SENZORI TERESTRI INDEPENDENTI PENTRU SUPRAVEGHEREA FRONTIEREI (Urmare din nr. trecut)
Data: 1-15 decembrie 2004
Senzori de tip gard
Senzorul de tip gard cu fir intins este format din fire, de obicei ghimpate, intinse orizontal intre posturi si aflate sub tensiune. Fiecare fir este conectat la un senzor localizat aproximativ la mijlocul firelor. Incercarile de a escalada gardul sau de a desface firele activeaza senzorii si se genereaza astfel o alarma. Taierea firului duce, de asemenea, la activarea senzorului. Acest tip de gard are o foarte scazuta rata a alarmelor false si in general nu este afectat de starea vremii. Este relativ scump (150.000 de USD/km, inclusiv instalarea) si este prin urmare instalat in zone unde este necesara o monitorizare permanenta si intensiva.
Un alt tip de senzor-gard foloseste cablurile de fibra optica strecurate printr-un gard pentru a detecta intrusii. O unitate de comunicatie optica transmite in mod continuu un semnal codat prin cablu. Intreruperea semnalului, datorata taierii sau miscarii fibrei, genereaza schimbari in calea luminii care sunt detectate de un receptor, declansandu-se astfel o alarma. Costul acestui tip de sistem, incluzand gardul, este de aproximativ 60.000 de USD/km.
Senzorii de tip gard furnizeaza atat o bariera fizica, cat si un senzor de detectie. In general sistemele sunt proiectate pentru a detecta si incercarile de patrundere prin saparea pe sub gard.
Senzorii gard cu fibra optica sunt mai susceptibili sa genereze alarme false, dar pot fi instalati in teren mai accidentat decat celalalt tip de senzori gard. Ambele sisteme utilizeaza o sursa de alimentare de curent alternativ, dar se poate realiza si alimentarea cu un sistem de baterii.
Senzori cu rupere de fir
Acest tip de senzor necesita o interactiune cu elementul intrus, constand dintr-un fir fin care este intins de-a lungul unei cai potentiale de patrundere. Cand firul este rupt, o alarma se transmite la echipa de monitorizare. Lungimea firului este selectata pentru a indeplini conditiile locale. Aceste dispozitive sunt cel mai adesea utilizate impreuna cu alti senzori. Senzorii cu rupere de fir pot realiza numai o singura raportare, prin urmare se utilizeaza in zonele cu trafic scazut.
Bibliografie
Barry Zellen, ”Enhanced border surveillance for the post 9/11 world”, http://www.investorideas.com/Research/Industries/HomelandDefenseArticles/HomelandBorderSurveillanceStory.asp, 2004
Nino Srour, “Unattended Ground Sensors – A prospective for operational needs and requirements” http://www.arl.army.mil/sedd/acoustics/UGS%20for%20NATO%20Land%20Panel%206.pdf, 1999
Sandia National Laboratories, ”A generic model for Cooperative Border Security”, http://www.cmc.sandia.gov/links/cmc-papers/sand-98-0505-7/sand-98-0505-7.html, 1999.
*** Border Surveillance and Security, www.csis.org/eaac/0401_rec13a.pdf
i