir, Paris, 1950.

Lupașcu i-a stârnit interesul şi lui Salvador Dali, care a vrut să ştie cât mai multe despre mecanica cuantică, lucru care s-a regăsit şi în unele dintre operele sale consacrate, precum Galatea în sfere. Se pare că astfel de picturi se datorează şi lui Lupașcu, care s-a văzut cu Dali de câteva ori, vizitându-l, alături de familie, chiar şi la casa pictorului din Cadaques.

Impresionat de cunoştinţele filosofului, Dali l-a invitat să facă parte din Academia de Arte Frumoase, alături de Chirico, Ionesco şi Labisse. De asemenea, în 1978, l-a invitat la emisiunea sa, O mie şi una de viziuni ale lui Dali, unde a încheiat îndemnând telespectatorii să citească neapărat Lupașcu.

„Aţi întunecat în chip magistral lumina!", i-a spus pictorul spaniol filosofului.

 

În lumea literară, idei novatoare și prietenii trainice

Lupașcu, un iubitor de literatură, a avut legături puternice şi în această zonă, unde poate cea mai puternică a fost, pe lângă cea cu poetul de origine evereiască Benjamin Fondane (Fundoianu), cu un alt compatriot de-al său, Eugène Ionesco.

Lupașcu a avut rolul său în naşterea teatrului absurd al lui Ionesco, cei doi având lungi discuţii filosofice.

În Eugene Ionesco - mistic sau necredincios, de Marguerite Jean-Blain, autoarea subliniază rolul pe care Lupașcu l-a avut în itinerariul spiritual al lui Ionesco, acela de a-i da o viziunea asupra lui Dumnezeu.

Numele lui Lupașcu, precum şi unele dintre ideile sale, se regăsesc în piesa lui Ionesco Victimele datoriei, creată la Teatrul din Cartierul Latin.

De asemenea, în volumul Sub semnul întrebării, apărut la Editura Humanitas, Ionesco descrie o conversaţie tipică între el şi prietenul său. „Filozoful Ştefan Lupaşcu mă asigură că într-o zi i s-a întâmplat ceva extraordinar. O lingură i-a scăpat din mâini şi n-a ajuns până la pământ. A dispărut. El confirmă că este evenimentul cel mai ciudat pe care l-a putut cunoaşte vreodată. Este convins că lingura a dispărut în lumea negativă. «Da, îmi spune el, este o structură care s-a dezintegrat; din punct de vedere ştiinţific, este de înţeles». Nu era o structură, îi spun, erau două structuri, chiar legate una de alta, este mult mai greu de acceptat. «Una trebuie s-o fi tras după sine pe cealaltă, îmi răspunde Lupaşcu», scria Eugène Ionesco".

Pentru alţii, însă, Lupaşcu avea să fie un ajutor nu doar în ceea ce privea scriitura, ci chiar pentru supravieţuire.

În 1944, Lupașcu încearcă să îi elibereze pe Fondane și pe sora sa Lina, din lagărul de la Drancy. Împreună cu Emil Cioran și cu soția „ariană" a lui Fondane, Lupașcu obține de la poliţia franceză aprobarea pentru eliberarea poetului, nu însă și a surorii sale, pentru că aceasta nu era cetățean francez. Nevrând să-și părăsească sora, Fondane refuză eliberarea. Au fost amândoi deportați la Auschwitz, unde Linei i s-a pierdut urma. Benjamin avea să moară gazat la Birkenau, la 2 octombrie 1944.

 

Deschidere spre universalitate, recunoaștere internațională

În 1947, îi apare volumul Logique et contradiction.

În 1951, publică Le principe d antagonisme et la logique de l énergie - Prolégomènes à une science de la contradiction. În paginile acestei cărți își enunță pentru prima dată principiul antagonismului, pe bazele căruia fundamentează o logică non-aristotelică (a terțului inclus).

În 1952, candidează, fără succes, la Collège de France.

În 1953, primește titlul de Ofițer al Academiei Naționale de Educație.

