Scurta privire asupra mineritului romanesc
Data: 16 – 30 noiembrie 2016 2016
Exploatarea substanţelor minerale utile solide pe teritoriul României
Zăcămintele de substanţe minerale utile din ţara noastră sunt numeroase și prezintă o mare diversitate de sorturi, reprezentate prin: combustibili minerali de toate categoriile, minereuri de metale preţioase, minereuri feroase și neferoase, minereuri cu conţinuturi de metale rare și radioactive, minereuri nemetalifere, sare şi roci utile de toate provenienţele şi categoriile, aşa cum se poate vedea în Fig. 1.
Condițiile de zăcământ din România sunt, în general, grele și foarte grele, exemplificate prin: tectonică complicată, rezerve mici, strate și filoane subțiri, conținuturi utile reduse, adâncime mare de exploatare, condiții hidrogeologice dificile etc. Majoritatea zăcămintelor de substanțe minerale utile din România sunt de dimensiuni mici sau cel mult medii. În astfel de zăcăminte nu s-au putut organiza și dezvolta decât exploatări miniere de mică anvergură, dar cu o influență puternică și ușor sesizabilă asupra factorilor de mediu.
Astăzi, România mai dispune de peste 15 miliarde tone de rezerve geologice totale de diverse substanțe minerale utile, ceea ce reprezintă o avuție potențială minieră de ordinul a câteva sute de miliarde de dolari dată de valoarea produselor miniere utilizabile după extragerea și prelucrarea acestora cu tehnologiile actuale.
În România, din cele câteva sute de zăcăminte de minereuri nemetalifere, sunt extrase aproape 40 sorturi de minerale cu utilizare îndeosebi în producția de ciment, sticlă, porțelan, ceramică fină, ceramică sanitară, faianță, diferite produse refractare, emailuri, vopsele etc. O parte relativ importantă în cadrul mineralelor nemetalifere o dețin rocile carbonatice, calcarele și dolomitele - destinate în principal pentru fabricile de ciment. În ţara noastră este bine dezvoltată exploatarea atât pe cale uscată, cât și umedă a zăcămintelor de sare, producția obținută fiind dirijată în majoritate spre industria chimică, consumul casnic, întreținerea căilor rutiere pe timp de iarnă etc.
În Tabelul nr. 1 sunt prezentate producţiile obţinute la diverse substanţe minerale şi roci utile în perioada 2010 - 2015. Aceste producţii sunt mult diminuate faţă de ceea ce realiza industria extractivă din România înainte de 1990 și subliniem faptul că au dispărut din statisticile noastre producțiile de minereu de fier și mangan, bauxită, mineruri cu conținut de plumb, zinc, sulf etc.
Dacă facem o caracterizare generală a modului de lucru folosit în mineritul românesc la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea trebuie să remarcăm următoarele aspecte:
♦ Metodele de exploatare și tehnologiile de lucru utilizate în subteran și cariere, precum și cele de preparare, au fost la nivelul celor folosite pe plan european și mondial;
♦ Utilajele și echipamentele întrebuințate pentru extragere și transport au fost în marea lor majoritate realizate în România, iar unele dintre ele au fost fabricate în cooperare cu firme europene de renume;
♦ Din cauza condițiilor dificile întâlnite în minele românești, performanțele tehnice și economice ale tehnologiilor folosite au fost mai scăzute decât cele obținute pe plan mondial de țările cu minerit avansat;
♦ Resursele financiare pentru investiții în ultimele două decenii și jumătate nu au fost suficiente și nu au permis derularea unor programe concrete de retehnologizare și modernizare a minelor și carierelor din țară;
♦ Deși România este a noua țară ca suprafață din Uniunea Europeană și deține resurse minerale semnificative, comparativ cu alte țări din regiune, atragerea de capital privat autohton și străin și promovarea de proiecte de investiții de retehnologizare și modernizare în domeniul minier nu s-au ridicat la nivelul oportunităților existente;
♦ În decursul perioadelor anterioare, până la începutul secolului XXI, au fost exploatate preponderent rezervele de substanțe minerale mai bogate și mai ușor accesibile, rămânând a fi exploatate în continuare rezervele mai sărace, cu volume mari, necesitând pentru exploatare și prelucrare tehnologii performante.
