Diagnoza stiintifica, premisa a unei strategii economico-sociale realiste (I)

De-a lungul timpului, „Univers ingineresc“ a consemnat numeroase controverse pe tema starilor de fapt din economia nationala si, in stransa legatura cu aceste consemnari, a informat despre multe proiecte bazate tocmai pe diversitatea estimarilor. Cateva aspecte esentiale relevate de amintitele controverse au fost abordate, intr-un consistent studiu, de prof. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Intrucat comunitatea inginereasca este organic implicata in toate procesele economico-sociale din tara noastra, consideram deosebit de util sa prezentam studiul care, potrivit opiniei majoritatii specialistilor, „lumineaza“ tocmai zonele in care s-au concentrat cele mai multe controverse.

Premise obligatorii
Intr-o maniera total justificata, studiul reaminteste, la inceput, cateva concepte fara de care este imposibila o analiza autentic stiintifica. Astfel, se readuc in atentie elemente care confirma ca forta motrice a productiei o constituie capitalul. Volumul, structura si calitatea capitalului determina, in mod preponderent, complexitatea productiei si dimensiunea VAB (valoarea adaugata bruta), factor esential pentru nivelul bunastarii intr-o tara.
Pentru mai buna intelegere a indicatorilor cu care se opereaza, reamintim ca venitul national brut reflecta totalitatea activitatii economice realizate de catre rezidenti, indiferent de tara in care se desfasoara aceasta si reprezinta valoarea adaugata bruta obtinuta de romani in tara si strainatate. In schimb, produsul intern brut reflecta totalitatea activitatii economice realizate pe teritoriul unei tari, atat de rezidenti, cat si de nerezidenti, si reprezinta valoarea adaugata bruta obtinuta in tara de romani si straini.
?arile dezvoltate economic, care detin investitii in strainatate, au venitul national brut mai mare decat produsul intern brut cu 1 - 3 procente, in timp ce in cazul statelor emergente, inclusiv al Romaniei, situatia este inversa.
In cele mai multe studii de specialitate, capitalul este definit, in sens larg, ca ansamblul activelor non-umane care pot fi detinute si schimbate pe o piata. Capitalul utilizat de persoane, intreprinderi si administratia publica se refera la: ? capitalul imobiliar; ? capitalul financiar; ? capitalul profesional (utilaje, echipamente, spatii de productie etc.). In alte situatii, capitalul este privit: ? fie in cadrul functiei de productie neoclasice, care determina nivelul PIB in raport cu capitalul economic (masini, utilaje, echipamente etc.), forta de munca si productivitatea factorilor de productie; ? fie prin includerea si a capitalului uman. Potrivit unor opinii cvasigenerale, democratia actuala, spre deosebire de cea antica, bazata pe sclavie si razboaie perpetue, se intemeiaza pe capital. Studiile de specialitate releva ca exista o relatie puternica intre stocul de capital si rata de crestere a venitului national.

De unde am plecat si unde suntem?
Deoarece datele definitive privind stadiul de dezvoltare a economiei vizeaza finalul lui 2014, studiul la care ne referim ia drept reper pentru raspunsul la intrebarea „Unde suntem?“ anul precedent. Iata datele esentiale.
In 1989, PIB-ul Romaniei era 42,6 miliarde echivalent euro. In 2014, a ajuns la 150 miliarde euro (respectiv, de 3,5 ori mai mare decat in anul 1989).
Mai ales pentru ingineri, prezinta interes structura PIB. In 1989, se inregistrau urmatoarele ponderi: ? Industrie - 46,2%; ? Agricultura - 14,4%; ? Constructii - 5,5%; ? Alte ramuri - 37,5%. Sub acelasi aspect, situatia din 2014 a fost urmatoarea: ? Industrie - 25,2% (-21 puncte procentuale - pp); ? Agricultura - 5,5% (-8,9 pp); ? Constructii - 7% (+1,5 pp); ? Alte ramuri - 62,3% (+24,8 pp). Precizam ca in zona „alte ramuri“ sunt incluse, in special, serviciile, domeniu care are cea mai mare pondere in tarile dezvoltate. In ceea ce priveste industria, ponderea acesteia la nivelul Uniunii Europene este de circa 15%.