În 1960, apare Les trois matières, carte prin intermediul căreia Lupașcu se face cunoscut și apreciat pe plan internațional. Începe procesul de traducere a operei sale în diferite limbi (spaniolă, germană, italiană, portugheză, română). Acestei cărți îi urmează:

L énergie et la matière vivante (1962);

Science et art abstrait (1963);

La tragédie de l énergie (1970);

Qu est-ce qu une structure? (1971);

Du rêve, de la mathématique et de la mort (1971);

L énergie et la matière psychique (1974).

Opera sa a fost admirată de-a lungul timpului de către diferiți oameni de știință, filosofi, poeți, pictori, teologi, printre care se numără: Bernard d Espagnat, Basarab Nicolescu, Edgar Morin, Gilbert Durand, Georges Mathieu, Salvador Dali, Michel Camus, Thierry Magnin etc.

În 1976, i se gravează o medalie de către James Guitet (Club Français de la Médaille), pe o față aflându-se efigia lui Ștefan Lupașcu, iar pe cealaltă față formulele fundamentale ale logicii terțului inclus.

În 1978, i se gravează a doua medalie, La technique contradictoire.

Îi apar Psychisme et sociologie (1978) și L univers psychique (1979).

În 1984, primește Premiul Academiei Americane de Arte și Științe.

În 1986, publică ultima sa carte, L homme et ses trois éthiques, în colaborare cu Solange de Mailly-Nesle și Basarab Nicolescu.

În 1987, devine membru fondator al Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires (C.I.R.E.T.).

Lupaşcu s-a integrat destul de repede în cultura franceză, însă nu şi-a uitat compatrioţii care au ajuns şi ei în Paris din cauza exilului. Vintilă Horia a fost unul dintre intelectualii români ajutaţi de Lupaşcu, în 1966.

Acesta avea să întrebe frecvent despre binefăcătorul lui, întrebându-l  adesea pe Basarab Nicolescu ce mai ştie despre el.

La finalul anului 1988, Lupaşcu este internat în spital, iar la scurt timp, pe 7 octombrie 1988, va muri.

În timpul vieții, a fost redactor la Revue philosophique din Paris; membru al Comitetului de redacție al revistei Ring des Arts (Cercul de Artă Contemporană, Zürich), apoi membru în Consiliul de redacție al revistei 3e Millénaire.

 

Gânduri despre Ștefan Lupașcu

„Vestea pe care mi-o dai mă umple de tristeţe. Nu ştiam că Lupaşcu e internat. De alaltăieri de cînd am primit scrisoarea ta nu fac decît să scriu despre el. A fost una din persoanele care au influenţat mult asupra schimbării produse în mine acum aproape douăzeci de ani. După aceea, contactul prelungit în timp, atît cu cărţile, cît şi cu persoana lui, atît de autentică şi de fermecătoare, au completat procesul acelei schimbări", nota Vintilă Horia, într-o scrisoare adresată lui Basarab Nicolescu, redată pe convorbiri-literare.ro.

Ștefan Lupaşcu a avut o minte care a impresionat nume mari ale unei întregi epoci şi a avut norocul unei vieţi tihnite care i-a permis să creeze o operă vastă, lipsită totuşi de unitate, căci, cu fiecare scriere, filosoful estompa liniile ce marcau graniţele din domeniu, scopul său fiind cunoaşterea. Mulţi i-au admirat opera şi au devenit prieteni cu el: André Breton, Benjamin Fondane, Constantin Noica, Georges Mathieu, Salvador Dali, Vintilă Horia, Munir Hafez, Julien Alvard, Emil Cioran, Mircea Eliade, Pius Servien, Virgil Ierunca, Maurice Nadeau, Edgar Morin, Alain Bosquet sau Robert Gallimard. Boris Vian şi Octavio Paz au fost şi ei influenţaţi de scriitura filosofului român care rămâne, însă, puţin cunoscut, fără ca oamenii să îi cunoască contribuţia imensă adusă patrimoniului universal.  

Nicolae Steinhardt i-a recunoscut şi el imensa valoare, numindu-l un fiziolog al universului, admirându-l pentru viziunea sa asupra lumii, pentru felul în care, cu datele pe care le-a extras din această lume, a elaborat legi cu sens despre aceasta.