Evoluţii şi involuţii
În perioada 1990 - 2015, în mineritul românesc s-au petrecut o serie de evenimente importante demne de semnalat într-o analiză sintetică a sectorului, și anume:
♦ Unitățile miniere din România au fost organizate în centrale industriale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale care au avut perioade de activitate mai lungi sau mai scurte în funcție de etapele de restructurare și reorganizare pe care le-a parcurs atât mineritul, cât și economia națională în ansamblu;
♦ Restructurarea organizatorică și managerială a unităților miniere, prin desprinderea din cadrul lor a unor activități complementare și chiar de bază și organizarea acestora în societăți comerciale distincte;
♦ Separarea metalurgiei neferoase de extracția și prepararea minieră a reprezentat un factor important al declinului accelerat, care a dus până la urmă la dispariția ambelor ramuri industriale;
♦ Reducerea drastică a producțiilor realizate și a investițiilor în domeniul minier. Au fost închise toate minele și carierele de minereuri, mai puțin cinci unități care funcționează și astăzi, iar din punct de vedere al cărbunelui trebuie să arătăm că au fost închise toate minele subterane de lignit și cărbune brun de pe cuprinsul țării. Cât privește cărbunele superior din Valea Jiului, trebuie arătat că, din cele 14 mine care funcționau înainte de 1990, astăzi au mai rămas patru mine active, și acestea cu o producție mult diminuată;
♦ Restructurarea personalului din cadrul unităților miniere și în special reducerea masivă a acestuia; ca urmare, am asistat la decapitalizarea din punct de vedere uman a sectorului minier din România;
♦ Restructurarea tehnologică și a producțiilor la unitățile miniere care au exploatat zăcăminte de lignit, huilă, cupru și metale prețioase.
Decizii dramatice: închiderea de unităţi miniere şi de preparare
În perioada postdecembristă s-a declanşat şi s-a amplificat procesul de diminuare a activităţii în industria minieră, reflectat în special prin închiderea a 556 de unități miniere și de preparare cu iazurile de decantare și haldele de steril de mare volum aferente de pe tot cuprinsul țării. Obiectivele miniere aprobate pentru închidere cuprind:
● 78 iazuri de decantare, cu un volum de 341 milioane m3, deșeuri miniere, amplasate pe o suprafață însumată de 1770 ha;
● 675 halde de steril cu un volum de 3100 milioane m3, deșeuri miniere, amplasate pe o suprafață însumată de cca. 9300 ha;
● 2500 lucrări miniere de legătură cu suprafața, constând din galerii de coastă, puțuri, plane înclinate și suitori, care însumează mii de metri liniari;
♦ Reducerea drastică a unităților de cercetare-proiectare, care a mers până la desființarea totală a unor institute;
♦ Reducerea până la dispariție a activităților de construcții-montaj în domeniul minier;
♦ Creșterea substanțială a numărului de șomeri la nivel național ca efect al închiderii minelor, uzinelor de preparare, unităților de cercetare-proiectare din minerit etc.;
♦ Reducerea masivă a activității industriei construcției de mașini pentru minerit;
♦ Reducerea activităților de pregătire a forței de muncă pentru minerit și a specialiștilor prin diminuarea drastică a cifrelor de școlarizare în învățământul profesional, mediu şi superior de specialitate;
♦ Reducerea până la dispariție a activităților de prospecțiune și cercetare a zăcămintelor și în scopul promovării resurselor de substanțe minerale utile pentru exploatare și valorificare;
♦ Aprobarea, prin OUG nr. 190/2000, a exportului concentratelor miniere, obţinute în urma subvenţionării activităţilor de exploatare de către stat, în condiţiile în care în ţară existau capacităţi de prelucrare a acestor metale, iar statul şi-ar fi recuperat o parte din subvenţia acordată (uzinele metalurgice de neferoase de la Zlatna şi Baia Mare).
