Performante in domeniul energeticii nucleare
Data: 1 - 15 decembrie 2015
O informatie de la Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), cu sediul la Viena, confirma situarea celor doua reactoare de la Centrala Nucleara de la Cernavoda pe primul loc in lume in functie de coeficientul de utilizare a puterii instalate. Respectivul coeficient este de 91,1%, superior tuturor celor inregistrate la un numar total de 398 de unitati din 178 centrale nucleare care functioneaza, la ora actuala, in 29 de state. Este, incontestabil, o performanta care se integreaza organic in ansamblul de rezultate obtinute in sistemul national integrat al industriei nucleare (de la uraniu si apa grea pana la energie electrica propriu-zisa). Ne referim la siguranta in exploatare, la costurile reduse, la nivelul de calificare a personalului.
In prezent, se deruleaza ultima faza a procedurii de negociere a Acordului Constitutiv al noii companii de proiect pentru constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Este un joint-venture in care investitorul selectat, China General Nuclear Power Corporation (CGN), va detine cel putin 51% din capitalul social total. Odata cu materializarea acestui proiect se vor crea conditii pentru dezvoltarea pe orizontala a intregii industrii nucleare romanesti.
Dupa cum am mai informat, compania Nuclearelectrica are un program investitional de larga perspectiva. Pentru anii urmatori se vor efectua modernizari la Depozitul intermediar de combustibil ars si la sistemul de protectie fizica. Se va trece, apoi, la retehnologizarea reactorului 1 pentru care s-au prevazut investitii in valoare de 1,5 miliarde de euro. In acest fel, durata de viata a reactorului se va prelungi cu 25 de ani.
Bineinteles, cea mai mare si mai importanta investitie o constituie construirea reactoarelor 3 si 4. In acest sens, alaturi de contributia investitorului strategic, un suport important il va constitui noul mecanism european de finantare reprezentat de „Contractul de diferenta“. Este vorba atat despre o contributie la completarea resurselor financiare in vederea finalizarii cu succes a proiectelor, cat si despre o modalitate de corectare a disfunctionalitatilor de pe piata energiei electrice, astfel incat sa se stimuleze mai puternic competitia reala.
Toate acestea sunt premise favorabile pentru atingerea obiectivului strategic pe termen mediu si lung reprezentat de obtinerea de catre sectorul nuclear a statutului de „cea mai performanta industrie romaneasca“.