NOUTATI TEHNICE LA TIB – 2007
Data: 16-30 noiembrie 2007
Progresele inregistrate de economia mondiala si efectele globalizarii contribuie in mod activ la cresterea cererilor de noi mijloace de productie. Se inregistreaza o puternica tendinta de a investi in noi masini si utilaje, menite sa inlocuiasca pe cele vechi si sa extinda capacitatile de productie. Targul Tehnic International Bucuresti – 2007 a oferit o imagine completa din punct de vedere al inovatiei tehnologice pentru industrie, firmele si-au prezentat tot ce au mai modern si mai perfectionat.
Semnalam in continuare cateva dintre exponatele care au prezentat un interes deosebit pentru specialisti si public.
• In premiera in Romania, doua camere de termoviziune in miniatura: un modul termal complet, cu o greutate de numai 100 g, ce se poate integra intr-o gama foarte larga de aplicatii, si o camera destinata cresterii sigurantei auto prin imbunatatirea vizibilitatii pe timp de noapte sau in conditii meteo dificile (ceata, fum, praf etc.); o camera de termoviziune ce poate sa vada scurgerile de gaze – produs unic in lume; o serie completa de produse destinate activitatii de mentenanta in domeniul electric si mecanic (firma Micronix Plus SRL – lider mondial in domeniul termografiei).
• Masina Emcomill E600, dezvoltata dupa un proiect bazat pe principiul costurilor minime, avand ca tinta o productie economica de inalta precizie. Este dotata cu o magazie de scule cu 20 de posturi (optional 30 de posturi), cu schimbare aleatoare a sculelor, avand puterea de actionare la axul principal de 13 kW si o turatie de 10000 rpm (optional 12000 rpm sau 15000 rpm) – Emco Group.
• Masina de debitat KASTOtwin A4 de nivel tehnic ridicat, de ultima generatie, cu avans automat al materialului, cu doua coloane si echipata cu: dispozitiv de control al abaterii benzii pentru cresterea preciziei debitarii, sistem minimal de ungere, ungere locala cu film de ulei pentru debitarea tevilor; dispozitiv hidraulic de fixare a semifabricatelor in pachet, asigurand economisirea materialelor feroase, reducerea de la doua schimburi la un schimb si consum de energie electrica extrem de redus (S.C. Maxim SRL).
• Masina laser Trulaser 5030, ingloband o serie de inovatii care permit cresterea productivitatii, a flexibilitatii si a calitatii pieselor realizate, in special in domeniul tablelor groase: prelucrarea tablelor pentru toata gama de grosimi cu un singur cap laser, adaptiv, eliminandu-se astfel seria de trei capete schimbabile; atingerea unor acceleratii mari la deplasarea capului laser; utilizarea tehnologiilor FastLine (optimizarea parametrilor procesului de taiere si reducerea substantiala a timpului de prelucrare) si PierceLine (optimizarea procesului de gaurire in functie de grosimea si tipul materialului) – firma Trumph.
• Linia principala de scule de frezat Xtra-tec, un produs high-tech; a integrat in productie cele mai noi rezultate din cercetare, cum ar fi placutele „bicolore“, care au tratamente diferite; scule cu tratament dublu, pe o suprafata cu oxid de aluminiu si cealalta suprafata acoperita cu titan, solutie care reduce foarte mult uzura uneltei in exploatare (firma Walter AG pentru Romania).
• Centrul de stantat CNC Strippit P1225 TK ce ofera cele mai noi tehnologii de precizie, flexibile si economice, pentru prelucrarea tablelor (grupul belgian LVD).
• In premiera mondiala, cel mai automatizat printer 3D Color – Zprinter450, care ofera: executie 3D precisa; rapiditate, de 5x – 10x mai rapide fata de alte sisteme; costuri de operare cele mai scazute din domeniu; respecta standardele pentru instalarea in birouri; automatizare ce simplifica operarea; model compact, printer si unitate de reciclare a pudrei intr-un singur sistem (firma PRO-4D Form SRL).