Document: Strategia nationala pentru dezvoltarea durabila a Romaniei 2030 (II)

După cum am informat, Executivul a aprobat Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, elaborată sub coordonarea departamentului guvernamental de profil, după o consultare publică extinsă. Prin aceast document, România își stabilește cadrul național pentru susținerea Agendei 2030, asumată de 193 de state la Adunarea Generală ONU din 2015, document care include 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD). Strategia susține dezvoltarea României pe trei direcții principale, respectiv economică, socială și de mediu, orientată către cetățean, care să se centreze pe inovație, optimism, reziliență, încredere că statul servește nevoile fiecăruia, într-un mod echitabil, într-un mediu curat, în mod echilibrat și integrat. Continuăm, în cele ce urmează, publicarea sintezei celor 17 ODD-uri (primele şapte dintre acestea au fost prezentate în numărul precedent), cu accent pe cele care interesează întreaga noastră comunitate inginerească, inclusiv pe plan social, şi o serie de ţinte corespunzătoare lor (pentru orizontul anului 2020 şi pentru 2030).

♦ Obiectivul 8: Muncă decentă și creștere economică

Promovarea unei creșteri economice susținute, deschisă tuturor și durabilă, a ocupării depline și productive a forței de muncă și asigurarea de locuri de muncă decente pentru toți

Strategia urmărește susținerea creșterii economice pe locuitor și promovarea sectoarelor productive şi diversificarea produselor cu valoare adăugată, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul, creșterea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, modernizarea tehnologică și inovarea, asigurarea muncii decente pentru toți cetățenii, inclusiv pentru tineri și persoanele cu dizabilități, remunerarea egală pentru munca de valoare egală, accesul la finanțare.

În ceea ce priveşte ocuparea forței de muncă, documentul relevă că, în anul 2017, conform Institutului Național de Statistică și Eurostat, populația ocupată a fost de 8 670 556 persoane. Rata de ocupare pentru populația în vârstă de 20 - 64 de ani a fost de 68,8%, dintre care 77,3% la bărbați și 60,2% la femei.

Activitățile industriale din România s-au concentrat în ultimii ani în sectoarele de tehnologie joasă (low-tech) și medie (medium-tech). Industriile de tehnologie joasă (lowtech) au angajat 69% din forța de muncă față de 62% în UE. Procentajul în zona de tehnologie înaltă (high-tech) este de 4% comparativ cu media UE de 7%. Se remarcă evoluția dinamică în zona tehnologiei informației și comunicațiilor din România, mai ales în ultimii 5 - 6 ani, cu o creștere a contribuției la PIB de la 3,8% în 2010, la 5,0% în 2015 și 5,3% în 2016. Se creează, astfel, premisele unei participări active și consistente a României la înfăptuirea Agendei UE privind construirea pieței unice digitale.

Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2017 - 2020 are rolul de a facilita integrarea în muncă și de a sprijini tranziția de la educație la piața muncii a tinerilor. Implementarea măsurilor incluse vizează ca toți tinerii sub 25 de ani să beneficieze de o ofertă privind un loc de muncă de calitate, de continuare a educației, de intrare în ucenicie sau de efectuare a unui stagiu, într-un interval de 4 luni de la înregistrarea la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.

Orizont 2020: ▪ Sprijinirea activității întreprinderilor mici și mijlocii, a antreprenoriatului în rândul tinerilor prin încurajarea și susținerea financiară a start-up-urilor; ▪ Inițierea unor programe de formare profesională de bază cu finanțare UE în corelare cu cerințele pieței muncii, cu accent pe segmentele tinere sau social vulnerabile ale populației; ▪ Încurajarea încheierii de contracte de muncă cu orar flexibil și/sau telemuncă/teleworking (munca de la distanță).

Ținte 2030: ▪ Păstrarea în continuare a unui ritm al creșterii PIB superior față de media UE pentru a susține efortul de reducere a decalajelor în comparație cu țările europene avansate, în paralel cu aplicarea principiilor dezvoltării durabile și îmbunătățirea constantă a nivelului de trai al populației; ▪ Promovarea unor politici orientate spre dezvoltare care susțin activitățile productive, crearea locurilor de muncă decente, antreprenorialul prin start-up, creativitatea și inovația, și care încurajează formarea și creșterea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv prin acces la servicii financiare.