Finanţare insuficientă, soluţii manageriale eronate
♦ Începând cu anul 2000, BNR a sistat cumpărarea aurului de la agenţii autohtoni, rezultat din prelucrarea concentratelor miniere. Acest lucru a dus încet și sigur la închiderea tuturor minelor auro-argentifere de pe teritoriul României;
♦ Începând cu 1994 nu s-a mai putut valorifica producţia de pirită extrasă, destinată producerii de acid sulfuric, îngrăşăminte etc., de către fostele Combinate Chimice Baia Mare, Năvodari, Valea Călugărească, Turnu Măgurele, ca urmare a restructurării industriei chimice;
♦ Sistarea activităţilor miniere pentru minele şi carierele metalifere din România în perioada în care preţurile materiilor prime creşteau vertiginos pe plan internaţional a produs importante pagube economiei şi vieţii sociale naţionale;
♦ Odată cu încetarea activităților miniere de producție, a început și declinul celorlalte activități industriale, iar zonele miniere, în special cele mono-industriale, au rămas fără nicio activitate și fără niciun fel de perspective. Toate măsurile de protecție socială aplicate nu au reușit să atenueze impactul social creat de închiderea minelor. Nu s-a reușit să se creeze alternative economice în niciuna dintre localităţile în care s-au închis unităţile miniere.
Cele de mai sus reprezintă doar câteva dintre realitățile mineritului românesc trăite în ultimii 25 de ani, în baza cărora pot fi făcute câteva consideraţii.
În două decenii și jumătate (1990 - 2015) s-au produs transformări majore în mineritul românesc prin reorganizări, restructurări, concesionări și mai ales prin închideri de mine și uzine de preparare, cu efecte negative majore asupra economiei şi vieţii sociale a întregii ţări.
Nevoia de strategii şi politici eficiente
Regretabil este faptul că nu s-a făcut, până acum, o analiză a rezultatelor măsurilor politice și economice adoptate în această perioadă, cu scopul stabilirii direcțiilor necesare de urmat pentru ieșirea din depresiune și chiar pentru revenirea şi dezvoltarea mineritului. Este timpul ca, prin politici și strategii tehnice și financiare, să fie stabilite măsurile corective necesare, pe termen mediu și lung. Lipsa, în continuare, a investiţiilor în sectoarele minier, energetic și metalurgic va conduce în viitor la importuri suplimentare de resurse în toate aceste domenii, iar acest lucru se va face cu cheltuieli şi costuri ridicate.
Societăţile comerciale, atâtea câte sunt, rezultate din restructurarea de fond a sectorului minier, nu au avut şi nici nu au resursele financiare necesare pentru dezvoltare și modernizare, iar creditele se obţin la costuri ridicate. Ca urmare, unităţile care mai activează în domeniul mineritului nu sunt capabile să se dezvolte, să se modernizeze sau să realizeze instalațiile de protecție a mediului necesare şi cerute de legislația europeană şi națională.
Deoarece România este membră a UE, angajamentele luate pentru fiecare etapă de restructurare a mineritului trebuiau pregătite cu profesionalism și exigență maximă, pentru a fi în interesul național, dar și cu suficientă înțelegere pentru realizarea obiectivelor comune ale UE. Angajamentele asumate de ţara noastră până în prezent, în domeniul mineritului și al industriei în ansamblu, au afectat negativ economia și bunăstarea generală. Ca urmare, pregătirea negocierilor viitoare trebuie să reprezinte o prioritate a Guvernului și să fie realizată de cei mai buni specialiști pe care îi avem. O pregătire corespunzătoare înseamnă, în primul rând, cunoașterea situației reale a mineritului actual și a posibilităților sale de dezvoltare pe baza zăcămintelor de care dispunem.
În prea multe situații, în ultimii 25 de ani, mineritul românesc a fost condus de oameni care nu au avut prea multă legătură cu acest domeniu de activitate. Au ajuns în fruntea întreprinderilor miniere și în Consiliile de administrație oameni necalificați în domeniu, care nu au putut să ia cele mai bune decizii în folosul unităților de unde își primeau salarii și indemnizații substanțiale. Revigorarea industriei și economiei, în ansamblu, trebuie să fie o prioritate a Guvernului, pentru că au fost puternic afectate de măsurile politice și economice luate destul de haotic.
