Prof. dr. ing. HORIA COLAN, membru corespondent al Academiei Romane, la 80 de ani
Data: 1-15 decembrie 2006
Personalitate marcanta in arealul vietii stiintifice si in istoriografia ingineriei romanesti, academicianul Horia Colan s-a nascut in Covasna, la 11 mai 1926, intr-o vrednica si importanta vita, fii de tarani, urmasi ai unor harnice si valoroase familii. Bogatele radacini spirituale in mediul intelectual ales al familiei sale, viguroasele traditii cultural-morale ardelene si-au pus hotarator amprenta asupra viitorului lui Horia Colan. Tatal sau, Gheorghe Colan, notar comunal, era din Araci, sat asezat pe Olt, la jumatatea drumului intre Brasov si Sfantu Gheorghe. Acesta, orfan fiind, dupa studii secundare la Sfantu Gheorghe, trecuse muntii si luptase ca voluntar la Marasesti, fiind distins cu multe decoratii. A fost secretar general al Asociatiei Notarilor din Romania si, mai tarziu, prim pretor la Birchis (Severin), Santana (Arad), Cluj (1938-1940), Radna (Arad). Era fratele lui Nicolae Colan, viitorul episcop al Clujului si mitropolit al Ardealului, membru al Academiei Romane (de onoare in 1938 si titular in 1942, cand se gasea in Clujul inrobit), ministru al Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor (1938-1939). Mama academicianului Horia Colan, nascuta Rafiroiu, facea parte din doua familii care au dat tarii multi intelectuali: scriitorii Dimitrie, Romulus, Constantin, Silvestru, Virgil Cioflec, editorul Remus Cioflec, preotul Ioan Rafiroiu, fratii mamei, profesorul Gheorghe, arhitectul Silvestru si inginerul Iosif Rafiroiu, profesorul Ioan Colan (ASTRA, Gazeta de Transilvania).
A urmat scoala primara la Covasna (Voinesti), doua clase (1932-1934), in perioada grea a crizei economice, apoi, o scoala neobisnuit de buna la Birchis (Severin), aproape de Mures si Savarsin (clasele III si IV).
In perioada 1936-1944 a urmat Liceul Moise Nicoara din Arad, exceptie clasele III si IV, cand, stabilit la Cluj, a fost elevul Liceului de Aplicatie al Universitatii (Seminarul Pedagogic, actualul renumit Liceu Emil Racovita). Liceul Moise Nicoara, primul gimnaziu din Arad (1745), i-a dat o pregatire deosebita viitorului academician.
Profesorul Horia Colan isi aminteste: „Noi am fost cea de-a 25-a promotie, in anul 1944, in care tara era ciuntita din mai multe parti, asa ca, pentru tabloul de absolvire al sectiei stiintifice, eu alesesem cuvintele lui Pasteur in legatura cu rolul national si international al stiintei, care era plasat intr-un contur rotund, firesc al tarii: «Daca stiinta nu are patrie, omul de stiinta trebuie sa aiba una si el trebuie sa-i inchine rodul lucrarilor sale»“. Un crez urmarit cu perseverenta de-a lungul intregii sale vieti.
Imediat dupa bacalaureatul desfasurat la Arad si Minis (ca urmare a inceperii alarmelor si bombardamentelor), si pe care absolventul Horia Colan l-a luat cu brio, reusind primul din promotie, in 1944 a dat examen de admitere la Scoala Politehnica din Timisoara, din nou reusind primul pe cele trei facultati: Electromecanica, Constructii, Mine si Metalurgie. Dintre profesorii renumiti care au sadit viitorului academician o particica din cunostintele, experienta si modalitatile de studiu, dragostea pentru stiinta, tehnica si inginerie, cu emotie amintim pe: Valeriu Alaci, Ovidiu N. Tino, Gh. T. Gheorghiu, Constantin Salceanu, Coloman Bakonyi, Mihail Ghermanescu, Stefan Nadasan, Constantin Severineanu, Lazar Stoicescu, Ioan Vladea, Plautius Andronescu, Aurel Barglazan, Marin Banarescu, Remus Radulet, Corneliu Miclosi, Ioan Zaganescu si altii.