♦ Obiectivul 9: Industrie, inovație și infrastructură

Construirea unor infrastructuri reziliente, promovarea industrializării durabile și încurajarea inovației

Strategia propune dezvoltarea infrastructurii calitative, fiabile, sigure și durabile, pentru a sprijini dezvoltarea economică și bunăstarea pentru toți, integrarea întreprinderilor mici și mijlocii în lanțuri valorice și pe piețe externe, modernizarea infrastructurii și reabilitarea durabilă a industriilor pentru utilizarea eficientă a resurselor, prin adoptarea tehnologiilor și proceselor industriale curate și ecologice, întărirea cercetării științifice și colaborarea cu mediul privat, modernizarea capacităților tehnologice ale sectoarelor industriale, încurajarea inovațiilor și creșterea semnificativă a numărului de angajați în cercetare și dezvoltare.

Infrastructura

Potrivit documentului, domeniul transporturilor este considerat prioritar în contextul planurilor de dezvoltare a României, date fiind relațiile acestui sector de interdependență cu celelalte ramuri ale economiei naționale, valoarea serviciilor oferite pentru populație și impactul considerabil asupra mediului. Segmentele principale sunt rutier, feroviar, fluvial, maritim și aerian. Deficiențe majore înregistrează sustenabilitatea, eficiența economică, siguranța, impactul asupra mediului, contribuția la dezvoltarea altor ramuri ale economiei, aportul la asigurarea conectivității interne și externe și în la asigurarea finanțării pentru investiții.

Referitor la infrastructura de transport rutier, autostrăzile și drumurile de interes național și european reprezintă doar 21% din rețea. Aproape 90% din rețeaua de drumuri este la standardul de o singură bandă pe sens și se află, conform clasificării acceptate, doar în proporție de 50% în stare bună, 30% în stare medie și 20% în stare proastă. Această situație clasează România pe primul loc în Europa privind rata mortalității prin accidente rutiere, de 94 decese la 1 milion de locuitori, faţă de 60 în UE; de 259 decese la 10 miliarde pasageri/km, faţă de 61 în UE; de 466 decese la 1 milion de vehicule auto, faţă de 126 în UE. De asemenea, rata accidentelor auto în care sunt implicați pietoni este cu mult peste media UE. Conform Eurostat, în 2013 pietonii implicați în accidente rutiere reprezentau 22% din total mortalități rutiere, în timp ce în România se înregistrau 38% în 2017.

Rețeaua fevoriară în exploatare avea o lungime totală de 10 774 km, din care 72% era de tip linie simplă, în comparație cu media UE de 59% și doar 37% din liniile feroviare erau electrificate, față de 52% media UE. În perioada 2004 - 2017 numărul de călători s-a diminuat cu 30,3%, de la aproximativ 99 milioane la 69 milioane călători/an. Piața transportului feroviar de mărfuri s-a restrâns considerabil datorită declinului industriei grele. Volumul de mărfuri transportate pe calea ferată a scăzut de la 67 milioane tone în 2008, la 56 milioane tone în 2017. În plus, dezvoltarea transportului rutier de mărfuri a condus la diminuarea cotei de piață a celui feroviar, de la 19,1% în 2011 la 15,4% în anul 2017. Viteza de rulare la transportul de călători este în România de 44 - 46 km/h, de două ori mai lentă decât în Marea Britanie sau Germania, situație explicabilă doar în parte prin relieful muntos al țării, dar accentuată de opririle numeroase, timpii de staționare și alți factori tehnici. Siguranța transportului feroviar este destul de bună, dar încă se înregistrează un număr mare de decese (58 de decese pe rețeaua de cale ferată administrată de CNCF CFR - S.A. în perioada 2007 - 2011) din cauza sinuciderilor și accidentelor auto la trecerile la nivel cu calea ferată.

Transportul naval ocupă locul al treilea în UE, din punctul de vedere al ponderii mărfurilor transportate pe căi navigabile interioare, valori în tone-kilometri, datorită faptului că România deține 44% din sectorul navigabil al Dunării și canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Midia - Năvodari. Complexul portuar Constanța, cu o capacitate anuală de operare de aproximativ 1,8 milioane TEU cu posibilitatea de extindere de până la 2,5 milioane TEU, oferă perspective de dezvoltare în continuare a transportului pe căi navigabile interioare și a celui maritim.