Resursele de substanțe minerale solide ale țării sunt încă multe și suficiente, constituindu-se ca o garanție pentru viitor, pe termen mediu și lung, dacă le vom folosi rațional și cu măsură, în interes național. Trebuie dusă o politică de mărire a duratei de exploatare și de epuizare a rezervelor, pentru că nimeni nu poate prevedea ce se va întâmpla în viitor. În mod sigur, înlocuirea acestora cu alte produse, în activitățile economice și în viața de zi cu zi, se va face greu, cu eforturi foarte mari, și poate unele dintre ele vor fi foarte scumpe.
Locul şi rolul economiei româneşti în „concertul" comunitar
România se situează printre puținele țări din UE care poate să-și asigure din interior majoritatea resurselor necesare de materii prime minerale pe termen mediu și lung, în condițiile aplicării unor politici și strategii naționale corecte, realizate de specialiști români. Depindem de exterior, din prea multe puncte de vedere, în urma măsurilor politice și economice luate în ultimii 25 de ani și ca urmare nu trebuie să mai acceptăm să depindem, și din punct de vedere al materiilor prime minerale, de companii și state străine având în vedere posibilitățile interne de care dispunem și conjunctura economică internațională.
S-a dovedit că directivele primite de la organismele internaţionale nu au fost totdeauna cele mai bune, lucru reflectat de situația în care a ajuns industria minieră, sistemul bancar și economia în ansamblu din România. Trebuie să recunoaștem acest lucru și să devenim mai prudenți în viitor.
Prin implementarea în mineritul românesc a Strategiei industriei miniere pentru perioada 2004 - 2010, aprobată prin HG 615/2004, s-au realizat în principal măsurile de restructurare a capacităţilor de producţie, eliminarea subvenţiei şi închiderea minelor neviabile. Mai puţin s-au realizat prevederile reconversiei forţei de muncă disponibilizate din minerit şi de reconstrucţie economică a fostelor regiuni miniere. De asemenea, în prea mică măsură s-au îndeplinit prevederile de refacere a mediului afectat de exploatările miniere.
Noua Strategie minieră la care se lucrează în prezent trebuie să aibă în vedere realitățile economico-sociale și necesitățile obiective ale țării. Ea nu trebuie să fie bazată numai pe probleme tehnice, economice și comerciale, ci va trebui să aibă în vedere și problemele sociale, care sunt multe la nivelul țării și deloc ușoare. Mineritul trebuie să fie un factor de primă mărime în susținerea creșterii economice și a bunei stări generale a țării. Mineritul reprezintă un sector-cheie pentru relansarea economiei. Exploatarea resurselor trebuie să contribuie la dezvoltarea țării și să genereze beneficii pentru întreaga societate. Ca urmare, statul nu trebuie să înstrăineze resursele naturale, ci trebuie să atragă participanți străini la exploatarea lor. De asemenea, trebuie hotărât ca întregul lanț tehnologic să fie realizat în România și să exportăm, dacă este cazul, produsul finit, respectiv lingoul de metal în cel mai defavorabil caz. Un calcul simplu ne arată că realizarea întregului lanț tehnologic în țară, de la extragerea minereului până la realizarea produsului finit din metalul obținut, asigură un venit total de aproximativ trei ori mai mare, față de varianta în care se face exportul concentratului pentru a fi prelucrat în străinătate.
Suntem conștienți că s-au înstrăinat multe dintre resursele naturale pe care le dețineam, în condiții dezavantajoase statului român, dar în același timp considerăm că acest lucru nu trebuie să se mai întâmple și, de asemenea, că se impun corecțiile necesare. Sunt necesare acțiuni curajoase din partea factorilor de decizie, nu poziții de subordonare și negocieri în dezavantajul României, așa cum s-au petrecut lucrurile, în repetate rânduri, în ultimul timp. Reindustrializarea ţării noastre este absolut necesară pentru creșterea economică și a bunăstării generale. Astăzi, în România există o tendință accentuată de promovare a resurselor regenerabile pentru producerea energiei electrice și termice. Această promovare s-a făcut și se face în detrimentul folosirii grupurilor energetice pe bază de combustibili clasici (cărbuni, petrol și gaze).