In 1989, existau 8,2 milioane de salariati. In 2014, numarul lor s-a redus la 4,4 milioane, contractia fiind de 46%. In schimb, numarul pensionarilor a crescut de la 3,7 milioane la 5,2 milioane, respectiv un spor de 41%.
In 1989, raportul dintre numarul de salariati la un pensionar (asa-numita rata de dependenta) a fost de 2,2, iar in 2014 de 0,85.
Importanta sociala a acestor mutatii este evidenta, ceea ce impune un studiu separat fata de cel pe care-l prezentam. Tot sub aspect social, se impune a se consemna, inainte de toate, evolutia puterii de cumparare. Astfel, in 1989, cu un salariu mediu se puteau procura (teoretic) 6 cosuri de consum alimentar. Deoarece marfurile nu se gaseau in magazine in totalitate, pentru cele deficitare se platea de cele mai multe ori suprapret. In acest fel, cu un salariu mediu se puteau cumpara, in mod real, cel mult 4 cosuri alimentare. La acest nivel de putere de cumparare se situau 8,2 milioane persoane. In 2014, cu un salariu mediu se puteau procura 8,4 cosuri de consum alimentar (+40%, respectiv +110% fata de nivelul recalculat). La acest cos alimentar aveau acces 4,4 milioane de persoane.
Puterea de cumparare a unei pensii medii echivala, in 1989, cu patru cosuri de consum alimentar, la care aveau acces 3,7 milioane persoane. In 2014, puterea de cumparare a unei pensii medii era de 5,3 cosuri de consum alimentar (+33%, respectiv +47% fata de nivelul ajustat), nivel la care aveau acces 5,2 milioane persoane.
In 1989, populatia avea acces relativ sigur la o locuinta cu chirie mica timp de cativa ani. In 2014, statul a asigurat locuinte cu chirie in situatii foarte rare; cetatenii trebuie sa-si cumpere locuintele necesare.
In 1989, veniturile si, in general, avutia populatiei erau relativ egalitar repartizate. In 2014, se inregistra o polarizare ridicata in ceea ce priveste repartitia veniturilor si, in general, a avutiei populatiei.
Alte aspecte de cel mai mare interes vizeaza situatia economico-sociala a tarii prin prisma regimului de proprietate. In 1989, proprietatea de stat era dominanta. In 2014, capitalul public s-a redus la 17% din total, iar cel privat a crescut la 83% (43% autohton, 40% strain).
In conditiile economiei de comanda, lipsea actiunea pietei, iar preturile erau fixate de stat pe baza unor criterii care contraveneau legii cererii si ofertei. In conditiile actuale, avem o economie de piata functionala, cu o concurenta in crestere. In 1989, cum se stie, se achitase inainte de termen datoria publica, existand si disponibilitati valutare de 1,5 miliarde dolari. In 2014, datoria publica neta a fost de 54 miliarde euro (36% din PIB).
In regimul totalitar, libertatile individuale erau puternic ingradite, iar in prezent sunt statuate libertati individuale conform standardelor europene, manifestate in cadrul democratiei si economiei de piata functionale.
Este, de asemenea, bine cunoscut ca, in 1989, se manifestau acute lipsuri de alimente, de alte bunuri de consum si servicii. In prezent, se inregistreaza o oferta bogata pe piata alimentara, a altor bunuri de consum si a serviciilor.
In ceea ce priveste situatia din domeniul alimentarii cu caldura si energie electrica, in 1989 se inregistra un deficit considerabil. In prezent, exista o alimentare corespunzatoare cu caldura si energie electrica.
In conditiile economiei de comanda ale regimului totalitar, se promitea cresterea continua a nivelului de trai al cetatenilor (in contextul libertatilor individuale minimale). Actualul sistem politico-economic promite libertati individuale ridicate si o viata mai buna pentru cetateni, in functie de programul politic al partidelor castigatoare in alegeri.
Concluzia studiului realizat de prof. univ. dr Florin Georgescu la acest capitol este urmatoarea: „Romanii nu mai doresc intoarcerea la regimul politic si situatia economica din 1989, dar, consider ca trebuie mai bine explicate cetatenilor diferentele dintre cele doua sisteme pentru ca astazi sa identificam corect solutiile unei dezvoltari economice durabile si ale bunastarii in Romania, in conditiile democratiei si economiei de piata“.