Cu un număr total de 20,2 milioane pasageri, în 2017 (comparativ cu 783 000 în 2007), serviciile aeriene au ocupat un loc important și în creștere în cadrul activităților de transport. România dispune de 17 aeroporturi.

Transportul intermodal se află într-un stadiu incipient în România, dar are un potențial ridicat, mai ales în operațiunile de tranzit. Terminalele trimodale (fluvial, feroviar și rutier) de la Galați și Giurgiu au perspective favorabile de dezvoltare, în special prin operarea în regim containerizat.

Industrializarea durabilă

România are nevoie de o industrie cu impact minim asupra mediului pentru atenuarea schimbărilor climatice, adresând provocări precum reducerea emisiilor industriale de gaze cu efect de seră, eficiența energetică și a utilizării resurselor prin tehnologii mai curate, abordări industriale ecologice și programe de sensibilizare sporită privind mediul. O industrie competitivă și durabilă joacă un rol esențial în accelerarea creșterii economice, reducerea sărăciei prin activități productive și atingerea tuturor obiectivelor de dezvoltare durabilă prevăzute în Agenda 2030. În acest sens, în concordanţă cu noua strategie de politică industrială revizuită a UE, se impune susținerea consolidării lanțurilor de valoare și implementarea celor mai performante tehnologii, promovarea economiei circulare, a competitivității, încurajarea comerțului industrial și dezvoltarea sectorului privat, agroindustriilor și energiilor regenerabile.

Cercetarea și inovarea

România se poziționează în categoria inovatorilor modești, ocupând de mai mulți ani unul dintre ultimele locuri în Europa, prin ponderea scăzută a cheltuielilor cu cercetarea - dezvoltarea - inovarea (CDI), constant sub 0,5% din PIB. Durata și profunzimea acestor evoluții negative au făcut ca cercetătorii din România să constituie, în prezent, cea mai mare diasporă științifică din UE, cu o prezență notabilă și peste ocean. Această situație este efect al interesului scăzut pe care îl manifestă mediul economic față de activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare în general și a celor derulate prin efort propriu în special.

Orizont 2020: ▪ Îmbunătățirea conectivității între localități și regiuni prin sporirea ponderii drumurilor județene și comunale modernizate la 61% în 2020 (în comparație cu 39,4% în 2016); ▪ Încurajarea și sprijinirea, în condiții de egalitate, a investițiilor străine directe ca și a eforturilor investiționale proprii ale capitalului autohton cu accent pe sectoarele de înaltă și medie tehnicitate, creatoare de valoare adăugată sporită și care înglobează realizările de ultimă oră ale cercetării și dezvoltării tehnologice moderne, inclusiv în domeniul industriei de apărare; ▪ Creșterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual, cu asigurarea unei distribuții bugetare echilibrate, destinate susținerii atât a cercetării aplicative și inovării, a cercetării fundamentale și de frontieră, cu accent pe domeniile de specializare inteligentă / cu potențial de creștere.

Ținte 2030: ▪ Reabilitarea industriilor pentru a deveni durabile, cu eficiență sporită în utilizarea resurselor și adoptare sporită a tehnologiilor și proceselor industriale curate și ecologice, toate țările luând măsuri în conformitate cu capacitățile respective ale acestora; ▪ Stimularea cu precădere a economiei digitale și investițiilor industriale care se situează în zona mai profitabilă a lanțului valoric, care fructifică și rezultatele eforturilor naționale de cercetare-dezvoltare-inovare și care se adresează unor piețe stabile și în creștere; ▪ Întărirea cercetării științifice, modernizarea capacităților tehnologice ale sectoarelor industriale; încurajarea inovațiilor și creșterea semnificativă a numărului de angajați în cercetare și dezvoltare și sporirea cheltuielilor publice și private pentru cercetare și dezvoltare; ▪ Promovarea industrializării incluzive și durabile și sporirea ratei de ocupare.

♦ Obiectivul 10: Inegalități reduse

Reducerea inegalităților în interiorul țărilor și între țări

Strategia propune reducerea decalajelor, eliminarea discriminărilor de orice fel și politici de realizare progresivă a unei egalități sporite, în special fiscale, salariale, educaționale și de protecție socială.

