IATA va dezvolta o aplicatie mobila pentru calatoriile cu avionul in timpul pandemiei
Data: 16-30 noiembrie 2020
Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a anunţat că va dezvolta o aplicaţie mobilă care va ajuta pasagerii să navigheze în contextul restricţiilor de călătorie impuse din cauza pandemiei COVID-19 şi să facă schimb, în siguranţă, de teste şi certificate de vaccinare cu companiile aeriene şi guvernele. Organizaţia intenţionează să prezinte platforma Travel Pass până la finele anului, urmând să fie disponibilă pe telefoanele Android şi Apple iOS încă din prima jumătate a anului următor.
După cum am mai informat, companiile aeriene exercită presiuni asupra guvernelor pentru a înlocui măsurile de carantină, care sufocă traficul aerian, cu proceduri sistematice de testare împotriva COVID-19. „Principala noastră prioritate este ca oamenii să poată călători din nou în siguranţă. Aceasta înseamnă să dăm guvernelor încredere că testarea sistematică împotriva COVID-19 poate funcţiona ca un înlocuitor pentru măsurile de carantină", a declarat directorul de securitate de la IATA, Nick Careen.
Organizaţia a precizat că, în cadrul aplicaţiei sale, datele privind starea de sănătate a pasagerilor şi alte informaţii nu sunt stocate central, ci autentificate cu tehnologia blockchain, ceea ce înseamnă că pasagerii au controlul asupra datelor pe care le comunică.
De asemenea, o nouă aplicaţie denumită Contactless Travel va combina informaţiile din paşaport cu cele privind testele şi certificatele de vaccinare primite de la laboratoarele participante. Totodată, aplicaţia va putea accesa registrele globale cu privire la cerinţele de sănătate şi centrele de vaccinare şi testare.
Platforma este construită pe baza standardelor open source pentru a putea fi inter-operabilă cu actualele sisteme, inclusiv cu propriile aplicaţii ale companiilor membre ale IATA. Organizaţia reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.
Alte articole