Efectele tranzitiei
Din punctul de vedere al fiecarui cetatean, zona de interes maxim o constituie, fara indoiala, nivelul de trai. In aceasta privinta, perceptiile individuale sunt extrem de diferite, insa, la nivelul intregii tari, exista elemente de calcul cu un caracter obiectiv, stiintific, care se cer luate in considerare atunci cand se emit judecati de valoare. Sub acest aspect, nivelul de trai rezulta din ceea ce incaseaza un stat, respectiv valoarea nationala bruta, potrivit definitiei prezentate in prima parte a articolului. In Uniunea Europeana, calculele sunt facute exclusiv in functie de venitul national brut. Aceasta nu inseamna ca nu este luat in considerare si produsul intern brut, definit, de asemenea, in randurile anterioare. Astfel, luand ca termen de comparatie anul 1989, obtinem urmatoarele elemente de evaluare. Raportul VNB/PIB a scazut cu 3 pp. In 1989, VNB era mai mare decat PIB cu 0,4 miliarde echivalent euro (+1%). Dupa 1990, PIB-ul a fost mai mare decat VNB in 2013 (cele mai noi date oficiale disponibile), diferenta negativa fiind de 2,7 miliarde euro (-2%).
In stransa legatura cu indicatorii mentionati, se impune a se examina si o alta tema controversata, si anume masura in care intrarile din veniturile salariatilor romani de peste hotare compenseaza iesirile de venituri obtinute de capitalul strain in Romania. Ecartul maxim a fost consemnat in anul 2007, cand veniturile platite catre restul lumii au fost cu 49% mai mari (3,4 miliarde euro) decat incasarile din strainatate. In 2013, incasarile strainilor din Romania au depasit cu 46% (2,7 miliarde euro) incasarile romanilor in strainatate. Consideram ca aceste date sunt de natura a clarifica si controversele legate de efectele migratiei simultan cu cele ale prezentei capitalului strain in Romania.
Analizele care vizeaza aspecte cantitative si calitative ale tranzitiei spre economia de piata au impus examinarea mai detaliata a evolutiei productiei totale, domeniu in care implicarea inginereasca este predominanta. Un prim element vizeaza raportul dintre consumul intermediar si productia finita. Reamintim ca, prin indicatorul consum intermediar se defineste valoarea totala a bunurilor si serviciilor utilizate ca intrari in procesul de productie. Conform punctelor de vedere ale unor economisti de talie internationala, consumurile intermediare sunt o modalitate de a se oferi venituri suplimentare considerabile managerilor si actionarilor. De data aceasta, comparatiile din studiul de care ne ocupam iau drept reper anul 2000, dintr-un considerent lesne de inteles: atunci s-a reluat cresterea economica, proces desfasurat neintrerupt pana la aparitia primelor efecte ale crizei globale (2008). Se consemneaza un spor puternic al ponderii consumului intermediar in valoarea totala a productiei fata de anul 2000. Acest spor a fost de 3,8 pp in 2008 si de 2,8 pp in 2013. Avem, deci, de-a face cu o evolutie negativa care indica un grad relativ redus de complexitate a economiei, care determina, la randul lui, un sistem fiscal-contabil lax si un fenomen grav de indisciplina financiara, de majorare nejustificata a preturilor, ca si a unor cheltuieli ale firmelor.
Ponderea consumului intermediar in productie la nivelul statelor dezvoltate se situeaza in jurul a 50%. In Romania este de 56,3%.
Un alt indicator care are capacitatea de a caracteriza o economie nationala este venitul national net (VNN), calculat ca diferenta intre venitul national brut si consumul de capital fix, respectiv amortizarea si deprecierea. Modul in care se efectueaza repartitia venitului national net indica raportul dintre munca si capital. In timp ce in tarile dezvoltate capitalului ii revine 40% din venitul national net si muncii 60%, in Romania, situatia este diametral opusa: capitalul primeste 60%, iar munca sub 40%. Desi in anul 2000 raportul era de 50% la 50%, dupa 2008 (raport 48% la 52%) costul crizei a fost transferat asupra salariatilor, iar raportul s-a degradat pentru munca la 40%, capitalului revenindu-i 60%. Conform opiniei prof. univ. dr. Florin Georgescu, aceasta evolutie a fost favorizata de legislatia muncii adoptata in 2010. Credem ca toate aceste cifre sunt deosebit de concludente, iar daca analiza se va restrange la regiunea noastra geografica, respectiv la Ungaria, Bulgaria si Polonia, vom constata alte diferente semnificative. In Ungaria repartitia este de 52% in favoarea muncii, in Bulgaria 47,5% si in Polonia 44%.