Coeficientul GINI este indicatorul care măsoară gradul de inegalitate a veniturilor disponibile ale unei populații - când este 0% reprezintă egalitate deplină și când este 100% reprezintă inegalitate absolută. Conform Eurostat, în anul 2008, acest coeficient a fost de 35,9% pentru România, comparativ cu 31,0% media UE, iar în 2016 a fost de 34,7%, comparativ cu 30,8%.

În ceea ce priveşte inegalitățile între rural și urban, conform INS, 46,2% dintre cetățenii României trăiau în mediul rural în 2015. Potrivit Eurostat, media UE era de 28%. Pentru decalajul socio-economic dintre mediul urban și rural, indicatorul reprezentativ este „riscul sărăciei sau a excluziunii sociale". Eurostat subliniază faptul că, în 2016, în România, în mediul urban, rata riscului de sărăcie era de 24,3%, în timp ce în mediul rural era la 51,7%. Media UE era de 23,6% în mediul urban și 25,5% în mediul rural.

Documentul relevă şi decalaje faţă de statele UE. România are o creștere constantă a gradului de absorbție a fondurilor europene, însă aceasta este foarte greoaie. La limita ciclului bugetar 2007 - 2013, țara noastră absorbise 83,44% din fondurile europene. Dacă cifrele totale nu sunt neapărat pesimiste, în cazul României se remarcă o absorbție de fonduri inegală ca ritm (și care nu este neapărat justificată de vreo sezonalitate economică), cu o volatilitate importantă de la o lună la alta. Media lunară de absorbție în perioada 2009 - 2017 a fost de 1,06%, cu un minim de 0,3% şi un maxim de 3,6%. Cu un ritm de absorbție mediu precum cel înregistrat până în prezent, România va avea nevoie, pentru finalizarea absorbției fondurilor, de circa 100 de luni, în loc de 60 de luni, cât are un ciclu bugetar european. Gradul intermedierii financiare în România este cel mai scăzut din rândul statelor din UE (26,4%). Ponderea activelor bancare în PIB se află la 50% în timp ce la nivelul UE este de 255%, iar în zona euro de 288%.

♦ Obiectivul 11: Orașe și comunități durabile

Dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente și durabile

În România, conform statisticilor Băncii Mondiale, ponderea populației urbane a crescut la 54,4% în 2014, de la 34% în 1960. Conform Eurostat, media UE era de 72,5% în 2014. Acest proces de urbanizare este într-o continuă creștere, obligând orașele să devină deschise tuturor, sigure, reziliente și durabile, pentru a face față schimbărilor socio-economice și de mediu. Strategia vizează asigurarea condițiilor pentru o viață demnă a cetățenilor din comunitățile urbane și rurale prin accesul la locuințe și servicii de bază adecvate, sigure și la prețuri accesibile; accesul la transport public eficient, la prețuri echitabile și accesibile pentru toți; promovarea conceptului de smart-city; consolidarea eforturilor de protecție și salvgardare a patrimoniului cultural; reducerea impactului negativ asupra mediului în orașe, inclusiv prin acordarea unei atenții deosebite calității aerului și mediului în general.

Riscul seismic

România este o țară cu risc seismic ridicat, unde se pot produce cutremure puternice, în mod special cele generate de zona Vrancea, cu magnitudini mari de peste 7,1 ML, resimțite pe arii extinse și cu efecte distrugătoare, care pot avea o frecvență de 2 - 3 evenimente într-un secol. Codul de proiectare seismică încadrează clădirile în patru clase de risc seismic, clasa I fiind cu risc de prăbușire în urma unui cutremur de magnitudine mare. La nivelul anului 2018, doar în București au fost înregistrate 170 de clădiri în clasa I de risc seismic, 351 în clasa II de risc seismic, 101 în clasa III de risc seismic și 9 în clasa IV de risc seismic. Anual, autoritățile locale planifică Programe pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic.

România beneficiază de rețele de senzori geofizici, pentru monitorizarea activităţii seismice, care generează fluxuri de date în timp real către Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), respectiv către Centrul National de Date din Măgurele și Centrul de achiziție date de la Observatorul Seismologic Dobrogea - Eforie Nord: Rețeaua de Observatoare Seismice și de Stații Seismice, Stații GNSS, senzori de măsurare a câmpului magnetic, rețeaua de infrasunete etc. Datele furnizate de rețelele de senzori geofizici sunt analizate în permanență de personalul specializat al INFP. Aceste date sunt utilizate în scopuri de cercetare, securitate națională și apărare civilă.

