Un noiembrie ingineresc special la Constanta
Data: 1-15 decembrie 2017 2017
În luna noiembrie s-au desfăşurat trei evenimente foarte importante pentru Sucursala AGIR Constanța.
Primul dintre acestea a fost work-shop-ul național „CERCETARE ȘI EXPERTIZĂ INGINEREASCĂ LA CONSTANȚA" - ediția a V-a - desfășurat la Academia Navală Mircea cel Bătrân, cu tema Dezvoltare durabilă. Scopul evenimentului a fost crearea unui context profesional adecvat pentru identificarea de soluții necesare abordării unei dezvoltări durabile în România, atât la nivel local, cât și național. Au prezentat lucrări specialiști de la mai multe universități (Academia Navală Mircea cel Bătrân, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Universitatea Maritimă din Constanța), institute de cercetări (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării din Tulcea, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanţa, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA etc.), organizații din domeniul IT (Institute of Communication and Computer Systems (ICCS) - Atena, Grecia, SC Crucial Systems & Services SRL), organizații profesionale. Cele 22 de lucrări prezentate au acoperit, astfel, o gamă largă de domenii din tema supusă dezbaterii.
Această a V-a ediție a fost dedicată sărbătoririi a 145 de ani de la înființarea Academiei Navale Mircea cel Bătrân, a 20 de ani de la crearea Sucursalei AGIR Constanța și marcării Zilei cercetătorului şi proiectantului din România. Detalii despre workshop pot fi găsite pe blogul Sucursalei AGIR Constanța, la rubrica EVENIMENTE (http://agir-constanta.ro/categoria/evenimente/).
Al doilea eveniment a fost Împlinirea a 20 de ani de la înființarea Sucursalei AGIR Constanța, manifestare care a avut loc la Universitatea Maritimă din Constanța (UMC). Deschiderea reuniunii a fost făcută de prof. univ. dr. ing. Cornel Panait - rectorul instituției de învățământ superior gazdă și de conf. univ. dr. ing. Gabriel Raicu - prorector pentru activitatea de cercetare și inovare științifică (membru al AGIR Constanța). Ambii au făcut aprecieri referitoare la buna colaborare existentă între UMC și structura teritorială a AGIR și au formulat propuneri concrete de îmbunătățire a activității asociației.
Ing. Nicolae Fildan, președintele Sucursalei AGIR Constanța, a prezentat principalele activități și evenimente derulate de această structură teritorială în cei 20 de ani de existență.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment umoristic susținut de ing. Dan Viorel Norea, președintele Clubului Umoriștilor Constănțeni. A participat la mai multe evenimente organizate de Sucursala AGIR Constanța, remarcându-se, între altele, prin susținerea lucrării Poezia științei și știința poeziei.
La acest moment aniversar, practic, s-a prezentat un bilanț al realizărilor și nerealizărilor, căutându-se soluții pentru îmbunătățirea programului de activități, urmărind creșterea rolului și locului AGIR în societatea românească. Cei interesați pot găsi detalii despre workshop pe blogul Sucursalei, la adresa menționată anterior.
Al treilea eveniment a fost Adunarea Generală a Sucursalei AGIR Constanța, care s-a desfășurat tot la Universitatea Maritimă din Constanța. Conform programului, s-a început cu analiza activităţii sucursalei în perioada 2014 - 2017. S-au prezentat în detaliu activitățile desfășurate în această perioadă de către Nicolae Fildan. S-a continuat cu analiza situaţiei membrilor sucursalei (stadiul cotizaţiei, actualizarea datelor). Ca urmare a dezbaterilor din plenul Adunării Generale, ținând cont de rezultatele obținute, s-a votat ca actuala conducere a sucursalei (Nicolae Fildan - președinte, Emil Oanță, Gheorghe Samoilescu, Virgil Breabăn, Răzvan Mateescu, Dorin Oprea - vicepreședinți), să-și continue mandatul și în următorii patru ani.
Ca o extensie la Consiliul de Conducere, s-a creat Comitetul tehnico - științific, în care ne punem mari speranțe privind realizarea unei restructurări de fond a întregii activități a sucursalei. Este alcătuit din specialiști cu realizări concrete, recunoscute pe plan local, național sau internațional, între care Ion Băraru (creativitate, inovare), Ionel Bucur (energie nucleară), Dumitru Tamaș (energetică), Eugen Tiron (construcții nave), Miron Procop (inventator cu brevete de invenții/inovații). Urmează completarea echipei cu noi membri pe alte domenii importante neacoperite.
S-a votat echipa care va reprezenta Sucursala la Congresul AGIR.
S-a aprobat Programul de activitate pe următorii patru ani (2018 - 2021), care va fi îmbunătățit continuu în funcție de propunerile venite din partea membrilor.
Se poate afirma că se „simte" deja o schimbare în bine, la tot mai mulți membri, a atitudinii față de activitățile de voluntariat, schimbare care ne dă speranța că în viitorii patru ani ne vom dezvolta puternic.