Industria romaneasca, la ora adevarului
Data: 16-30 noiembrie 2005
Datele statistice referitoare la rezultatele inregistrate in economia tarii in primele trei trimestre ale anului in curs ne prilejuiesc numeroase si instructive reflectii.
Vom retine, in numarul de fata, cateva elemente definitorii privind productia industriala. Indiferent de baza de raportare (comparatii cu lunile precedente sau cu perioadele corespunzatoare din anul 2004; utilizarea seriei brute sau a seriei ajustate in functie de numarul de zile lucratoare), se constata lesne o evolutie in zig-zag, faptul ca ritmul de crestere a productiei industriale s-a diminuat considerabil nu numai fata de 2004, ci si fata de toti cei patru ani precedenti.
Bunaoara, daca se opereaza cu serii brute observam ca in ianuarie, aprilie, mai, iulie, productia pe ansamblul industriei a fost mai mica decat in lunile precedente. Aceeasi remarca se poate face si in legatura cu seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare, fapt confirmat de situatia din lunile ianuarie, martie, mai, iulie si august.
Starile de fapt din industrie nu sunt mai bune nici daca luam punct de reper perioadele corespunzatoare din anul precedent. Astfel, la seriile brute se observa niveluri inferioare fata de 2004 in lunile mai, iunie si iulie. La seriile ajustate in functie de numarul zilelor lucratoare, fata de lunile mai, iunie, iulie si august 2004 s-au inregistrat, de asemenea, in 2005 rezultate mai slabe.
Cu toate ca in majoritatea prognozelor, pentru activitatea din industrie se anticipau sporuri in jur de 5-6 procente, pe ansamblul perioadei la care ne referim, rezultatele sunt net inferioare. Astfel, fata de primele noua luni din 2004, la seria bruta sporul pentru perioada ianuarie – septembrie 2005 a fost de 1,5 la suta, iar la seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare, cresterea a fost de numai 1 la suta.
Aceste rezultate se explica prin productiile inferioare fata de anul precedent din numeroase subramuri, atat din industria extractiva, cat si din cea prelucratoare. De pilda, in industria extractiva minusul este de 4,6 la suta. In structura acesteia, la extractia si prepararea minereurilor metalifere constatam ca in intervalul de timp examinat productia a fost inferioara cu 10,8 procente.
Pentru a nu incarca textul cu prea multe cifre, sa mai retinem ca importante minusuri de productie, comparativ cu anul precedent, s-au inregistrat la produse textile, pielarie si incaltaminte, produse chimice, materiale de constructii, masini si echipamente, intre care la cele de inalta tehnologie minusul este considerabil, respectiv de 30,6 la suta la mijloace de transport. Potrivit clasificarii in functie de marile grupe industriale, retinem ca nici la productia bunurilor de uz curent nu s-a atins nivelul din perioada ianuarie-septembrie 2004.
Daca la toate aceste date adaugam faptul ca in multe luni din acest an volumul cifrei de afaceri din industrie a fost inferior celui din lunile precedente si din perioada corespunzatoare a anului trecut, avem o imagine mai cuprinzatoare a situatiei industriei in 2005. Sa mai retinem ca s-a redus considerabil si ritmul de crestere a productivitatii muncii fata de aceleasi date de referinta.
In aceste circumstante exista intreaga indreptatire sa se puna sub semnul indoielii posibilitatea atingerii si a altor obiective economico-sociale stabilite pentru acest an. (T.B.)