Nanotehnologia, intre promisiuni si riscuri

Convorbire cu acad. Dan Dascalu

Academicianul Dan Dascalu a avut si are o contributie esentiala la dezvoltarea in tara noastra a microtehnologiilor: a fondat si condus Centrul de Microtehnologie (1991) si Institutul de Microtehnologie (1993, prima unitate de acest fel din Europa Centrala si de Est), devenit in 1996, institut national, clasat in 1997 de studiul Coopers & Lybrand printre primele trei institute de cercetare din tara. De asemenea, a fondat o asociatie de profil. Ca presedinte al Conferintei internationale de semiconductori (din 1997) a reorientat aceasta manifestare spre micro si nanotehnologii, obtinand si sprijinul Comisiei Europene in acest sens.

Elena Solunca Moise: Considerata o adevarata revolutie, nanotehnologia se dezvolta intr-un ritm aproape uluitor si parca nu are limite.
Dan Dascalu: Asa este. Trebuie spus, insa, ca a aparut o anumita modificare de paradigma. Nanotehnologia pare a avea utilizari nelimitate, dar promisiunile nu se vor implini daca cercetarea nu este focalizata pe cele mai importante aplicatii. In aceasta ordine de idei, nanotehnologia este doar una dintre tehnologiile care vor schimba lumea. In ultimii ani, se vorbeste despre tehnologii generice esentiale, intre care se gaseste si nanotehnologia. Ele au un loc foarte important in noul program de cercetare si inovare al UE, „Orizont 2020“. Fiecare dintre aceste tehnologii are o intreaga paleta de aplicatii, nu este legata de un singur domeniu de utilizare.

E.S.M.: Care sunt aceste tehnologii?
D.D.: Micro si nanoelectronica, fotonica, nanotehnologia, materialele avansate, biotehnologiile si tehnologiile avansate de productie. Desi in faze diferite de dezvoltare, ele au o serie de elemente comune. Necesita investitii mari in cunoastere si fonduri importante pentru aplicare. Adesea, aceste tehnologii sunt utilizate in paralel in aceeasi industrie. De pilda, un automobil modern poate beneficia de nanotehnologii, fotonica, materiale avansate.

E.S.M.: Sa revenim la nanotehnologii. Spuneati ca dezvoltarea lor e conditionata de aplicare.
D.D.: Asta este o problema acuta pentru Europa, deoarece cercetatorii europeni sunt competitivi in plan stiintific, dar valorificarea cunostintelor (prin inovare) in mediul economic se face mai greu. Pana nu demult, se mergea pe ideea unei „diviziuni a muncii“ la scara planetara, in sensul ca exista tari dezvoltate unde se face cercetarea stiintifica si se creeaza noile tehnologii, iar altele (cu forta de munca ieftina) asigura productia. Aceasta mentalitate tinde sa dispara, pentru ca a devenit clar faptul ca cercetarea urmeaza productia. Nu numai ca exista tari „emergente“ care investesc in cercetare pentru a sprijini productia, ci si mari companii care creeaza centre de cercetare in aceste tari, pentru a dezvolta noi produse si tehnologii.

E.S.M.: Care este situatia la noi in tara?
D.D.: In urma cu cateva decenii, legatura intre cercetare si productie era destul de stransa. Cat de putin eficient era sistemul, ca ramasesem in urma din punct de vedere tehnologic, in principal din cauza izolarii - lucrurile acestea sunt cunoscute. Dupa 1990, industria autohtona, necompetitiva intr-un mediu concurential, a regresat puternic, uneori pana la disparitie. O lunga perioada, cercetarea a fost finantata „in virtutea inertiei“, fara sa se mai vorbeasca de aplicare, iar ulterior a fost greu sa mai gasesti firme care sa aplice. De altfel, acest gol intre cercetare si inovare se intalneste in mai multe tari. Europa, ramasa in urma in planul competitivitatii economice, cauta sa recupereze terenul pierdut.

E.S.M.: Desi nanotehnologiile au intrat in viata noasta cotidiana, cei mai multi dintre noi se complac in situatia de consumatori. Aici, presa ar putea fi ceva mai activa.
D.D.: Presa si celelalte mijloace de comunicare in masa sunt importante in obtinerea unei perceptii, precum si in orientarea tineretului spre un domeniu sau altul. E bine sa stii cat mai multe despre un produs high-tech pentru ca asta inseamna ca iti satisfaci un interes si ca il poti folosi mai bine. Si mai bine pentru viitorul tinerilor nostri ar fi sa fie implicati in dezvoltarea de produse high-tech, contribuind la prosperitatea tarii si asigurandu-si bunastarea personala.

E.S.M.: Revenim iar la nanotehnologie, ce anume ar putea sa-i limiteze dezvoltarea?
D.D.: Materia este formata din atomi si acestia sunt uneori grupati in molecule, insa structurarea unui ansamblu de atomi la scara nano (supramoleculara) ofera, practic, posibilitati nelimitate. Aici este, insa, si „slabiciunea“ domeniului, pentru ca fiecare poate cerceta practic ceea ce vrea, dar potentialul nanotehnologiilor nu se valorifica pe deplin fara concentrarea eforturilor pentru aplicarea cercetarii.

