Cuvantul domnului dr.ing. Mihai Mihaita, presedintele AGIR
Data: 1-15 decembrie 2003
Doamnelor si domnilor,
Va multumesc pentru invitatia de a participa la “Ziua Cercetatorului si Proiectantului din Romania” si profit de ocazie pentru a-mi exprima unele ganduri in legatura cu aceasta mare ecuatie si cu putine solutii, deocamdata, ce reprezinta cercetarea si proiectarea din Romania.
Daca in 1989 existau in jur de 180.000 de cercetatori, acum s-a ajuns la cca 37.000 de angajati, din care cca 8.500 sunt atestati iar 6.100 cu doctorat si se pune problema gasirii unor solutii ca ei sa fie pastrati, lucru greu de realizat in conditiile cand salariile sunt mici. Ei nu sunt insa doar nemotivati, ci adesea lucreaza in conditii de-a dreptul ostile. Despre infuzia de tineri valorosi nici nu poate fi vorba. Investitiile in infrastructura cercetarii nu sunt la nivelul cerintelor pentru ca ei sa fie competitivi. Deci, degeaba avem noi cercetatori, daca nu au pe ce sa faca cercetare.
Mai mult, institutele de importanta nationala au disparut sau dispar, asa cum se intampla acum cu Institutul Cantacuzino infiintat printr-un decret regal in 1921, care avea ca scop “producerea de seruri si vaccinuri pentru combaterea bolilor contagioase”. Institutul Cantacuzino are un caracter national strategic. Este un fapt. Daca nu se tine cont de importanta lui, vor fi consecinte pe care nu vom avea cum sa le platim doar cu bani. Sunt lucruri care o data pierdute nu mai pot fi facute de pe o zi pe alta si acestea nu sunt vorbe in vant.
Pe de alta parte, noi, romanii, din simplu entuziasm pentru frumusetea profesiei, pregatim tineri specialisti si-i lasam sa plece la occidentali, care doar cu o mica “slefuire” le dau acces pe prima scena si beneficiaza de toata investitia noastra. Aceasta poate fi si datorita faptului ca guvernul nostru este “bland” si nu vrea sa se lupte cu nimeni, chiar isi face socoteala ca oricum vom intra in Uniunea Europeana, unde concurenta noastra nu are cum sa fie privita cu ochi buni.
Dar care sa fie motivatia ca industria si cercetarea romaneasca sa fie competitive, cand interesul personal apare pe primul plan, iar interesul comun apare ca foarte indepartat?
O tara care nu gaseste in sine resursele morale sa tina pasul cu evolutia omenirii va fi redusa de comunitatea internationala la rolul pe care-l joaca intr-o societate somerii; ea va fi hranita, tinuta in viata, cu satisfacerea unui minim de nevoi, dar nu va fi niciodata un partener demn, va sta tot timpul cu mana intinsa.
Pentru ca noi sa facem acelasi lucru ca cei din Vest, ar trebui sa luam o hotarare radicala, sa restructuram sistemele cercetarii si invatamantului superior, astfel incat de la scoala primara si pana la universitate copilul sa fie supus unor exigente coerente. Cresterea analfabetismului, lipsa de sanse a saracimii urbane si rurale, scaderea profilului social al profesorului, care are mai putine competente si mai putine exigente, sunt fenomene spre care nu ne putem indrepta cu inima usoara.
Planul National de Cercetare, Dezvoltare si Inovare aduna resurse importante pe care le distribuie pe domenii care sunt intr-adevar prioritare si care coincid in mare cu domeniile promovate de Uniunea Europeana in dorinta ei de a ajunge din urma americanii.
In prezent, discutiile despre cercetarea romaneasca sunt dominate de stratageme pentru impartirea putinului disponibil. Nu este imposibil ca de aici sa rezulte chiar risipa, fiindca aceia care ajung la resurse nu sunt neaparat cei care pot face mai multa treaba.
