Cluj ITC Cluster, un nou pol de crestere concentrat pe cercetare, inovatie si servicii IT
Data: 16 - 30 noiembrie 2012
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a anuntat finalizarea procesului de constituire a Cluj ITC Cluster, noul pol de crestere concentrat pe cercetare, inovatie si servicii IT de la Cluj. Dupa cum am mai informat, acesta va ingloba firme IT dupa modelul Silicon Valley. Concentrat pe desfasurarea de activitati de cercetare, dezvoltare si inovare, Cluj ITC Cluster a fost legal constituit in luna octombrie 2012 si are in componenta 23 de companii cu experienta in servicii financiare, telecom, farmaceutica, manufactura, retail, sector public, social media si dispozitive mobile. Misiunea asumata de Cluj ITC Cluster are in vedere initierea, promovarea si sustinerea unor interese comune ale sectorului IT din Romania referitoare la relatia cu statul si cu mediul economic la nivel national si international, promovarea si sustinerea unor paradigme moderne in dezvoltarea afacerilor membrilor sai, precum si furnizarea de solutii si servicii informatice inovative care sa sustina dezvoltarea organizationala durabila si competitiva pentru mediul de afaceri national si institutiile statului, contribuind astfel la imbunatatirea calitatii vietii in Romania.
Cluj ITC Cluster urmareste sa exploateze resursele oferite de regiunea Cluj, unde activitatea desfasurata de firmele locale a pozitionat regiunea ca una dintre cele mai atractive destinatii romanesti pentru investitii in domeniul IT. Cluj-Napoca se afla intre primele trei orase din Romania ca venituri generate din IT si venituri aduse din export in acest sector in 2011. Pe termen lung, insa, scopul clusterului este sa depaseasca pozitionarea regionala pentru a deveni un centru national al business-ului de IT din Romania. Proximitatea unora dintre universitatile de top din tara (Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnica) constituie, de asemenea, un motor pentru atingerea unor ritmuri accelerate de dezvoltare. Implicarea institutiilor educationale in programe internationale de cercetare, precum si dezvoltarea de parteneriate cu alte universitati ofera actorilor din mediul de afaceri acces la o plaja larga si inalt calificata de forta de munca.
In centrul programului de dezvoltare a clusterului se afla dezvoltarea Cluj Innovation City, un complex modern destinat companiilor din zona IT si de inalta tehnologie, care va aduce impreuna atat activitatea de business, cat si pe cea de cercetare, oferind toate conditiile necesare firmelor care activeaza in acest domeniu. Pentru a oferi o perspectiva strategica si a asigura o sustinere ferma a eforturilor de promovare a acestei noi initiative economice, Cluj ITC Cluster a infiintat Consiliul Strategic, structura neexecutiva si cu caracter consultativ. Membrii acestui consiliu sunt personalitati din mediul politic si economic, a caror experienta si activitate pot ajuta la stabilirea directiei strategice a clusterului si promovarea intereselor acestuia. In perioada urmatoare vor fi invitati sa intre in acest Consiliu Strategic si o serie de membri ai managementului unor mari companii si fonduri de investitii in domeniul IT din strainatate.
Prima intalnire a Consiliului Strategic al Cluj ITC Cluster a avut loc la 14 noiembrie, la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti. Evenimentul a marcat atat lansarea oficiala a Cluj ITC Cluster, cat si deschiderea dialogului cu membrii Consiliul Strategic si inceperea implementarii strategiei de dezvoltare a clusterului.
MECMA informeaza ca, in perioada urmatoare, va fi finalizata si constituirea Consiliului Strategic al Transylvania Aerospace Center, clusterul axat pe aeronautica, aerospatial, mecatronica si materiale speciale.
Alte articole

