A fi intreprinzator in Romania de astazi „Rezista si se consolideaza pe piata doar cei competitivi“ (I)
Data: 1 - 15 decembrie 2014
Convorbire cu ing. Aristide Caranda, directorul general al societatii „CARANDA BATERII“ S.R.L.
Parcurgem o perioada in care bilanturile vizeaza nu numai anul pe care il vom incheia in curand, ci un sfert de secol de la Revolutia Romana din decembrie 1989. Nu ne vom lansa, in aceasta pagina, in considerente de ordin istoric, ci - asa cum spune un vechi dicton, „omul este masura tuturor lucrurilor“ - ne vom referi, in cele ce urmeaza, la o experienta de inginer, a unui coleg de breasla care s-a afirmat in postura pe care astazi o numim manager inca de la absolvirea, in 1956, a Facultatii de Chimie Industriala a Politehnicii din Bucuresti si a devenit intreprinzator in urma cu 23 de ani. Numele sau - Aristide Caranda, nume devenit un brand al economiei de piata romanesti. Este vorba despre o viata de om care - asemenea picaturii care concentreaza, in substanta ei, un intreg ocean - da masura unor calitati ingineresti demne de atentie si respect. Acestea fiind spuse, sa redam prima parte a convorbirii pe care am avut-o zilele trecute cu directorul general al companiei „CARANDA BATERII“ SRL.
Teodor Brates: Se discuta mult despre intreprinzatorul roman, despre modul in care se afirma capitalul autohton aflat in concurenta acerba cu capitalul strain. Tocmai de aceea este de determinat masura in care o experienta personala poate sa clarifice lucrurile, daca nu total, macar in ceea ce priveste esentialul unor procese si fenomene de larg interes.
Aristide Caranda: Multumesc publicatiei AGIR, „Univers ingineresc“, pentru posibilitatea - as spune chiar onoarea - de a putea sa-mi exprim parerile despre tema extrem de importanta pe care ati enuntat-o, fara a avea pretentia ca punctul meu de vedere este infailibil.
T.B.: Nimeni nu poate avea o asemenea pretentie, insa, in cazul dvs., sunt extrem de multe elemente - in acest sens m-am documentat, pe larg, inainte de convorbirea de fata - care, relevate personal si direct de directorul general al companiei „CARANDA BATERII“ SRL, capata o cu totul alta anvergura.
A.C.: Ma flateaza aprecierea dvs., insa prefer sa ma mentin, cu precadere, in zona faptelor. Cat priveste - sa zicem - „destinul“ intreprinzatorului roman in raport cu capitalul strain, cred ca vom avea ocazia sa tratam acest subiect tot prin prisma propriei mele experiente.
T.B.: Asa este. Nimic nu valoreaza mai mult decat argumentul bazat pe fapte. Am citit ca, la 5 septembrie 1991, dvs. ati inceput o afacere prin care ati urmarit sa fructificati o experienta de peste trei decenii. Va propun sa marcati acel moment.
A.C.: Am lucrat peste 30 de ani la intreprinderea „Acumulatorul“, din Bucuresti.
T.B.: Binecunoscuta in perioada data.
A.C.: A fost creata in 1911, dar s-a dezvoltat si s-a modernizat in perioada antedecembrista, sub impactul progresului tehnic din anii respectivi. Era o intreprindere reprezentativa. Aici am parcurs toate treptele ierarhiei profesionale, de la maistru la sef de laborator, apoi de la tehnolog-sef la director general.
T.B.: Tot pe baza amintitei documentari, am aflat ca, in 1988, ati fost demis din functia de director general ca urmare a unui conflict cu mai-marii vremii sau, mai bine spus, ai vremurilor.
A.C.: Sigur, situatia intregii economii, a intregii tari se degradase continuu pana la criza de sistem, criza care a dus la explozia populara, la Revolutia din decembrie 1989. Eu am fost, cum imi placea sa ma definesc pe atunci, dar si dupa opinia cvasigenerala, un tehnocrat, iar opiniile mele divergente cu cei carora le-ati spus „mai-marii vremurilor“ vizau, in principal, tocmai aspecte de ordin tehnico-economic.