In acelasi timp, formarea universitara ramane foarte dispersata in prea multe locuri, guvernata de goana dupa studenti echivalenti (numarul de studenti fiind practic singurul criteriu dominant de finantare a institutiilor) si independenta (printr-o autonomie nefericit inteleasa) de orice strategie nationala si sectoriala.
Cu alte cuvinte, profesorului nu-i pasa daca studentii lui vor gasi sau nu o slujba, cat de bine va fi platita si cat de mult va contribui fostul student, cu slujba lui, la formarea produsului national brut. El poate propune in prezent un proiect urmand sa scolarizeze studenti in oricare din cele 235 de specializari recunoscute pe plan national, cu conditia sa respecte standardele minime definite prin lege. Rationalitatea lui nu poate fi discutata, astfel ca apar pe piata muncii valuri de studenti care nu numai ca nu au dorinta sau putinta de a face cercetare competitiva, dar nici macar nu vad la orizont silueta unei slujbe.
De partea lui, cercetatorul din institute face tot ce poate pentru a determina micsorarea portiei de finantare atribuita universitatilor, cu argumentul ca profesorii “au leafa asigurata”. Pe de alta parte, familiarizarea tinerilor cu o cercetare relevanta se face in universitati. Daca aici nu se petrec lucruri semnificative, procese dinamice in faza de cercetare mondiala, tinerii angajati in institute vor perpetua o tactica de simulare convingatoare a gandirii care nu va avea ca obiectiv decat sa obtina de la guvern noi credite.
ªi toate acestea se intampla in conditiile in care de un an de zile, prevederile Statutului personalului de cercetare-dezvoltare, aprobat prin OG nr.65/29.08.2003, nu pot fi aplicate deoarece nu a fost inca aprobata ... metodologia de aplicare. Cercetatorii valorosi sunt astfel “amanati” de la concursurile pentru ocuparea unor functii didactice - profesori universitari, pentru cercetatori gr.I - respectiv conferentiari, pentru cercetatori gr.II, timp in care s-au “facut” anual cca 500 de profesori universitari, unii dintre acestia starnind “deliciul” telespectatorilor pe posturile de televiziune.
Doamnelor si domnilor,
Situatia din domeniul social este asa cum o stim cu totii si se va modifica greu, abia dupa ce situatia din economie se va imbunatati repetat si zdravan.
Cercetarea romaneasca ar fi capabila sa reactioneze si sa sprijine revigorarea domeniilor de baza ale economiei, inclusiv prin implicarea directa in asimilarea tehnologiilor avansate ce se importa.
Cercetarea are, insa, doua laturi: una in care se cheltuiesc bani si se obtin cunostinte, si o alta in care se folosesc cunostintele dobandite pentru a se castiga bani. Aceasta din urma reprezinta transferul tehnologic. La noi, cea de a doua parte functioneaza mai putin. Se incearca aplicarea rezultatelor cercetarii in economia romaneasca, nu si pe piata internationala.
Nici in proiectare situatia nu este mai roza. In astfel de perioade de recesiune, cand lipsa fondurilor incetineste obiectiv activitatea investitionala, intelept este sa se realizeze proiecte – care nu costa atat de mult – astfel ca in momentul revigorarii economice sa se poata trece rapid la realizarea respectivelor obiective. In acest fel s-ar putea reduce considerabil si exodul specialistilor din domeniu, stiut fiind cat de mult dureaza si cat costa pregatirea unui astfel de specialist.
Sa ne gandim mai mult la aceste aspecte, folosind sarbatoarea de astazi ca un punct de plecare pentru a influenta societatea propunand solutii pentru problemele mari ale tarii. Trebuie ca si partea cealalta, careia ne adresam, sa fie receptiva. Speram ca si la noi, ca si in tarile avansate, lucrul aceasta sa devina o realitate.
Felicitari si va doresc sa aveti succese, spre binele tarii.
Multumesc,
Alte articole