Patrimoniul national al Romaniei
Cum se va vedea, aprofundarea analizei referitoare la situatia actuala economico-sociala a tarii nu este posibila fara luarea in considerare a patrimoniului national, respectiv a ansamblului activelor financiare si nefinanciare, estimate la pretul pietei, detinute de cetatenii si administratia publica centrala si locala a unei tari la un moment dat. Patrimoniul national net se exprima in forma neta si este format din activele nefinanciare (locuinte, terenuri, cladiri, masini, echipamente, brevete etc.) la care se adauga activele financiare (conturi bancare, obligatiuni, actiuni, plasamente in fonduri de pensii, contracte de asigurari etc.), din care se scad pasivele financiare (totalitatea datoriilor).
Patrimoniul national cuprinde din punctul de vedere al proprietatii: ? patrimoniul privat, cel care apartine persoanelor fizice; ? patrimoniul public, cel care apartine autoritatilor publice (administratia centrala, autoritati locale si sistemele de asigurari sociale).
In tara noastra, patrimoniul national este preponderent de natura nefinanciara (87% in sectorul imobiliar). Patrimoniul privat reprezinta 65% din total, in timp ce patrimoniul public detine o pondere de 35%.
Si in aceasta ordine de idei, sunt deosebit de utile comparatiile internationale. In acest sens, se opereaza cu raportul dintre patrimoniu si venitul national net. Un fenomen deosebit de interesant este acela ca, in tarile dezvoltate, acest raport revine la nivelurile inalte de acum 100 de ani. Inainte de a prezenta cifrele, reamintim ca raportul dintre patrimoniul national si venitul national net semnifica atat bogatia natiunii (patrimoniu), cat si forta economica a acesteia (VNN). La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, valoarea patrimoniilor Frantei, Marii Britanii si Germaniei era considerabila, respectiv 6 - 7 ani de VNN. Socurile militare si economice din perioada 1914 - 1945 au redus raportul la numai 2 - 3 ani de VNN. Din 1950, raportul creste continuu, cu tendinta atingerii, la inceputul secolului al XXI-lea, a varfului din 1919: 5 - 6 ani de VNN in Franta si Marea Britanie si 4 ani de VNN in Germania.
In tara noastra, pana in 2007, raportul dintre patrimoniu si VNN a crescut continuu, atingand 493% ca urmare a sporirii patrimoniului (indeosebi nefinanciar) mai repede decat VNN. Dupa declansarea crizei, valoarea raportului a scazut, pe fondul reducerii mai rapide a patrimoniului national (indeosebi nefinanciar) decat a VNN, ajungand la 290%. Este de remarcat ca realizarea obiectivelor convergentei reale va apropia Romania de tarile dezvoltate si la acest indicator.

Capitalul national
Daca tinem seama de faptul ca partea cea mai importanta si mobila a patrimoniului o reprezinta capitalul, apare necesar sa redam cat mai amplu posibil datele si faptele referitoare la acest aspect din studiul pe care-l prezentam. Este cazul sa recurgem si la rememorarea unor concepte. Astfel, capitalul este definit ca totalitatea participatiilor persoanelor fizice si statului la activele societatilor comerciale, companiilor nationale si regiilor autonome. Dupa structura de proprietate, capitalul se imparte in capital apartinand statului, autoritatilor publice (centrale si locale) si capital privat, format, in functie de rezidenta actionarilor, din capital autohton si capital strain.