T.B.: Nu ati fost singurul in aceasta situatie. Important este ca v-ati onorat calitatea de inginer, de manager prin sustinerea propriilor convingeri, chiar daca ati riscat mult. Ceea ce - cred - se cuvine sa se retina - sub aspect personal - din ceea ce ati afirmat este parcurgerea, treapta cu treapta, in mod normal, a ierarhiei profesionale si fundamentarea pozitiilor - tot profesionale - mai ales in conditiile dramatice existente, cum bine stim cu totii, in perioada agoniei regimului totalitar - prin prisma competentei si responsabilitatii.
A.C.: Este aprecierea dvs., recunosc, destul de magulitoare. Din punctul meu de vedere, nu a fost nimic iesit din comun; multi colegi, tehnocrati, cum am mai precizat, au avut evolutii similare.
T.B.: Ajunsi in acest punct, nu pot sa nu-mi amintesc ca - inca in ianuarie 1990 - „Acumulatorul“ a fost printre primele, daca nu cumva prima intreprindere care a cunoscut seismul unei greve. Eram, pe atunci, redactor-sef adjunct la redactia de actualitati a TVR si am „dat drumul in emisie“ unui reportaj privind greva de la „Acumulatorul“.
A.C.: Imi amintesc si eu - s-ar putea altfel? - acea greva. Se inregistrau, astfel, doua fenomene contradictorii: efectele libertatii cucerite cu atatea jertfe si necesitatea adoptarii unor masuri reparatorii, in privinta conditiilor de munca, a salarizarii, intrucat - in timpul dictaturii - s-a actionat continuu, sistematic, in directia agravarii pana la limita insuportabilului, a conditiilor de munca si viata.
T.B.: Mai toata lumea se grabea sa... „recupereze“, ceea ce - pana la un punct - era absolut normal. Ceea ce se contura, tot mai pregnant, era prapastia dintre asteptari si posibilitatile de satisfacere a unor deziderate, evident, deficitare la capitolul realism.
A.C.: Va impartasesc acest punct de vedere, mai ales ca am simtit pe „propria mea piele“ ce inseamna depasirea anumitor limite ale dorintei de mai bine, ca sa spun asa.
T.B.: Rememorarea momentului din ianuarie 1990 nu a avut alt scop decat cel de a adauga inca un fapt de viata la acumularile (pentru ca tot vorbim despre „Acumulatorul“) care au dus la decizia dvs. de a incepe o afacere pe cont propriu.
A.C.: Cunosteam, din interior, ce inseamna o intreprindere de stat. Stiam ce insemna „economia planificata“, cu toate „pacatele“ ei organice. Am avut posibilitatea sa cunosc si realitatile din tarile cu o autentica economie de piata, la fel, nu numai cu incontestabile realizari, ci si cu „hibele“ ei. Am nutrit si nutresc convingerea ca numai un sector privat sanatos, puternic poate sa asigure o dezvoltare economica si sociala centrata pe nevoile oamenilor. In 1991, lasam in urma - cum am mai precizat - peste trei decenii de „lucru la stat“. Conditiile incipiente create in primul an si jumatate de la Revolutie m-au incurajat sa-mi „schimb viata“ si s-o leg de sectorul privat.
T.B.: A fost, deci, o decizie relativ indelung gandita.
A.C.: Exact. A fost o decizie cu un imens risc, dar mi-am asumat riscul, constient ca numai in acest mod ma pot afirma profesional si, cutez sa mai spun, uman.
T.B.: Timpul v-a dat dreptate, desigur, nu „automat“, „de la sine“, ci ca efect al unor eforturi remarcabile. Emit acest „calificativ“ tot ca urmare a documentarii despre care vorbeam.
