ACHIZITII PUBLICE
Data: 16-30 noiembrie 2006
Cand folosim o asemenea sintagma, gradul de interes fata de ceea ce reprezinta este relativ scazut. Cand, insa, ne gandim ca partea cea mai mare a bugetului tarii este destinata achizitiilor publice, prin tot ceea ce semnifica ele, lucrurile incep sa intre in matca lor fireasca. Suntem vital interesati ca procesul desemnat prin respectiva sintagma sa se deruleze corect. Motivele sunt numeroase: inclusiv pentru ingineri, achizitiile publice inseamna locuri de munca, un teren vast de creatie, o sursa a veniturilor pentru existenta cotidiana; pentru toata populatia inseamna, deopotriva, bani dati din buzunar pentru achitarea impozitelor şi taxelor şi obiective menite sa amelioreze conditiile de viata.
Din pacate, achizitiile publice sunt şi principalul mijloc de comitere a actelor de coruptie, un atentat la interesul public, la toate nivelurile, de la cel comunitar pana la cel national. Majoritatea cazurilor de urmarire penala (ca despre sentinte judecatoreşti, definitive şi irevocabile, ce sa mai spunem?) au ca punct de pornire achizitiile publice. Nu este, desigur, o noutate. Daca tratam aceasta tema in numarul de fata al publicatiei noastre, o facem pentru ca, intr-un anumit sens, actualitatea ne obliga.
Avem in vedere punerea in dezbatere publica a proiectului de lege referitor la achizitiile publice. Unele interventii, in special ale organizatiilor profesionale din diferite domenii, arata ca proiectul este marcat de vicii de fond. Unul dintre ele (pentru ca nu dispunem de spatiul necesar pentru a mentiona mai multe) priveşte discriminarea grava a capitalului autohton, adica tocmai nucleul resurselor financiare interne - cea mai importanta parghie de dezvoltare prin efort propriu. Conditiile puse pentru participarea la licitatii destinate unor mari lucrari de investitii (de pilda, prin nivelul foarte ridicat al cifrei de afaceri) bareaza drumul companiilor romaneşti nu numai mici şi mijlocii, ci şi al celor mari spre astfel de activitati deosebit de utile. O asemenea discriminare este de neacceptat. Nu ştim cum vor reactiona oficialitatile abilitate la criticile, observatiile şi propunerile specialiştilor. Speram ca le vor lua in considerare cu toata seriozitatea şi responsabilitatea. Ce ne-ar mai ramane daca ne vom pierde pana şi speranta ca lucrurile pot fi indreptate spre fagaşul normalitatii, al binelui public, incepand chiar cu domeniul care, prin definitie, trebuie sa slujeasca acestui bine?