Pornind de la aceste definitii, putem aprofunda tema prin consemnarea a ceea ce este extrem de important, si anume ca, in ultimii 15 ani, capitalul privat a devenit dominant in Romania. Si la acest capitol, referentialul il constituie anul 2000. Nivelul capitalului s-a multiplicat de atunci de 3,8 ori, ajungand la 118 miliarde euro (+87 miliarde euro) in anul 2014. Capitalul privat reprezinta componenta cea mai dinamica, fapt confirmat de un spor de 7,3 ori, in timp ce capitalul public s-a majorat de numai 1,2 ori. Astfel, ponderea capitalului privat in total a sporit cu circa 40 pp, ajungand - asa cum am mai precizat - la 83%, concomitent cu scaderea capitalului public (17%).
Identificarea factorilor care au determinat cresterea accentuata a capitalului privat permite sa se contureze mai clar evolutii semnificative. Si in aceasta privinta, au existat si exista confruntari, dar numai datele obiective pot sa limpezeasca lucrurile. O constatare de cea mai mare importanta vizeaza faptul ca sporirea capitalului privat a fost sustinuta, in proportii aproape egale, de antreprenorii autohtoni si de cei straini. Nivelul capitalului strain a crescut de 17 ori (+44 miliarde euro), iar volumul capitalului autohton de 5 ori (+40 miliarde euro). Pornind de la baze diferite, ponderea capitalului strain in totalul capitalului privat s-a majorat cu 28 pp pana la 48%, pe fondul scaderii capitalului autohton pana la 52%.
Cand vorbim despre capital, luam in considerare, desigur, scopul principal al acestuia, si anume obtinerea unui profit cat mai mare. A eluda acest aspect fundamental inseamna, practic, blocarea oricarei cai de intelegere a fenomenelor si proceselor care au loc si in economia romaneasca, cu prelungirea ei fireasca in sfera socialului. Chiar daca in statistica se utilizeaza precumpanitor termenul de randament, pe fond, este vorba tot despre profit. Randamentul masoara totalul veniturilor anuale obtinute din capital, raportat la capitalul investit. In Romania, randamentul capitalului privat autohton a crescut continuu de la 11% in 2003 la 21% in 2013, factorul determinant constituindu-l majorarea de la 52% la 60% a remunerarii capitalului din VNN, expresie a concurentei relativ slabe pe piata capitalului si a fortei reduse de negociere a salariatilor. In tarile dezvoltate bogate in capital, in care este mai echilibrat raportul capital-munca in VNN, randamentul capitalului este mai mic (6% - Franta, 8% - Marea Britanie, 10% - Germania).
Daca se examineaza, in continuare - asa cum se procedeaza in studiul prof. univ. dr. Florin Georgescu - caile de constituire a capitalului privat in tara noastra, ajungem la constatari deosebit de interesante. Primul si cel mai important aspect vizeaza procesul de privatizare, respectiv transferul de proprietate din sectorul public in cel privat. De la inceputul procesului (1992), au fost privatizate 7500 de intreprinderi pentru care s-au incasat 7 miliarde euro, din care contravaloarea BCR a fost de 2,3 miliarde, adica +40% fata de capitalul social al societatilor privatizate (rezulta un pret mediu de 667 000 euro/intreprindere).
Cele 7 miliarde euro obtinute prin privatizare au fost folosite, conform legislatiei fiecarei perioade, astfel:
? 4,4 miliarde euro virate la Trezoreria Statului;
? 0,2 miliarde euro despagubiri acordate de AVAS;
? 2,4 miliarde euro au finantat cheltuieli curente ale bugetului de stat.
Cele 4,4 miliarde euro virate la Trezoreria Statului au fost folosite astfel:
? 1 miliard euro pentru finantarea datoriei publice;
?1 miliard euro imprumuturi acordate autoritatilor de management al fondurilor europene;
? 0,2 miliarde euro imprumuturi catre autoritatile locale;
? sold disponibil in cont 2,2 miliarde euro.
Prin contractele de privatizare, alte 3,5 miliarde euro au reprezentat majorari de capital ale noilor actionari privati la societatile comerciale privatizate.
Privatizarea a cuprins si transferul gratuit a 30% din capitalul social al statului (1,6 miliarde euro) prin programul de privatizare in masa si, institutional, prin intermediul a cinci fonduri ale proprietatii private (actualmente societati de investitii financiare).
Continuarea in numarul viitor