A.C.: La inceput am fost doi, un coleg muncitor, Nicolae Firu (Dumnezeu sa-l ierte), si eu. Asa a inceput afacerea, in septembrie 1991.
T.B.: Era o perioada de expansiune, mai ales a micilor afaceri, in special in comert. Dvs. v-ati axat, de la inceput, pe productie. Desigur, doreati sa vindeti ceea ce produceati, dar pornind de la baterii bune de folosit, dar si competitive, pe o piata tot mai exigenta.
A.C.: A fost o afacere de la „firul ierbii“, in productie, deoarece, atunci ca si acum, am convingerea ca nimic nu poate sa aiba efecte mai palpabile asupra calitatii vietii decat substanta economica validata pe piata. Este, in parte, si un raspuns la intrebarea dvs. privind capitalul romanesc. Cand intreprinderile de stat produceau - conform unei planificari hipercentralizate - in mare masura pe stoc, nu-ti poti permite, ca intreprinzator privat, sa nu produci pentru piata, pentru client. Daca nu iti orientezi afacerea spre ceea ce cere piata, daca nu esti competitiv din toate punctele de vedere, esecul este garantat.
T.B.: Ma bucur ca ganditi astfel, insa esential este sa se actioneze asa cum se gandeste.
A.C.: Este o chestiune de principiu, dar si de pragmatism, ceea ce va rezulta - sper - din relevarea unei experiente de peste doua decenii. Nu a mers totul lin, nu am avut numai succese, nu am izbutit sa inving uriase dificultati daca nu as fi actionat, cum am afirmat, pornind de la cerintele unei piete concrete, bine delimitate, cea a bateriilor auto. Fiecare an a insemnat, la inceput pentru firma pe care o constituisem „Electro Auto Service“, apoi, din 2005, cu numele de „Caranda“...
T.B.: Ma iertati ca va intrerup. Dvs. ati devenit un brand, iar atribuirea numelui de „Caranda“ firmei dvs. a fost - o spun pentru cititori - o expresie directa a prestigiului pe care l-ati castigat personal pe piata pe care o evocati atat de des.
A.C.: Sa continui, deci. Afacerea mea a avut o evolutie dictata de raportul dintre cerere si oferta. La numai un an de la inceperea ei m-am extins de la productia propriu-zisa la activitati de service, fapt care mi-a permis sa prind, cum se zice, mai mult cheag. Mi-am dat seama ca in lumea in curs de globalizare se impune sa colaborez cu firme de peste hotare, inclusiv cu cele care au avut si au reprezentante si filiale in Romania, sa desfasor un program de investitii cu achizitii de tehnica avansata, in special din Suedia si Statele Unite ale Americii.
T.B.: Aceasta a fost, probabil, una dintre caile principale de actiune care v-au permis sa inregistrati marca firmei, sa obtineti certificarile necesare, licentele si certificatele de conformitate cu normele internationale de profil.
A.C.: Nici nu se putea altfel sa se consolideze, pe piata, compania noastra. Nu consider ca este cazul sa intru prea mult in detalii, dar - fara sa ma laud - am actionat pe baza unei strategii de firma, strategie amendata, din timp in timp, in functie tot de raportul dintre cerere si oferta. Au fost, insa, momente-cheie in respectivul proces.
T.B.: Tocmai la acestea va rugam sa va referiti in special.
A.C.: Dvs. ati amintit unele certificari si licente. As dori sa precizez ca produsele, serviciile si sistemul nostru de gestiune interna a calitatii au fost omologate si sunt revizuite periodic de organismele creditate din tara si de peste hotare, cum sunt RAR, Electrica, AFER, OMCAS, ISO 1400/2004 si ISO 9001/2008, OHASAS 18001/2008. Colegii ingineri stiu despre ce omologari este vorba, asa ca nu mai insist. In mod deosebit trebuie sa amintesc ca in anul 2000 a avut loc certificarea RAR-OCS a sistemului de management al calitatii. In acel an a avut loc si fabricarea, in premiera nationala, in exclusivitate, a bateriilor auto fara intretinere. A urmat deschiderea altor filiale, la Iasi si Bucuresti.