Concluzii
Statul, potrivit art. 135 din Constituţia României, trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional, refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic, crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene. Rezervele geologice existente în cazul majorităţii substanţelor minerale utile pot asigura producţia pentru mai multe decenii, reprezentând o resursă sigură indiferent de fluctuaţiile pieţelor internaţionale, care justifică investiţii pentru revigorarea activităţii miniero-metalurgice. România, în actuala conjunctură internaţională, trebuie să-şi adapteze industria, inclusiv de apărare, la nevoile proprii şi la poziţia sa geografică.
Dacă va exista voinţă politică şi susţinere, mineritul românesc în ansamblul său poate fi revigorat.
Nevoia de combustibili, metale, sare şi valorificarea celorlalte substanţe minerale nemetalifere justifică lucrările şi investiţiile necesare.
Pentru viitor, România trebuie să-şi concentreze efortul investiţional în domeniul resurselor de minerale, în special pentru:
a. Punerea în valoare a zăcămintelor cu conţinuturi sărace, dar cu volume mari de rezerve, care se pretează la extracţia în cariere. La această dată sunt cunoscute mai multe astfel de perimetre, cum sunt: Roşia Poieni, Moldova Nouă, Valea Arsului - Brad, Valea Morii - Brad, Bolcana, pentru cupru, şi Aurum (Borzaş), Nistru (Galbena - Lăpuşna), Certej, Roşia Montană pentru aur şi argint.
Tehnologia de extracţie în cariere, ca urmare a dezvoltării de echipamente performante, permite atingerea unor randamente de extracţie ridicate, compensând conţinutul mai scăzut în metale. De asemenea, prin îmbunătăţirea tehnologiilor de prelucrare din uzinele de preparare, respectiv din metalurgia metalelor neferoase, randamentele de recuperare au crescut de la 60% - 70% la 90% - 95%, cu un efect dublu, atât economic, cât şi ecologic.
b. Reprocesarea reziduurilor miniere din haldele şi iazurile de decantare, cu conţinut în metale, cum sunt: iazul Bozânţa (Remin), iazul Flotaţia Centrală - Vechi (Remin), iazul Rovina - Brad, iazul Ribiţa Curteni - Brad şi altele. Mineritul durabil se poate realiza și prin procesarea și tratarea deșeurilor miniere, în scopul recuperării substanțelor minerale utile din haldele și iazurile de decantare, urmată de depozitarea reziduurilor în condiții de siguranță în zone în care nu mai reprezintă o amenințare pentru comunități, fără a influența negativ factorii de mediu, cu redarea terenului pentru dezvoltarea unor activități alternative la minerit. Tratarea acestor tipuri de deșeuri în scopuri economice poate contribui la îmbunătățirea mediului, a peisajului, a ocupării forței de muncă și a condițiilor sociale în comunitățile afectate. Această soluție ar rezolva în mare parte problemele pe care le creează în prezent haldele și iazurile de decantare.
Activitatea minieră a produs din cauza specificului său o cantitate mare de deșeuri miniere și multiple și variate efecte negative asupra mediului. Din cauza tehnologiei și utilajelor învechite care au generat pierderi pe fluxul tehnologic și ca efect al faptului că nu s-a putut recupera prin tehnologia existentă în acea perioadă întreaga cantitate de metale din minereurile prelucrate, în iazurile de decantare se găsesc cantități însemnate de metale neferoase (cupru, plumb, zinc), prețioase (aur, argint), dar și metale rare (wolfram, molibden, cadmiu) care s-au considerat ca fiind ne-economice de recuperat în acea perioadă.
În ceea ce priveşte reprocesarea reziduurilor miniere din haldele şi iazurile de decantare, în urma îmbunătăţirii tehnologice, randamentele de extracţie asigură, pe lângă recuperarea metalelor de bază (Cu, Au, Ag, Pb, Zn) şi recuperarea metalelor rare.
Efectele asupra mediului ale reprocesării reziduurilor miniere sunt semnificative, prin:
● reducerea conţinutului în metale al reziduurilor, după reprocesare;
● redepunerea deşeurilor, cu conţinuturi poluatoare mult reduse, în depozite conforme cu normele actuale de mediu.
