Stimularea competentelor si talentelor la nivelul Uniunii Europene
Data: 16 – 30 noiembrie 2023
Comisia Europeană (CE) a prezentat, la mijlocul lunii noiembrie, un set de noi inițiative menite să sporească atractivitatea pieței forței de muncă din UE pentru talentele din afara spațiului comunitar și mobilitatea lucrătorilor în Uniune. Printre acestea se numără constituirea unei rezerve de talente la nivelul UE (pentru a face legătura între angajatorii din UE și potențiali angajați din țări terțe), facilitarea recunoașterii calificărilor și extinderea mobilității
cursanților, se menționează într-un comunicat al CE. Inițiativele sunt emblematice pentru Anul european al competențelor.
Deficitul de competențe persistă peste tot în UE, în numeroase sectoare și la diferite niveluri de competențe. Voința UE de a acoperi deficitul de forță de muncă din spațiul comunitar se manifestă prin eforturile constante pe care le depune pentru a promova în primul rând perfecționarea, recalificarea și utilizarea potențialului neexploatat al forței de muncă interne a UE, în beneficiul pieței unice. Însă aceste măsuri nu sunt suficiente. UE va trebui să atragă oameni competenți și capabili și din restul lumii. Pentru ca această abordare să aibă succes, UE trebuie să poată să atragă și să păstreze talentele necesare. Cooperarea sporită cu țările terțe partenere în ceea ce privește migrația forței de muncă poate aduce câștiguri reciproce, întrucât cunoștințele și salariile obținute de lucrătorii străini în UE aduc beneficii și economiei țării de origine.
- Credit foto: www.freepik.com
Următoarele inițiative vor sprijini statele membre în cursa mondială pentru atragerea talentelor:
Rezerva de talente la nivelul UE - facilitarea recrutării din afara UE
CE propune crearea unei rezerve de talente la nivelul UE pentru a facilita recrutarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din țări din afara UE pentru ocupațiile cu deficit de forță de muncă
din spațiul comunitar. Este o măsură inovatoare - prima platformă a UE de acest tip, care facilitează și accelerează recrutarea internațională pentru a ajuta angajatorii să aibă acces la o rezervă mai largă de competențe și talente. Participarea la rezerva de talente la nivelul UE va fi voluntară pentru statele membre. Acestea vor ajuta la gestionarea platformei. Platforma va oferi informații despre procedurile de recrutare și migrație în statele membre și include garanții solide pentru a asigura condiții echitabile de recrutare și de muncă.
Rezerva de talente la nivelul UE va sprijini și implementarea parteneriatelor pentru atragerea de talente. Este vorba despre parteneriate personalizate cu țări din afara UE, care facilitează mobilitatea pentru muncă sau formare. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care și-au dezvoltat competențele în cadrul unui parteneriat pentru atragerea de talente vor primi un certificat de formare în cadrul unui astfel de parteneriat, care va fi vizibil pentru angajatorii participanți și le va atesta calificările.
Simplificarea și accelerarea procesului de recunoaștere a calificărilor obținute în țări terțe
Facilitarea recunoașterii calificărilor și a validării competențelor dobândite în țările din afara UE este foarte importantă atât pentru angajatorii care caută lucrători calificați, cât și pentru cetățenii țărilor terțe care încearcă să obțină accesul la piața locurilor de muncă din UE și pentru integrarea lor în societățile-gazdă. Comisia recomandă un set de măsuri pentru simplificarea și accelerarea recunoașterii competențelor și calificărilor cetățenilor din afara UE. Aceste măsuri ar moderniza actualul sistem de recunoaștere din UE și l-ar aduce mai aproape de sistemul instituit pentru cetățenii europeni care se mută într-un alt stat membru. Se are în vedere creșterea capacității autorităților naționale care se ocupă cu recunoașterea calificărilor de a simplifica și accelera procedurile, prin îmbunătățirea comparabilității calificărilor obținute în țări terțe și a modalităților de evaluare a competențelor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Astfel, autoritățile vor putea lua deciziile de recunoaștere rapid și cu încredere, ceea ce va accelera ocuparea posturilor vacante pentru ocupațiile cu deficit de forță de muncă din UE, în special pentru profesiile reglementate prioritare.
- Credit foto: www.freepik.com
Extinderea mobilității în scopul învățării
Propunerea de recomandare a Consiliului intitulată „Europa în mișcare - oportunități de mobilitate în scopul învățării pentru toți" urmărește să crească mobilitatea în toate domeniile educației și formării. Aceasta invită statele membre să facă din mobilitatea în scopul învățării în cadrul UE o parte integrantă a tuturor parcursurilor de educație și formare - de la educația școlară și educația și formarea profesională (în special uceniciile) până la învățământul superior și pentru adulți și schimburile de tineri. Comisia propune stabilirea unor noi obiective ambițioase pentru 2030: creșterea ponderii celor care beneficiază de mobilitate în scopul învățării la cel puțin 25% pentru absolvenții de învățământ superior, la cel puțin 20% pentru cursanții cu mai puține oportunități și la cel puțin 15% pentru
cursanții care urmează o educație și formare profesională. Propunerea promovează, de asemenea, atractivitatea UE ca destinație de învățare pentru talentele din țări terțe, în conformitate cu dimensiunea geopolitică a spațiului european al educației. Ea se bazează pe recomandările concrete formulate de grupul de dezbatere al cetățenilor europeni dedicat acestui subiect. Propunerea include un angajament al Comisiei de a monitoriza și de a sprijini statele membre în elaborarea planurilor naționale de acțiune pentru urmărirea concretă a obiectivelor.
Propunerea Comisiei privind rezerva de talente la nivelul UE urmează să fie negociată de Parlamentul European și de Consiliul UE. Comisia va sprijini aplicarea de către statele membre a Recomandării privind recunoașterea calificărilor resortisanților țărilor terțe și le va invita să raporteze cu privire la inițiativele, reformele, bunele practici și statisticile naționale. Recomandarea „Europa în mișcare" va fi înaintată Consiliului spre examinare și adoptare.