„Lupaşcu e un sintetizator. A cuprins cu mintea tot ce este nou şi semnificativ în ştiinţa contemporană. Asemenea unui mare artist, a tratat un portret exact şi întreg al cosmosului văzut de vremea noastră (un cosmos în care se manifestă viaţa şi gîndirea). El nu a descoperit elemente ori fapte, ci, din datele care i-au stat la dispoziţie, a elaborat (propus) legile cele mai probabile, cele mai probabil în vigoare. A înţeles şi explicat (cu vervă şi putere) sistemul de funcţionare a vieţii şi universului", îl descria Steinhardt pe Ştefan Lupaşcu.

„Există un univers Lupaşcu, după cum există un univers newtonian ori un cosmos de Sitter. Lupaşcu, de mă pot exprima astfel, e un fiziolog al universului, al funcţionării sale. Ne-a deschis ochii asupra faptului acestuia ajuns acum evident că viaţa şi lumea sînt construite pe, cu şi în sisteme. Nimic nu poate fiinţa dacă nu are la bază un sistem anume, un anume sistem de sisteme", mai spunea Nicolae Steinhardt.

„Lupașcu este cel mai mare gânditor al secolului al XX-lea și lasă cu mult în urma lui pe de-alde Sartre, Husserl, Merleau-Ponty și alți succesori ai fenomenologiei, ori ai structuralismului." - Georges Mathieu

„Reconcilierea științei și a filosofiei, [...] nevoia de a dota știința cu o teorie capabilă să îmbrățiseze fenomenele înregistrate - nu există un contemporan care să i se fi dăruit cu mai multă pasiune decât Ștefan Lupașcu." - Alain Bosquet, Stéphane Lupasco et les trois matières

„Metodologia sa [a lui Ștefan Lupașcu] de gândire și interpretare a lumii își propune să abordeze epistemologic aproape toate domeniile realității și cunoașterii umane." - Vasile Sporici, Postfață la Logica dinamică a contradictoriului.

„Într-o lume în care filosofia se face cu istoria filosofiei,  adică prin autofecundație, mergând până la autodevorare (Heidegger), [...], el (Ștefan Lupașcu) aduce prospețimea și ingenuitatea unui principiu pe care nu l-a scos din istoria filosofiei, nici din științe, dar pe care îl rabate asupra amândurora." - Constantin Noica, Cuvânt înainte la Logica dinamică a contradictoriului.

 

* * *

Elvețianul Jean Piaget - cunoscut pentru contribuțiile sale din domeniul epistemologiei și psihologiei dezvoltării - preluând reflecția profesorului său, Ștefan Lupașco - privind investigarea naturii la diferite trepte de magnitudine, în anul 1970 a formulat, pentru prima dată, termenul de transdisciplinaritate.

Un apropiat al său, fizicianul și filosoful Basarab Nicolescu, ajunge să definească transdisciplinaritatea cu ajutorul a trei postulate metodologice: unu - existența mai multor niveluri de realitate și de percepție, cu legi specifice (infinitul mic, scala umană, infinitul mare); doi - logica terțului inclus și trei - complexitatea.

 Secolul nostru, dominat de frământare, hiperspecializare (8000 de discipline academice), goana după eficiență și profit, a ajuns la răscruce.

Prin conceptul de transdisciplinaritate, Basarab Niculescu ne amintește de frumusețea întregului și ne avertizează că dogmatismul, aroganța și lipsa de toleranță pot naște conflicte al căror potențial distructiv este imprevizibil și incalculabil, iar pericolul este cât se poate de real.

Transdisciplinaritatea încearcă să creeze condițiile dialogului pentru supraviețuire prin toleranță.

Cu ocazia Zilei francofoniei, în data de 24 martie 2010, la sediul UNESCO din Paris, a avut  loc un Congres dedicat marelui filozof de origine română Stéphane Lupasco, cu tema „À la confluence de deux cultures - LUPASCO aujourdhui".

Lucrările au analizat impactul filosofiei treimii incluse a lui Stéphane Lupasco în lumea picturii, literaturii, teatrului, eticii, logicii, teoriei limbajului, teologiei, psihanalizei, epistemologiei și transdisciplinarității.

Mă opresc aici, amintindu-vă că, despre transdisciplinaritate am vorbit la conferința cu această temă de acum trei luni.