Ingineria biomedicala romaneasca de-a lungul unui secol de evolutie: istorie, prezent, perspective
Data: 16-30 noiembrie 2018 2018
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică INCDIE ICPE-CA a organizat, în parteneriat cu Federaţia Română de Inginerie Biomedicală, sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Medicale, cu sprijinul Ministerului Cercetării şi Inovării, conferinţa INGIMED XIX „Ingineria biomedicală românească de-a lungul Centenarului: istorie, prezent, perspective". Manifestarea a încercat să facă bilanţul unui secol de evoluţie, oferind oportunităţi pentru diseminarea rezultatelor ştiinţifice, menţinerea contactului direct dintre ingineri şi medici, dezvoltarea de noi direcţii de cercetare.
În cadrul conferinţei s-au abordat următoarele aspecte şi probleme conexe: bioinginerie-biotehnologie-bioetică, 100 de ani de endocrinologie: de la insulină la vitamina H3, 4 decenii de informatică medicală în România, retrospectiva ingineriei biomedicale la Centenarul României Mari, implicarea noilor tehnologii în identificarea corectă a dispoziţiei ţesutului adipos şi a riscului metabolic, bioingineria cardiovasculară la încrucişarea secolelor XX şi XXI, modelarea cu element finit a unui implant pentru radius, retrospectivă de 50 de ani asupra aplicaţiilor medicale ale tehnologiilor laser în România.
Conferinţa s-a încheiat cu o masă rotundă intitulată Contribuţiile ingineriei electromecanice în domeniul medicinei şi cu o sesiune de postere.
Alte articole



