BAZELE REOLOGIEI
Data: 16-30 noiembrie 2003
Cu prilejul celei de A 25-a Conferinte Nationale de Tribologie, desfasurata in zilele de 16 - 19 septembrie 2003 la Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati, a avut loc si lansarea volumului BAZELE REOLOGIEI, realizat de un amplu colectiv condus de conf. dr. ing. Nicolae Diaconu.
Reologia moderna, continutul si nivelul sau stiintific se leaga incontestabil de numele savantului Bingham, socotit pe drept cuvant parintele acesteia. De altfel, Bingham este cel care a dat numele de "Reologie" acestei stiinte, subliniind astfel caracterul ei fundamental ca stiinta a curgerii substantelor.
Autorii acestei lucrari s-au angajat la o munca foarte serioasa, care sa ofere raspunsuri la o suma de intrebari specifice proiectarii utilajelor de proces, cat si in cercetarea de profil. De la inceput se prezinta "Conceptul de sistem, analiza sistemica si tehnica modelarii". Apropierea de obiect s-a facut prin "Sisteme reologice, elemente de teoria mediilor continue deformabile". Sunt prezentate, apoi, "Proprietatile fluidelor" si "Curgerea fluidelor". Un capitol separat a fost consacrat pentru "Corpuri cu proprietati unitare si comportare ideala. Modele mecanice si electrice", iar altul pentru "Fluide vascoase cu comportare ne-newtoniana". Sunt prezentate apoi "Corpuri vascoelastice", "Corpuri elastoplastice" si "Corpuri vascoplastice". Realmente, se analizeaza legile generale si teoriile fundamentale ale reologiei.
Volumul, foarte bogat in anexe, pune la dispozitia cititorului extrase si rezumate din stiintele si teoriile utilizate in scrierea "Bazelor reologiei", pentru a-l scuti de o ampla cercetare documentara, greoaie si prin diversitatea ei: de la elementele de teoria elasticitatii, la teoria campurilor si anumite capitole din dinamica fluidelor, cu observatii si demonstratii.
Bibliografia recomandata este orientata in principal spre aplicatiile din proiectarea utilajelor si a diverselor procese tehnologice.
Se poate aprecia ca acest volum vine sa faca o completare necesara in literatura noastra tehnica, in contextul actualei explozii informationale.
Alte articole


