Jurnal de bord La cumpana anilor

Nu numai la nivel naţional, ci şi în milioane de cazuri individuale, împlinirea a 10 ani de când România a devenit stat membru al UE reprezintă un prilej cum nu se poate mai potrivit de evaluare a drumului parcurs în acest interval, a ceea ce a fost pozitiv şi a ceea ce a însemnat şi înseamnă minusuri ale procesului de integrare europeană a ţării noastre. Nu este un exerciţiu lipsit de dificultăţi, deoarece nu totul se poate cuantifica, iar experienţele personale induc o doză considerabilă de subiectivism în aprecieri, în interpretări.

Pentru a da măsura corectă a bilanţului acestui din urmă deceniu, nu putem face abstracţie de tot ceea ce a precedat momentul cu adevărat istoric de la 1 ianuarie 2007. Încă din primele luni postdecembriste, demersurile oficiale privind asocierea României la UE au constituit premisele unui autentic Proiect de Ţară. Toate sondajele de opinie, dar şi acţiunile de ordin practic indicau opţiunea covârşitor majoritară a populaţiei României pentru dobândirea statutului de membru al UE. Pe măsura trecerii timpului şi parcurgerii etapelor preliminarii care au însemnat - la rândul lor - nu mai puţin de 18 ani, orientarea spre UE a devenit tot mai clară, tot mai puternică, iar manifestările populare de la întâlnirea anilor 2006 şi 2007 s-au transformat într-o adevărată sărbătoare naţională.

Dacă avem, însă, determinarea, tăria să depăşim subiectivismul, atunci trebuie negreşit să facem apel la cifre, la date certe. Înainte de toate, se impune să recurgem la comparaţii privind evoluţia economiei româneşti, terenul predilect de acţiune al comunităţii inginereşti. Astfel, se conturează următoarele dinamici: produsul intern brut şi bugetul general consolidat au atins cote aproape de dublu faţă de finalul anului 2006; s-au dublat, de asemenea, alocările pentru educaţie şi sănătate; exportul României a crescut până la 54 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 210% faţă de anul anterior aderării; în pofida efectelor crizei globale, salariile nete exprimate în lei s-au dublat, iar salariul minim s-a triplat. În acelaşi timp, peste două milioane de concetăţeni (conform datelor oficiale) se află la lucru în străinătate, ceea ce, pe de-o parte, înseamnă că sunt trimise anual în ţară 3 - 4 miliarde de euro, iar, pe de altă parte, indică o „scurgere" de forţă de muncă - în principal, înalt calificată - ceea ce afectează puternic piaţa internă a muncii. Neîmplinirile includ, între multe altele, faptul că am fost împiedicaţi să aderăm la Spaţiul Schengen, că suntem, în continuare, discriminaţi în multe state membre, că ni s-au impus unele decizii ale Comisiei Europene care au avut efecte deosebit de negative pe multe planuri - de la avantajarea unor companii multinaţionale până la înstrăinarea unor vaste suprafeţe agricole şi silvice. Toate aceste fapte se cer luate în calcul în evaluările referitoare la cei 10 ani care au trecut de la aderarea ţării noastre la UE.

Fireşte, în acest Jurnal de bord nu pot fi nici măcar „inventariate" temele legate de statutul României în UE, inclusiv în ceea ce priveşte perspectiva mai apropiată sau mai îndepărtată. Or, acesta este elementul esenţial: avem datoria să maximizăm avantajele şi să minimizăm dezavantajele (bineînţeles, nu în termeni matematici). Este un obiectiv realist doar în măsura în care vizează toate nivelurile, de la cel individual până la cel naţional.

Vocea României se cere mai răspicat exprimată în forurile de conducere ale UE, iar în vederea pregătirii preşedinţiei rotative care va reveni ţării noastre în prima jumătate a anului 2019, avem nenumărate şanse să fructificăm din plin, în interesul poporului nostru, apartenenţa la UE. Cu acest gând, care trebuie să devină voinţă politică, putem să privim cu încredere şi spre anul viitor. Totul este să nu irosim şansele noastre istorice.