T.B.: Cronologic, ajungem, din nou, la anul 2005, cand ati optat pentru atribuirea numelui „Caranda“ firmei dvs., ca o confirmare de netagaduit a valorii brandului reprezentat de profesionistul, de managerul, de intreprinzatorul Caranda. Am revenit asupra acestui aspect deoarece consider ca este definitoriu pentru tot ceea ce discutam. Nu am in vedere doar zicala ca „omul sfinteste locul“, ci si constientizarea faptului ca un nume - vorba poetului - transformat in renume vinde extrem de bine marfa, constituind poate cel mai valoros certificat de garantie.
A.C.: Dvs. ati spus-o, asa ca ma consider absolvit de obligatia de a face un comentariu pe tema data.
T.B.: Lucrurile sunt, intr-adevar, atat de evidente incat nu mai este cazul sa fac un alt comentariu, ceea ce nu inseamna ca dvs. nu aveti dreptul la autoevaluare.
A.C.: Prefer sa ma refer - si in continuare - numai la fapte.
T.B.: Voia dvs.
A.C.: In aceeasi perioada, am facut un pas inainte prin infiintarea laboratorului de incercari baterii. Laboratorul este dotat cu echipamente achizitionate de la firma germana GIGATRON, ceea ce spune mult specialistilor din domeniul nostru. Vedeti, performantele sunt legate nemijlocit de promovarea progresului stiintifico-tehnic, preocuparea noastra centrala constituind-o alinierea la cele mai inalte standarde la nivel mondial.
T.B.: Faptul a fost confirmat, din plin, la marcarea, in 2006, a 15 ani de activitate a firmei dvs. Chiar si acest fapt, si anume „vechimea“ unui IMM, supravietuirea pe o piata puternic concurentiala, este extrem de concludent pentru ceea ce se numeste „o afacere de succes“. A fost nevoie de o veritabila viziune strategica pentru a se castiga o anumita pozitie pe piata, o piata caracterizata, la inceput, prin monopolul „Acumulatorului“, apoi prin prezenta unor produse importate.
A.C.: In anul implinirii unui deceniu si jumatate de existenta am marcat progrese intr-o directie pe care o stabilisem cu ceva timp inainte: fructificarea potentialului nostru si prin achizitii din fonduri proprii a unor echipamente si instalatii de inalta performanta. Nu numai sub aspect practic, ci si simbolic, am inaugurat atunci o instalatie automata de preparare si egalizare a nivelului electrolitului. Este o instalatie produsa de firma suedeza Kallstrom, prin care asiguram o inalta puritate la diverse concentratii ale electrolitului. Tot ca urmare a viziunii strategice la care faceam trimitere, in 2006, ne-am extins in Bucuresti printr-un nou Centru de Desfacere si Service.
T.B.: Din cate am aflat, in prezent, in 2014, aveti 12 asemenea centre.
A.C.: Nu numai in Bucuresti, unde sunt patru centre, ci si la Alexandria, Braila, Constanta, Craiova, Iasi, Ploiesti, Timisoara si Targu Mures. O acoperire geografica tot mai mare ne creste, desigur, potentialul economico-financiar, dar reprezinta, in acelasi timp, o premisa favorabila pentru consolidari si dezvoltari care sa ne permita, in viitorul previzibil, sa ne indeplinim obiective mai cuprinzatoare.
T.B.: As spune mai indraznete, avand in vedere ceea ce s-a intamplat, sistematic, an de an, dupa infiintarea companiei, in 1991.
A.C.: Nu degeaba se spune ca trecutul este cel mai bun dascal pentru cei care realmente doresc sa invete. Remarca este valabila si pentru afaceri, dar si pentru orice demers destinat binelui comun.
(Continuare in numarul viitor)