Pentru viitor, se impune un program național de cercetare și cuantificare a rezervelor de substanțe minerale utile conținute și posibil de recuperat din toate iazurile și haldele pe care le avem în teritoriu. Nicio țară nu poate să-și permită să nu ia în considerare acest potențial de metale și alte substanţe minerale utile existent în haldele și iazurile de decantare. În condiţiile creşterii semnificative a preţurilor pe piaţa metalelor neferoase (de 3 - 4 ori), în unele cazuri devine posibilă extracţia, în condiţii economice, prin redeschiderea de rezerve prin metode subterane de extracţie.
c. Redeschiderea rezervelor care pot fi valorificate economic prin metode subterane de extracţie de la minele: Cavnic, Baia Sprie, Turţ Ghezuri, Şuior şi altele. Subliniem faptul că la o serie de mine s-a luat decizia de închidere, cu toate că acestea încă mai dețineau cantități importante de rezerve valorificabile și pentru care aveau licențe de exploatare. Redeschiderea minelor aflate în situația prezentată necesită refacerea infrastructurii, atât la suprafață, cât și în subteran, precum și dotarea tehnico-materială corespunzătoare, aferentă unei activități de extracție și preparare competitivă.
d. Redeschiderea rezervelor cu elemente minerale însoţitoare rare care au devenit în actualul context tehnico-economic de mare interes economic.
e. Exploatarea în continuare a zăcămintelor de cărbuni.
Producția viitoare de cărbune va depinde de producția de energie electrică și termică la nivelul țării, în contextul în care în viitor se vor folosi din ce în ce mai mult resursele regenerabile pentru producerea de energie în detrimentul resurselor clasice cărbune, petrol și gaze.
România, înscriindu-se în această tendință generală, va trebui, ținând seama de neajunsurile și dezavantajele noilor resurse, să-și mențină un sistem de compensare energetică pentru o capacitate energetică constantă. Deci, trecerea la noile resurse de energie poate fi reglată numai prin capacitățile energetice bazate pe cărbune și pe ceilalți combustibili fosili. Ca urmare, este oportună menținerea în funcțiune a carierelor de cărbune din Oltenia și a termocentralelor care funcționează cu acest combustibil în zonă și în țară. De asemenea, propunem menținerea în funcțiune a patru mine de cărbune din Valea Jiului și a celor două mari termocentrale din județul Hunedoara (Paroșeni și Mintia). Industria cărbunelui necesită investiții atât pentru executarea complexului de lucrări miniere, cât și pentru echiparea abatajelor și fronturilor de lucru cu tehnologii moderne.
Privire spre viitor
Ca acţiuni de interes general pentru mineritul românesc se propun:
a. Ministerul de resort, pentru revigorarea activităţii unităţilor de extragere şi valorificare a rezervelor de substanţe minerale utile aflate în evidenţa ANRM, trebuie să asigurare un cadru legislativ şi instituţional adecvat pentru funcţionarea sectorului minier, a surselor de finanţare şi a instituţiilor responsabile, ca una dintre priorităţile reformei sectorului minier. În acest sens, trebuie să înainteze spre dezbatere şi aprobare Parlamentului României proiecte privind modificarea şi completarea legislaţiei miniere, de mediu, precum şi alte acte legislative şi de reglementare legate de acest domeniu, cât şi înfiinţarea unei entităţi instituţionale care să administreze, să coordoneze totalitatea activităţilor legate de rezervele geologice de resurse minerale, extragerea şi valorificarea acestor resurse în baza noii legislaţii ce urmează a fi elaborate;
b. Înfiinţarea unui serviciu naţional de inspecţie minieră, care să vegheze la exploatarea raţională a zăcămintelor de resurse minerale;
c. Reluarea activităţilor de cercetare geologică a zăcămintelor în vederea reconfirmării rezervelor;
d. Societăţile naţionale, companiile miniere sau alte entităţi economice interesate/responsabile vor întocmi studii de prefezabilitate pentru stabilirea condiţiilor tehnice şi financiare necesare reluării activităţii miniere de deschidere, pregătire şi exploatare în perimetrele cu zăcăminte de substanțe minerale utile cu potenţial;
e. Identificarea unor noi pieţe de desfacere, în special la export, pe bursele de energie, metale şi mărfuri;
