Istoria de linga noi

Publicarea, in valuri, a unor clasamente alcatuite pe domenii si criterii diverse, readuce in atentie locul si rolul inginerilor – de-a lungul istoriei moderne si contemporane a Romaniei – in exercitarea unor functii publice si in – ceea ce numim astazi – lumea afacerilor. Unul dintre Top-urile anului pe care il incheiem se intituleaza Cei mai importanti 1000 de oameni din bussines. Este extrem de interesant de constatat ca – sub aspectul profesiilor – nu economistii au ponderea cea mai mare (cum se putea banui, fara o cercetare adecvata), ci inginerii. Astfel, din cei 1000, circa 300 sunt... ingineri. Pentru comparatie, precizam ca sunt 280 de economisti.
Nu este nimic neobisnuit in aceste date, desi – daca ne referim la perioada antedecembrista – prezenta inginerilor in postura de manageri a fost superioara, dar, pentru o evaluare corecta a starilor de fapt, trebuie sa tinem seama de conditiile specifice respectivei perioade. Mai concludent este faptul ca marii industriasi ai perioadei inaugurate de Unirea Principatelor Romane (de fapt, inceputul epocii moderne si dezvoltarii semnificative a industriei) au fost preponderent ingineri. Poate ca numele cel mai emblematic – adica, cu o mai mare notorietate – este inginerul Nicolae Malaxa. Sigur, avem de-a face cu o personalitate complexa, contradictorie si, inevitabil, controversata, dar nimeni nu poate nega rolul sau esential in initierea si derularea unor proiecte de anvergura menite sa determine o mai puternica dezvoltare a industriei romanesti. Dar, in proportie covirsitoare, cei care in a doua jumatate a secolului al XIX-lea au absolvit scoli cu profil tehnic in strainatate, in special in Germania si Franta si, apoi, in tara au intrat in lumea afacerilor, in calitate de patroni, de actionari principali la firme care au insemnat mult pentru progresul Romaniei, inclusiv dupa Marea Unire. Dintre numele cele mai cunoscute retinem aici (fara pretentia unei enumerari exhaustive) pe cele ale lui Mihai Manoilescu, Grigore Filipescu, Constantin Olanescu, Petre Bejan. Este interesant ca unele dintre personalitatile mentionate au avut o activitate notabila si in sfera politica. Ajunsi la acest punct merita sa staruim asupra faptului ca nu mai putin de opt prim-ministri, incepind cu Unirea din 1859 si pina in 1991, au fost de profesie ingineri. De departe se detaseaza numele celor doi mari Bratieni, Ion C. Bratianu (de patru ori sef al Guvernului), Ionel I. C. Bratianu (de sapte ori in fruntea Guvernului), precum si cel al lui Vintila I. C. Bratianu (fost vicepresedinte al Societatii Politehnice). ?i Constantin (Dinu) Bratianu – si el de profesie inginer – membru al acestei familii celebre, sef al PNL si a carui viata s-a sfirsit in inchisoarea de la Sighet, a avut un rol important pe scena politica romaneasca. Alti premieri din breasla noastra au fost Alexandru G. Golescu, Petre S. Aurelian (inginer agronom), Constantin Coanda, Ion Gigurtu, Petre Roman.
Sigur, pentru conturarea unei imagini mai cuprinzatoare, trebuie abordate si nivelurile imediat urmatoare de functii de inalta demnitate publica, inclusiv la nivel de sef de stat – cazul Ion Iliescu – dar, pentru ceea ce ne-am propus pentru insemnarile de fata, consideram ca exemplele date sunt concludente pentru un proces care continua si astazi si – indraznim sa spunem – tinde a se amplifica. Explicatia este simpla si ea poate fi rezumata de o replica ce atinge genialitatea, a lui Ionel I. C. Bratianu. Întrebat, in Adunarea Deputatilor, ce ar putea sa aduca un inginer in politica, a raspuns, scurt si infipt: „Masura domnule, simtul masurii“. Daca incercam sa analizam acest raspuns, constatam lesne ca prin „simtul masurii“ se ingemaneaza rigoarea stiintifica, expertiza perfect verificabila (masurabila), un inalt grad de responsabilitate profesionala si sociala, calitati indispensabile nu numai in exercitarea de functii politice, ci si in activitatile manageriale din diverse domenii, incepind cu industria si constructiile si terminind cu sectoare umaniste din sfera serviciilor.
Este o sursa de mindrie justificata si, in acelasi timp, de un prilej de asumare a unui trecut pe care generatiile actuale si viitoare au datoria sa-l valorizeze (ca sa ne exprimam in tema) la scara industriala.