Sesiune stiintifica la Academia Romana

Un sfert de veac de la distrugerea Manastirii Vacaresti

Aula Academiei Romane a gazduit, recent, o remarcabila sesiune stiintifica dedicata Manastirii Vacaresti, de la a carei distrugere s-a scurs deja un sfert de veac. Evenimentul s-a bucurat de participarea unor importante personalitati, dintre care amintim: academicienii Ionel Haiduc (presedintele Academiei Romane), Dan Berindei (presedintele Sectiei de stiinte istorice si arheologice a Academiei Romane), Dinu C. Giurescu si Razvan Theodorescu, profesorii Panait I. Panait, Sorin Vasilescu, Dan Mohanu si Radu Ciuceanu (presedintele Institutului National pentru Studiul Totalitarismului), arh. Gheorghe Leahu, dr. ing. Ion Basgan (vicepresedinte al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania). Au fost prezenti inalti prelati ai bisericilor Ortodoxa si Romano-Catolica, istorici, arhitecti, ingineri, scriitori si jurnalisti.
Vorbitorii au evidentiat locul ocupat de Manastirea Vacaresti in cultura romaneasca veche si, mai ales, destinul sinuos al acesteia, incheiat cu distrugerea sa completa, adevarat asasinat cultural ale carui motivatii nu au fost nici pana astazi pe deplin elucidate.
Constructia manastirii a fost inceputa, in anul 1716, de catre primul domnitor „fanariot“ al Tarii Romanesti, Nicolae Mavrocordat, un rafinat om de cultura profund credincios. Acesta isi propusese sa ridice un lacas monastic grandios, care sa indeplineasca si functia de curte domneasca, un ansamblu reprezentativ pentru gusturile si cultura ctitorului. Lucrarile au fost insa intrerupte in acelasi an, din cauza faptului ca domnul fusese luat prizonier de austrieci, si reluate de abia in 1719, odata cu reintoarcerea sa pe tronul Valahiei.
Prima faza a constructiei poate fi considerata incheiata la 24 septembrie 1724, cand a fost sfintita biserica manastirii, cu hramul Sfanta Troita, o capodopera a artei brancovenesti tarzii, care era in plus si cea mai incapatoare biserica din tara.
Dupa moartea lui Nicolae Mavrocordat, in 1730, lucrarile au fost reluate de fiul si succesorul acestuia, Constantin Mavrocordat. In vremea sa (1736) a fost ridicat superbul paraclis pe latura de rasarit si un ansamblu de cladiri care au format o noua incinta, situata la apus de prima.
Astfel a aparut cea mai mare manastire din sud-estul Europei! In perioada sa de maxima inflorire, aceast monument de arhitectura, inginerie si arta ocupa o suprafata de 18.000 mp, cu constructii grupate in doua curti (incinte) si avand in centru o biserica ale carei fresce insumau circa 2500 mp. Pridvorul de dimensiuni ample se remarca printr-o prezentare a Apocalipsei lui Ioan unica in arta noastra bisericeasca, iar amvonul, printr-o imagine a Ierusalimului, probabil contemporana. Ancadramentele si coloanele din piatra erau adevarate bijuterii sculpturale, si se cuvine sa amintim printre ele si blazonul Mavrocordatilor, care ingemana stemele Tarii Romanesti si Moldovei.
Din pacate, la jumatatea secolului XIX a inceput declinul. In 1848, armata rusa de ocupatiei transforma lacasul in loc de detentie pentru revolutionari, functie care se permanentizeaza incepand cu anul 1864. Manastirea Vacaresti devine astfel un penitenciar pentru detinuti VIP, in care ajung, printre altii, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Corneliu Zelea-Codreanu, ca si unul dintre vorbitori, prof. dr. Radu Ciuceanu.
In 1973, inchisoarea este dezafectata si se intocmeste un plan de restaurare a manastirii, in baza caruia, pana la inceputul anului 1977, sunt aproape integral refacute Casa Domneasca, Galeria, Paraclisul si Staretia. Insa dupa cutremurul din acelasi an, situatia se schimba radical si, cum incercarile de a muta acolo sediul Patriarhiei esueaza, din cauza opozitiei „mute“ a patriarhilor Iustin Moisescu si Teoctist, se ia hotararea demolarii manastirii!
Vreme de 7 ani, lucrurile treneaza oarecum, ceea ce da unele sperante celor care se implicasera in salvarea monumentului. Insa, in numai doi ani, 1984 - 1986, in ciuda opozitiei unei pleiade de intelectuali de mare valoare (Henriette Delavrancea-Gibory, Dinu C. Giurescu, Razvan Theodorescu, Mihai Sora, Radu Voinea, Dan Nasta, Constantin Noica, Zoe Dumitrescu-Busulenga s.a.), a zecilor de memorii si de planuri alternative, a luarilor de pozitie din mass-media occidentala, manastirea „dispare“ treptat, lovita cu bile de otel, cu lamele buldozerelor sau grav avariata in timpul scenelor de lupta regizate de Sergiu Nicolaescu pentru filmul „Noi, cei din linia intai“(!!). In conditii deosebit de grele, cativa dintre cei aflati in miezul evenimentelor incearca sa salveze ce mai putea fi salvat, dar rezultatele sunt modeste: doar cateva elemente din piatra si aproape 140 mp de fresca scapa de furia vandalilor comunisti, fiind duse la Mogosoaia, unde unele aveau sa se piarda si/sau sa se deterioreze in anii de dupa Revolutia din Decembrie! La 15 decembrie 1986, ctitoria Cantacuzinilor inceta sa mai existe fizic, fiind deja transformata in circa 52 de tone de moloz, care au ajuns in gropile de gunoi ale Bucurestiului...
Insa continua sa existe in memoria noastra, iar rolul unor manifestari ca aceasta, organizata cu pricepere si cu mult suflet de dna Anca Beatrice Todireanu de la Muzeul Municipiului Bucuresti, este sa pastreze vie amintirea ei, cu speranta ca, odata, Manastirea Vacaresti va putea fi reconstruita.