f. În funcţie de nevoile economiei naţionale, în special ale industriei chimice, este posibilă reînceperea activităţii miniere şi pentru zăcămintele de sare în prezent cu activitatea minieră oprită, în conservare. Există capacităţi de producţie suficiente, care necesită in principal retehnologizări şi modernizări pe diversele secvenţe ale fluxurilor tehnologice;
g. Ministerul de resort, împreună cu ANRM, să analizeze posibilitatea valorificării materiilor prime a căror utilitate industrială a crescut substanţial în ultimii ani; de exemplu, grafitul a devenit o materie primă foarte importantă în domeniul industriei electronice, schimbându-se datele problemei din momentul deciziei de oprire a activităţii şi închiderea exploatărilor de grafit din cadrul Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea;
h. Dezvoltarea activităţii extractive în cadrul unor companii cu activitate complexă de exploatare - preparare/prelucrare - utilizare/valorificare sau în parteneriat public - privat; un exemplu ar fi exploatarea calcarului din cariera Bistriţa şi utilizarea acestuia în cadrul uzinei de produse cloro-sodice de la Govora;
i. Dezvoltarea activităţilor SNS Salrom SA Bucureşti şi spre alte activităţi conexe generate de activităţile de exploatare, aici referindu-ne în special la utilizarea golurilor subterane rezultate ca urmare a extragerii sării. Aceste goluri (caverne) ar putea fi utilizate pentru stocarea unor resurse de tipul gazelor naturale, depozite pentru diverse produse care necesită anumite condiţii de temperatură, umiditate etc., depozite de deşeuri industriale sau menajere, amenajate ca spaţii de agrement şi/sau tratament medical etc.
j. Redeschiderea şi reluarea activităţii în unele perimetre miniere poate fi făcută după definitivarea unei strategii a sectorului minier, elaborată la nivel naţional, aprobată de forurile competente, în care să se ţină cont de următoarele:
● industria minieră nu trebuie privită ca element negativ, care contribuie la distrugerea mediului înconjurător, deoarece sectorul minier reprezintă o parte importantă a multor economii naţionale;
● în zonele miniere există rezerve cu conţinuturi corespunzătoare care sunt necesare pe piaţa internă şi externă;
● posibilităţi de valorificare superioară a mineralelor prin aplicarea unor tehnologii noi;
● forţa de muncă calificată, excedentară, cu posibilităţi de atragere în minerit;
● reînfiinţarea şcolilor profesionale şi de personal tehnic de profil minier pentru pregătirea forţei de muncă calificate pentru industria minieră;
● reducerea efortului financiar al statului privind plata unor componente sociale (ajutorul de şomaj şi alte plăţi pentru cei fără locuri de muncă);
● existenţa infrastructurii de utilităţi (drumuri şi/sau alte căi de transport, alimentare cu energie electrică şi apă etc.);
● impactul asupra factorilor de mediu este localizat în imediata apropiere a lucrărilor miniere;
● necesitatea îmbunătăţirii managementului în procesele de exploatare şi preparare a resurselor minerale, care în prezent este prea puţin specializat;
● existenţa unor structuri organizate şi specializate la nivel local şi, în particular, la fiecare obiectiv sau grupuri de obiective, lipsa acestora conducând la un număr mare de unităţi care lucrează ocazional cu utilaje de randament scăzut şi în condiţii de eficienţă minimă şi fără o minimă viziune de perspectivă.
Privind situația de ansamblu asupra exploatării și valorificării substanțelor minerale utile solide, concluzionăm că în aceste condiţii este necesară reconsiderarea poziţiei şi implicării statului român în domeniul minier, în special prin îmbunătăţirea capacităţii instituţionale, astfel încât accentul să cadă asupra rolului de reglementare şi promovare în domeniul minier, simultan cu asigurarea unui sistem viabil, în care entităţile private să opereze, să asigure finanţarea şi managementul. Statul trebuie să-şi valorifice poziţia de proprietar al resurselor minerale prin instituirea unui sistem stabil, competent şi echitabil de asociere, de taxe şi redevenţe.
*
Închei prin a aprecia și saluta inițiativa Ministerului Economiei, Comerţului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri de a concepe și redacta strategia industriei miniere pentru perioada 2017 - 2035 și a noii Legi a Minelor, care să reflecte mai bine importanța sectorului minier în valorificarea eficientă a bogățiilor subsolului țării în acțiunea generală de dezvoltare durabilă a României.