Riscul la inundații și alunecări de teren

În România fenomenele inundațiilor și alunecărilor de teren s-au intensificat, ca o consecință a modului de utilizare a terenurilor, a intervențiilor antropice în procesele naturale și a efectelor generate de schimbările climatice, afectând din ce în ce mai multe comunități.

Calitatea Aerului

Calitatea scăzută a aerului influențează în mod negativ sănătatea umană. În scopul îmbunătățirii calității aerului în Europa, la 18 decembrie 2013, Comisia Europeană a publicat Pachetul de politici pentru un Aer Curat.

La nivel național, calitatea aerului continuă să fie o preocupare majoră, mai ales în aglomerările urbane. Acest fapt se datorează poluării generate de creșterea numărului mijloacelor de transport auto și de șantierele de construcții (particule în suspensie). La aceasta se adaugă despăduririle și restrângerea spațiilor verzi din perimetrele municipale, cu efect de reducere a rolului vegetației de filtrare și purificare a aerului. Calitatea aerului din aglomerările urbane a atras atenționări repetate din partea instituțiilor UE, datorită riscului crescut al mortalității cauzate de afecţiuni respiratorii și cardiovasculare.

Una dintre politicile publice, care a ajutat la ameliorarea calității aerului este reabilitarea sistemelor de încălzire urbană. La nivel național, cantitățile de emisii totale anuale de dioxid de sulf provenite din instalații mari de ardere s-au redus de la 540 000 tone în 2007 la 162 000 tone în 2013, față de ținta de 148 000 tone, cele de oxizi de azot de la 128 000 tone în 2007 la 42 000 tone în 2013, față de ținta de 112 000 tone, iar cantitățile de emisii totale anuale de pulberi s-au redus de la 38.600 tone în 2007 la 10 000 tone, față de ținta de 15 500 tone în 2013. În 2015, cantitățile de emisii totale anuale de dioxid de sulf provenite din instalații mari de ardere s-au redus la 106.800 tone, cele de oxizi de azot s-au redus la 38 900 tone, iar cele de pulberi la 5300 tone.

Prin reabilitarea sistemelor de încălzire centrală în 7 municipalități din cele 8 identificate ca fiind zone critice, au fost constate în aceste zone reduceri ale emisiilor totale anuale de dioxid de sulf de la 80 000 tone în 2003 la 35 400 tone în 2015 (față de ținta de 15 000 tone) și de oxizi de azot de la 7000 tone în 2003 la 4800 tone (față de ținta de 4000 tone) în 2015. Din inventarul național de emisii de poluanți atmosferici aferent anului 2015, nivelul emisiilor la nivel național s-a redus față de anul 2005 cu circa 28% pentru oxizi de azot, 21% pentru compuși organici volatili-nemetanici, 74% pentru dioxid de sulf, 17% pentru amoniac și, respectiv, 10% pentru particule fine în suspensie (PM2,5).

Orizont 2020: ▪ Creșterea procentajului de proprietăți cadastrate și înregistrate în toate localitățile la 80% pentru construcții și finalizarea înregistrării terenurilor agricole ce fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca element de bază al planificării spațiale și amenajării teritoriului; ▪ Implementarea programelor existente și adoptarea de măsuri suplimentare pentru avertizarea timpurie, intervențiile de urgență și acțiunile ulterioare de reabilitare prin precizarea responsabilității tuturor factorilor cu atribuții în domeniu în caz de calamități naturale (seisme, inundații, alunecări de teren) sau accidente (deversări sau emisii nocive, incendii extinse etc.).

Ținte 2030: ▪ Reducerea semnificativă a pierderilor economice provocate de inundații și alunecările de teren, îmbunătățirea răspunsului colectiv și întărirea capacității de adaptare și revenire la nivel funcțional în cel mai scurt timp după producerea evenimentului, reducerea impactului inundațiilor sau a poluărilor generate de inundații și ale alunecărilor de teren asupra ecosistemelor, inclusiv prin îmbunătățirea constantă a cadrului legislativ; ▪ Elaborarea și punerea în aplicare a unui program general de planificare spațială și amenajare a teritoriului în corelare cu strategiile sectoriale la nivel național prin aplicarea conceptului de dezvoltare spațială policentrică și echilibrată, care să susțină coeziunea teritorială; ▪ Educarea și responsabilizarea populației pentru situații de risc seismic.

(Va urma)