Jurnal de bord - Performanta profesionala
Data: 16 – 30 noiembrie 2016 2016
Suntem convinşi că nu adoptăm o poziţie pro domo dacă afirmăm că, dintre toate profesiile existente, ingineria atinge cotele cele mai înalte în materie de cuantificare a rezultatelor. Din această perspectivă, atrag cu deosebire atenţia politicile de resurse umane ale firmelor, astfel încât, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, la angajări şi la promovări, contează cel mai mult rezultatele, respectiv performanţele profesionale necesar şi posibil de exprimat într-o măsură tot mai mare în cifre. Faptul a devenit evident la recentele târguri de job-uri în care cotele de performanţă profesională, identificate ca atare, prin metode riguros ştiinţifice, au contat cel mai mult.
Evident, pe prim-plan s-au situat performanţele tehnice, adică domeniul predilect de exercitare a tuturor specializărilor din sfera foarte cuprinzătoare a ingineriei. Dacă putem, însă, vorbi despre o „surpriză", atunci se impune a constata că performanţa individuală a fost determinată nu numai de nivelul de pregătire, de potenţialul creativ, de motivaţie, ci şi de comportament, totul raportat şi la performanţa de grup. Dar, „surprizele" nu s-au oprit aici. S-a pus accentul şi pe performanţa economică, pe performanţa de mediu, pe performanţa managerială, astfel încât s-a conturat o imagine inter şi multidisciplinară a ceea ce reprezintă, într-o viziune modernă, adaptată timpului nostru, performanţa inginerească.
Nu avem posibilitatea de a intra în detalii, dar asemenea cerinţe cum sunt atingerea unor cote cât mai înalte de eficienţă, de eficacitate, de competitivitate, în strânsă legătură cu specificul domeniului de activitate, sunt nemijlocit legate de o pregătire adecvată în domeniul manageriatului. Este vorba despre stabilirea şi promovarea unui sistem de valori bazat tocmai pe indicatori de performanţă individuală şi de echipă.
Bineînţeles, elementul principal îl constituie nivelul de pregătire. Astfel, se impune să abordăm şi unele aspecte esenţiale ale procesului educaţional. Este foarte bine că în prezent se pune un accent mai mare pe învăţământul profesional şi tehnic în aşa fel încât aspiranţii la titlul de inginer să intre în învăţământul superior tehnic cu un bagaj de cunoştinţe şi de experienţă adecvat cerinţelor actuale şi de perspectivă. În acelaşi timp, conform demersurilor îndreptate spre realizarea proiectului „România Educată", sunt regândiţi parametrii programelor de instruire, inclusiv în învăţământul superior tehnic, în consonanţă cu cerinţele pieţei muncii.
Abordând această temă, nu putem face abstracţie de numeroase studii date publicităţii în ultimul timp referitoare la clasificarea instituţiilor de învăţământ tehnic superior (pe ansamblul spaţiului universitar românesc, publicăm, tot în această pagină, o informaţie de larg interes), precum şi la statisticile care pun în evidenţă necesitatea imperioasă de a se opera cu criterii valide şi a se desprinde concluzii de ordin practic menite să ridice nivelul calitativ de pregătire a viitorilor specialişti. Tocmai pentru că este vorba despre performanţe, o importanţă deosebită prezintă îmbunătăţirea radicală a pregătirii doctorale şi postdoctorale, inclusiv în domeniul tehnic.
În condiţiile actuale, nu este dificil de constatat că, în ansamblul exigenţelor care vizează performanţele profesionale, un loc tot mai important îl ocupă componenta de ordin etic. Corectitudinea profesională (care implică toate elementele evocate până acum) se cere întregită de tot ceea ce dă valoare relaţiilor interumane, dezirabile doar în măsura în care scopurile propuse au o încărcătură morală corespunzătoare. Şi dacă ar fi să se sintetizeze într-un singur cuvânt toate aceste principii şi criterii, atunci cel mai potrivit ar fi meritocraţia. Aceasta dacă dorim să nu luăm în considerare aparenţele, ci esenţele.