AL XXVIII-LEA CONGRES AL AGIR
Data: 1-15 decembrie 2009
Vineri, 11 decembrie 2009, s-au desfasurat lucrarile celui de-al XXIII-lea Congres al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR). Evenimentul – gazduit de sala de festivitati a AGIR din Bdul Dacia nr. 26, Bucuresti – a reunit, pe linga cei 121 de delegati (din totalul de 164 desemnati de filialele si de societatile AGIR), numerosi invitati din partea unor institutii centrale de stat, forumuri academice, stiintifice si culturale, universitati tehnice, organizatii non-guvernamentale, precum si reprezentanti ai presei.
Lucrarile propriu-zise ale Congresului au fost precedate de Conferinta 20 de ani de la reinfiintarea Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania. Primii pasi. Cu acest prilej, presedintele Asociatiei, dr. ing. Mihai Mihaita, a facut o emotionanta evocare a zilelor de foc si de speranta ale Revolutiei si ale perioadei imediat urmatoare, cind un grup de ingineri, entuziasti si curajosi, au reusit – surmontind numeroase obstacole provocate, intre altele, de birocratia excesiva, de legislatia ambigua si de mentalitatea opaca a unor factori decidenti – sa reinfiinteze una dintre cele mai puternice organizatii ale societatii civile, AGIR.
Reuniunea a continuat cu lucrarile in plen. Prezidiul Congresului a fost alcatuit din dr. ing. Mihai Mihaita, presedintele AGIR, prof. dr. ing. Octavian Bologa, presedintele Filialei Sibiu a AGIR, prof. dr. ing. Gheorghe Manolea, presedintele Filialei Dolj a AGIR, prof. dr. ing. Radu Pentiuc, presedintele Filialei Suceava a AGIR si prof. dr. ing. ?erban Raicu, din partea Societatii Inginerilor din Transporturi – toti membri in Biroul Executiv al AGIR.
Au urmat mesajele adresate Congresului de catre (in ordinea sustinerii): • Autoritatea Nationala pentru Cercetare ?tiintifica (ANCS), prezentat de vicepresedintele Marian Enachescu; • Universitatea Tehnica a Moldovei (mesaj semnat de rectorul institutiei si, totodata, presedintele Asociatiei Inginerilor din Republica Moldova, acad. Ion Bostan); • Asociatia Generala a Economistilor din Romania (AGER), sustinut de prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Romane, presedintele AGER; • Academia de ?tiinte Tehnice din Romania (ASTR), transmis de acad. Radu Voinea, presedintele ASTR; • Universitatea Politehnica din Bucuresti, adus la cunostinta participantilor de rectorul institutiei, prof. dr. ing. Ecaterina Andronescu, care a inminat presedintelui AGIR, dr. ing. Mihai Mihaita, Diploma de Excelenta acordata Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania „pentru promovarea si sustinerea performantelor inginerilor romani, pentru traditie si continuitate“; • Federatia Sindicatelor Lucratorilor din Cercetare-Proiectare din Romania, lecturat de presedintele Radu Minea; • Patronatul Roman din Cercetare si Proiectare, prezentat de dr. ing. Ion Stanciulescu, presedintele patronatului si presedintele Colegiului Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare si Inovare; • Asociatia pentru Educatie, Cultura, ?tiinta si Arta din Republica Moldova, adresat de prof. dr. ing. Ion Odainic; • Sectia de ?tiinte Tehnice a Academiei Romane, prezentat de acad. Gleb Dragan, presedintele Sectiei; • Fundatia Ion Basgan, mesaj semnat de presedintele Fundatiei, dr. ing. Ion I. Basgan; • Filiala Cluj a AGIR, adresat de presedintele Filialei, prof. dr. ing. Mircea Bejan, care a inminat, totodata, presedintelui AGIR, dr. ing. Mihai Mihaita, Distinctia de merit si placheta aferenta, „cu onoare, cinste si pretuire pentru intreaga activitate depusa pentru bunul mers al AGIR si dezvoltarea ingineriei nationale si mondiale“; • prof. dr. ing. ?tefan Iancu, secretar stiintific al Comitetului Roman de Istoria si Filozofia ?tiintei si Tehnicii.