Cariera universitara, emergenta a aspiratiilor si optiunilor sale pentru stiintele tehnice si inginerie, si-a inceput-o in anul 1951 la Institutul de Mecanica din Cluj, ca asistent la Catedra de stiinta si tehnologia materialelor, condusa de profesorul Alexandru Domsa, ctitorul invatamantului ingineresc clujean, a scolii tehnice ardelene, caruia i-a succedat mai tarziu. In cadrul Institutului Politehnic din Cluj a parcurs toate treptele ierarhiei universitare: asistent universitar (1950), sef de lucrari (1953), conferentiar (1964) si profesor (1971) la Catedra de stiinta si tehnologia materialelor.
Intelectual cu o vasta cultura de specialitate, influent si volubil om de stiinta cu o imensa putere de munca, devotat profesiunii de dascal si cercetator, a indeplinit cu competenta si onestitate importante functii in invatamant: secretar stiintific al Consiliului Facultatii de Mecanica (1966-1972), seful Catedrei de stiinta si tehnologia materialelor (1971-1985), sef al Centrului de Cercetari pentru Metalurgia Pulberilor (1971-1985), decan al Facultatii de Mecanica (1990), rector al Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca (1990-1992) si presedinte al Consiliului Rectorilor din Cluj-Napoca (1990-1992).
In intreaga sa cariera s-a ocupat cu multa dragoste de pregatirea si formarea viitorilor ingineri, bucurandu-se de o apreciere deosebita din partea corpului didactic, a studentilor si a personalului tehnic cu care a colaborat. In planul activitatii didactice a elaborat manuale cu calitati metodice si sistematice recunoscute in intreaga Romanie si a predat cu talent didactic si vocatie pedagogica cursuri de metalurgie fizica (Studiul materialelor), Tehnologia materialelor, Tehnologia turnarii si Metalurgia pulberilor. Cursul de Studiul metalelor si tratamente termice l-a elaborat in forma pentru editare doar dupa 11 ani de predare libera, bine pregatit, cu completari si imbunatatiri in fiecare an. A condus numeroase lucrari de laborator: Metalurgie fizica (Studiul materialelor, 1950-1959), Tehnologia materialelor (1950-1953), Tehnologia turnarii (1956-1959) si proiecte: Utilajul si tehnologia tratamentelor termice (1954-1956) si Tehnologia turnarii (1956-1959).
Dintre cele 19 lucrari didactice si carti de cercetare publicate, 9 au ca autor unic pe academicianul Horia Colan, la 10 avand calitatea de coautor sau autor de capitole aparute in tratate de prestigiu din tara si strainatate.
Dintre principalele, remarcabilele sale realizari stiintifice, mentionam pe scurt:
● Infiintarea Facultatii de Stiinta si Ingineria Materialelor la Cluj-Napoca si apoi la alte universitati din Romania.
● Cercetari privind structura si proprietatile compozitelor WC-W-Ni-Cu-Zn-Si cu diamante sintetice, publicate in tara si in Franta (Journal de Physique, La Technique Moderne), prezentate la Congresele EUROMAT si cele de metalurgia pulberilor (Paris, 1994). Otelurile martensitice (maraging) cu Ni-Co-Mo sinterizate si durificabile prin precipitare, prezentate in Franta si SUA.
● Cercetarile in domeniul istoriei stiintelor tehnice, in special stiintei materialelor, prezentate la multe zeci de congrese, intre care cele ale Uniunii Internationale de Istoria si Filosofia Stiintei, Divizia de Istoria Stiintei si Tehnicii IUHPS/DHST Zaragosa (1993), Liège (1997), Mexico (2001), Beijing (2005) si ale International Committee for the History of Technology (anuale), la care a participat ca delegat al Romaniei, Academiei Romane si CRIFST.
● Cercetari asupra cooperarii europene in stiinta si incercarile materialelor sau asupra relatiilor romano-franceze. Formarea inginerilor romani in Franta, Germania, Belgia, Olanda, Elvetia, Austria etc.
● Lucrari asupra unor mari oameni de stiinta, metalurgisti romani si straini: Anghel Saligny – opera sa metalurgica, Petre Sergescu, Léon Guillet, Petrache Poenaru. Lucrari privind prima analiza a industriei franceze, in special metalurgica: influenta revolutiei tehnice engleze.