E.S.M.: De pilda?
D.D.: In medicina, in lupta impotriva cancerului. Exista deja medicamente si terapii care folosesc nanotehnologia, dar dezvoltarea acestora necesita o concentrare de resurse umane si financiare pe o durata foarte lunga de timp. Pe un plan mai general, nu ne putem astepta la rezultate deosebite in conditiile faramitarii generate de finantarea cercetarii la nivel national, in Europa. Aceasta faramitare este cu atat mai vizibila la noi in tara. In prezent, exista si dotari foarte bune si cercetatori valorosi, dar lipseste directia, coerenta, concentrarea pe o directie. Din acest punct de vedere, exista o situatie singulara - proiectul ELI de la Magurele (laserul de mare putere), care pune Romania pe harta mondiala a cercetarii.

E.S.M.: S-a vorbit despre un plan de dezvoltare in acest domeniu.
D.D.: Dupa ce am sarbatorit zece ani de cercetare in nanotehnologie - eveniment care a fost si un semnal pentru dezvoltari viitoare - s-a finantat un studiu prospectiv si s-a ajuns la anumite concluzii importante. Nu s-a facut, insa, pasul necesar pana la elaborarea unei strategii in domeniul nanotehnologiei, in particular la o finantare cu prioritate a unor subdomenii.

E.S.M.: Cat vom mai astepta?
D.D.: Exista o perspectiva, odata cu trecerea la elaborarea noului Plan National de Cercetare, Dezvoltare si Inovare, care va merge in paralel cu cel european, denumit „Orizont 2020“. Sa speram ca se va tine cont si de studiul de mai sus. Ca membra a UE, Romania va trebui sa tina seama si de asa-numita „smart specialisation“ (specializare „isteata“, cu sensul de productiva, benefica).

E.S.M.: In ce consta?
D.D.: Vedeti, nu in toate tarile se pot face de toate, in particular in cele din estul Europei. Nu se poate face nanotehnologie oricand si oriunde, numai pentru ca este „la moda“. Trebuie sa existe o specializare atat la nivelul unei tari, cat si la nivel regional, in functie de experienta si resursele in cercetare, dar si de existenta unei industrii care sa aplice aceasta cercetare.

E.S.M.: In ce s-ar putea specializa Romania?
D.D.: Studiul dedicat nanotehnologiei a aratat potentialul pe care il avem pentru nanoelectronica, fotonica, nanobiotehnologie s.a.

E.S.M.: Care este viitorul nanotehnologiei?
D.D.: Intr-un anumit sens, nanotehnologia merge spre disparitie, in sensul ca se va vorbi tot mai putin despre ea. Nanotehnologia, parte dintr-un complex de tehnologii esentiale, va fi utilizata atat de des, prezenta ei va deveni atat de naturala, incat existenta ei va fi subinteleasa.

E.S.M.: Pana atunci, se poate vorbi despre „efecte secundare“ sau potentiale riscuri. O problema discutata este impactul asupra corpului uman.
D.D.: De un sfert de secol, nanoparticulele sunt folosite in produsele cosmetice, dar nimeni nu cunoaste efectul de durata asupra organismului uman. Aceste nanoparticule pot ramane la nivelul epidermei sau se pot infiltra la nivelul organelor, cu un potential risc. Un alt exemplu este legat de vopsele, care contin si ele numeroase nanoparticule. Studiul efectelor asupra mediului si organismului este extrem de costisitor, iar fabricantii nu prea vor sa se discute despre aceste efecte. Pe de alta parte, un produs poate fi sigur in functionare, dar are o viata limitata si poate deveni periculos dupa ce este dezmembrat. Aparent, este o problema fara de sfarsit. Parlamentul European a ajuns pana acolo incat a cerut ca fiecare produs care are legatura cu nanotehnologiile sa fie inscriptionat, pentru avertizarea consumatorilor.

E.S.M.: Alte riscuri?
D.D.: Riscul pe care nanotehnologiile (si, in principal, nanoparticulele) il prezinta pentru sanatate si pentru mediu reprezinta un obstacol serios in calea dezvoltarii acestora. Lucrurile se prezinta, insa, extrem de diferentiat: produsele fabricate prin tehnologia nanoelectronica nu reprezinta un pericol pentru sanatatea omului, in timp ce pericolele pot aparea din industrii traditionale (a se vedea mai sus fabricarea vopselelor). In esenta, problema nu este numai a nanotehnologiei, ci, in general, a noilor tehnologii, care nu pot fi excluse, pentru ca fara ele nu poti fi competitiv.

E.S.M.: Sunt motive de optimism?
D.D.: La nivel global, un motiv de optimism rezulta din constatarea ca marile provocari au determinat o schimbare de atitudine. Problematica dezvoltarii durabile nu poate ignora nanotehnologiile. Uneori, schimbarile sunt dramatice: accidentul care a avut loc in 2011 in Japonia (intr-o centrala nucleara cu tehnologie Siemens) a facut ca Germania sa renunte in perspectiva la utilizarea energiei nucleare, redirectionand eforturile spre alte surse de energie; aceasta va determina si o crestere a efortului in nanotehnologie.