Au urmat prezentarea Raportului de activitate a Consiliului AGIR pentru perioada 2006 – 2009 (sustinuta de presedintele AGIR, dr. ing. Mihai Mihaita); a Raportului economico-financiar (Magdalena Marinescu, contabil-sef al AGIR), a Raportului de audit extern si a Raportului Comisiei de cenzori (ing. dipl. Marin Stancu, presedintele Comisiei in intervalul 2006 – 2009). Au fost aduse, apoi, la cunostinta participantilor propunerile de modificare a Statutului Asociatiei, demers necesar, in primul rind, datorita innoirii cadrului legislativ cu privire la asociatii si fundatii (respectiv OG nr. 26/2000, modificata si completata prin OG nr. 37/2003 si Legea nr. 246/2005).
Lucrarile au continuat cu dezbateri pe marginea documentelor prezentate. S-au inscris la cuvint urmatorii delegati: ing. dipl. Traian Tomescu (presedintele Filialei Brasov); acad. Gleb Dragan; prof. dr. ing. Mircea Bejan (presedintele Filialei Cluj); prof. dr. ing. Euring Tiberiu Dimitrie Babeu (presedintele Filialei Timis); ing. dipl. Nicolae Fildan (presedintele Filialei Constanta); ing. dipl. Toader Ulise (vicepresedinte Filiala Alba); prof. dr. ing. Radu Pentiuc (presedintele Filialei Suceava); prof. dr. ing. Dumitru Tocan (Bucuresti); prof. dr. ing. Emilia Visileanu (Societatea Inginerilor Textilisti – Bucuresti); dr. ing. Constantin Piriianu (presedintele Filialei Vilcea); prof. dr. ing. Ioan Pop (Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca); prof. dr. ing. Gheorghe Manolea (presedintele Filialei Dolj). Vorbitorii au apreciat pozitiv documentele prezentate si si-au exprimat acordul asupra acestora, mentionind, totodata, si alte activitati si preocupari ale filialelor si societatilor aflate in componenta AGIR. De asemenea, s-au formulat numeroase propuneri privind activitatea din perioada urmatoare, propuneri care au fost ulterior selectate, sintetizate si incluse in Programul de activitate a AGIR pe urmatorii patru ani. Dupa discutii au fost votate documentele Congresului si s-a aprobat descarcarea de gestiune a Consiliului AGIR.
Potrivit noilor prevederi statutare, in urma propunerilor inaintate de filiale si asociatiile din structura AGIR, au fost alesi cei 81 de membri ai Adunarii Generale a AGIR.
Adunarea Generala l-a ales pe dr. ing Mihai Mihaita ca presedinte al AGIR pentru urmatorii patru ani. De asemenea, au fost alesi membrii Consiliului Director (prof. dr. ing. EurIng Tiberiu BABEU; prof. dr. ing. Mircea BEJAN; prof. dr. ing. EurIng Octavian BOLOGA; conf. dr. ing. Dan DORIN; ing. dipl. Nicolae FILDAN; prof. dr. ing. Gheorghe MANOLEA; prof. dr. ing. Eugen PAY; prof. dr. ing. EurIng Radu PENTIUC; prof. dr. ing. Mircea PETRESCU; dr. ing. Dragos POPA; prof. dr. ing. EurIng Mihai MIH?I??; prof. dr. ing. ?erban RAICU; dr. ing. Ion ST?NCIULESCU; prof. dr. ing. Florin T?N?SESCU; ing. dipl. Traian TOMESCU), ai Comisiei de Cenzori (al carei presedinte este ing. dipl. Octavian Udriste) si ai Colegiului de Etica (al carei decan este prof. ing. Aristide Dodu). Au fost prezentate si aprobate Programul de activitate si Proiectul de Buget si Cheltuieli pentru perioada 2010 – 2013. În incheiere, participantii au adoptat o Rezolutie, prezentata audientei de prof. dr. ing. Gheorghe Manolea.
La finalul lucrarilor, presedintele AGIR, dr. ing. Mihai Mihaita a multumit participantilor la reuniune si colectivului care s-a ocupat de pregatirea evenimentului si, in numele conducerii AGIR si al sau personal, s-a pronuntat pentru o participare activa la bunul mers al Asociatiei, deoarece „pasivitatea creeaza indiferenta si dauneaza intereselor AGIR“. „Împrejurarile care vor urma sa ne aduca satisfactie si sa ne bucuram de ele in functie de personalitatea fiecaruia. Armonia, echilibrul sunt importante pentru succesele noastre; sa le pastram“, a afirmat presedintele AGIR.
În numarul viitor al Universului ingineresc vom prezenta noi informatii privind desfasurarea lucrarilor Congresului, precum si documentele adoptate.
Alte articole