● Dintre cartile publicate, colaborarea la: Istoria Romaniei. Transilvania. Vol. II (Cluj-Napoca, 1999); La technologie au risque de l’histoire (Paris, 2000); Materials. Research. Development and Applications (Belgia, 2002); Science of Materials (Cluj-Napoca, 2002); Istoria Romanilor. Vol. 8 (Academia Romana, Bucuresti, 2003); Dictionnaire des relations franco-roumaines (Cluj-Napoca, 2003).
● Intr-o forma calificata de reflectie critica si sistematica, a facut prima prezentare a analizei metalografice a otelurilor publicata in Romania, valorificarea celei mai importante lucrari asupra otelurilor de constructii, periodizarea stiintei materialelor si in special descoperirea difractiei razelor X datorata lui Dumitru Bungetianu.
● Sub semnatura sa au aparut numeroase studii care au prefigurat si au polarizat interesul in domeniul istoriei stiintei materialelor si metalurgiei.
Horia Colan a scris rafinat, febril, riguros si fascinant peste 230 de lucrari de cercetare publicate in reviste, in volume, articole monografice si de informare (peste 40). In afara celor 19 carti (tratate, monografii, manuale si alte lucrari didactice), mai mentionam cele peste 150 de lucrari nepublicate (comunicari, conferinte), 58 de lucrari prin contracte de cercetare pentru industrie (granturi, contracte de cercetare stiintifica), participarea la peste 50 de congrese internationale (15 in tara, restul in strainatate), intregesc opera academicianului Horia Colan. A participat in 43 de comisii de doctorat (23 de comisii dupa anul 1991), dintre care teze conduse si sustinute, 8.
Academicianul Horia Colan este integrat in importante forumuri si societati stiintifice si profesionale: membru corespondent al Academiei Romane (1991); din 17 octombrie 1997, membru fondator al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, presedintele Sectiei de Stiinta si Ingineria Materialelor, presedinte al Diviziei de Istoria Tehnicii si vicepresedinte al Comitetului Roman de Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii (CRIFST, din 1991); presedinte al Sectiei de Stiinte Tehnice si al Comisiei de Stiinta Materialelor ale Filialei din Cluj a Academiei Romane; vicepresedinte al Filialei Transilvania a Asociatiei Oamenilor de Stiinta din Romania (1990 – 1994); Societé Française de Métallurgie et des Matériaux (SF2M), Conseil National des Ingénieurs et Scientifiques de France (CNISF), Comisia de Stiinta Materialelor a Academiei Romane, Comitetul Executiv al ASM International, International Committee for the History of Technology, The New York Academy of Science, Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, Consiliul AGIR, Biroul executiv al Consiliului AGIR, The American Biographical Institute, Association des Membres de l’Ordre des Palmes Académiques, precum si in comitetele stiintifice ale revistelor Matériaux et Technigues (Paris), Noesis si Noema, Acta Technica Napocensis si Proceedings of the Roumanian Academy.
Palmaresul profesional al academicianului Horia Colan, laureat cu 4 premii ale Ministerului Educatiei si Cercetarii, cuprinde importante si numeroase distinctii si premii: presedinte de onoare al Societatii de Metalurgia Pulberilor din Romania; membru de onoare al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania – AGIR; membru de onoare al Ligii Culturale Andrei Saguna; membru de onoare al Société Française de Métallurgie et de Matériaux; Doctor of Engineering Honoris Causa – Universitatea Internationala Pro Deo din New York; presedinte de onoare al Despartamantului ASTRA Covasna-Harghita; Medalia AGIR; membru de onoare al Senatului Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca; cetatean de onoare al municipiului Cluj-Napoca; Cavaler al Ordinului Palmes Académiques, Franta, 1999; Cavaler al Ordinului National Serviciul Credincios (2002); Doctor Honoris Causa al Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi (2003); presedinte de onoare al Filialei din Cluj a Academiei de Stiinte Tehnice din Romania (2005) s.a.
Sa ne traiti intru multi ani, domnule profesor Horia Colan!