Participarea AGIR la DEMO METAL 2023
Data: 16 – 30 noiembrie 2023
Potrivit informațiilor comunicate redacției de prof. univ. dr. ing. EurIng Ionel
Starețu, președintele Sucursalei AGIR Brașov, în perioada 7 - 10 noiembrie 2023, în orașul de la poalele Tâmpei a fost vizitată, cu mult interes, expoziția DEMO METAL ediția 2023, organizată de Tehnic Media Grup. Ca și în anii precedenți, în cadrul acestei expoziții s-a amenajat un stand al Asociației Generale a Inginerilor din România care a prezentat, sugestiv, tradițiile și activitatea AGIR, contribuțiile deosebite ale inginerilor români la progresul științei și tehnicii contemporane. Numeroșilor vizitatori li s-au distribuit pliantul de prezentare a AGIR și mai multe numere din bilunarul Univers ingineresc. Mai mulți vizitatori și-au exprimat dorința de a deveni membri ai AGIR, iar numeroase companii expozante au solicitat și au primit informații privind modalitățile de colaborare cu Asociația noastră în vederea îndeplinirii unor obiective comune.
Ediția din acest an a manifestării a fost dedicată INOVAȚIEI ÎN PRELUCRAREA METALELOR, domeniu în care companii de prestigiu cu capital românesc, străin și mixt s-au remarcat prin furnizarea de produse și tehnologii destinate în special industriilor metalurgică, prelucrării lemnului, automotive, chimiei, cimentului, industriei alimentare.
În cele două pavilioane în care a fost organizată această ediție a evenimentului, cu peste 70 de expozanți, au reținut atenția, între altele, instalațiile, echipamentele și mobilierul industrial, mașinile unelte, instrumentele de măsură și control, instalațiile de filtrare și purificare a fluidelor, inclusiv de tratare a apei, diverse soluții avansate de prezentare a proceselor tehnologice bazate pe cele mai recente realizări din domeniul IT&C. De asemenea, vizitatorii s-au interesat de metodele utilizate de numeroase companii în vederea promovării unor sisteme eficiente de stocare și furnizare a produselor destinate unor clienți din aproape toate ramurile economiei, atât din țară, cât și din străinătate.
Expoziția, care a acoperit, prin domeniile menționate, o sferă largă de preocupări din industria prelucrătoare, s-a bucurat de un real interes și a creat premisele unei ediții de succes din anul viitor.
Mai multe informații despre această ediție, despre cele anterioare sau despre cele care urmează pot fi accesate pe pagina de internet dedicată (Demo Metal Brașov - Demo Metal - târg dedicat prelucrării metalului).